Sa ma regasesc intr-un punct ferm al vietii si sa nu stiu ce directie sa iau? Sa nu reactionez, sa nu ma desprind de ceea ce pare ca-mi face mai mult rau decat bine? Sunt unica in lume careia acest sentiment i-a devenit un fel de "nor" deasupra si oriunde ar incerca sa se ascunda, norul e intotdeauna acolo?
Acum trei ani am revolutionat viata mea...intr-un mod aproape imposibil de descris. De la o zi la alta...puf! Am schimbat tot, plina de forta, de sperante si bune intentii. Evident am gresit. Dar de ce nu fac aceeasi revolutie in acest moment cand am nevoie, cand trebuie sa o fac? De ce aceasta inertie??? Poate pentru ca nu am ajuns la momentul "ideal" de a revolutiona din nou totul? Nu am ajuns la capat?
Iata-ma aici...cu acest sentiment de "gol"
