Dar desigur, si-a dorit sa aiba si o familie, asa ca s-a casatorit dupa terminarea facultatii, din dragoste, si a investit tot ce a avut in aceasta relatie: sentimente, suflet, timp, relatii, bani, tot.
Magada: Cand esti tanara, oricum vezi viata mai in roz, esti optimista si crezi ca tie nu ti se poate intampla nimic rau. Vezi alte relatii cum se inchiaga, cum se destrama, vezi cupluri dezamagite in dragoste, dar tu te consideri departe de toate astea, imuna la tot ce e urat si rau.
Si lucrurile merg bine un timp. Relatia de cuplu pare sa fie stabila, partenerii sunt multumiti unul de celalalt, de ce au construit si au impreuna.
Problema apare cand incepi sa treci cu privirea peste micile lui nemultumiri, peste faptul ca nu e intotdeauna acasa, cand incepe sa nu mai raspunda la telefon si nici sa iti spuna exact unde se afla. La inceput nu te arati nemultumita si incerci sa fii intelegatoare, sa nu il sufoci si sa nu il indepartezi cu gelozia si dependenta ta. Incerci sa iti vezi de ale tale, de profesia si cariera ta, care oricum iti ocupa foarte mult timp si iti consuma foarte multa energie.
Si uite asa, incet incet, incepe sa se creeze un spatiu gol intre voi, sa va gasiti fiecare preocupari diferite, prieteni diferiti, sa va petreceti timpul cat mai putin impreuna. Iar tu te lasi coplesita de beneficiile si rasplata activitatii tale profesionale si prin ea incerci sa compensezi prea multele de-acum momente de singuratate, in care el e oriunde altundeva decat acasa, impreuna cu tine.
Dar la un moment instinctul tau de femeie se alerteaza si te pune si pe tine in garda. Da, ceva nu mai merge; numai functioneaza bine relatia voastra. Si atunci devii mai atenta la micile amanunte, la intarzierile lui, la apelurile nepreluate de el, la scuzele mai mult decat ciudate. In cele din urma nu mai ai nici un dubiu. Simti ca are pe altcineva. Si te zbati in continuare, pentru ca nu stii ce sa faci; nu stii cum e mai bine sa procedezi. Sa il confrunti direct, ti se pare lipsit de eleganta si rafinament. Si atunci incerci o atitudine superioara, distanta, prin care ii dai sa inteleaga ca ar fi potrivit sa puna capat acestei aventuri. Pentru ca tu asa o califici, ca pe o simpla aventura.
Dar se pare ca el e de alta parere. Nu poate si nici nu vrea sa se desprinda, sa puna capat. Ceea ce primeste de la cealalta il atrage mai mult decat cercurile tale selecte de prieteni, decat discutiile la nivel inalt, decat standardul ridicat pe care tu il mentii in permanenta, atat la serviciu, cat si acasa.
Si in cele din urma te dovedesti invinsa. Iti dai seama ca nu ai cum sa il mai aduci inapoi. E o lupta pierduta, o casnicie consumata.
Ramai cu casa, cu amintirile, prietenii tai deosebiti, si cu un viitor cu care nu stii exact ce sa faci. Mai intai, contrar chiar asteptarilor tale, iti plangi de mila in fata tuturor, iti declari neputiinta de a-l fi tinut langa tine. Dar asta nu te ajuta si nici nu iti alina sufletul. Toata lumea iti spune ca va trece, te vei vindeca si il vei uita, ca timpul le vindeca pe toate. Dar timpul trece foarte incet, atat de incet ca nu iti inchipui cum ai putea ajunge la liman, cum ai trece peste toate astea.
Si intr-o buna zi apare un alt el. Culmea e ca il cunosteai de multa vreme, dintr-un cerc de prieteni. De cand il stii e singur. Nu e nici pe departe ca ex-ul sau ca un barbat pe care ti l-ai dori langa tine. Nu are nici cine stie ce educatie, nu e cultivat sau deosebit, nu e un barbat atragator. Dar se arata interesat de persoana ta. Incepeti sa iesiti impreuna, sa va apropiati tot mai mult, pana ce il accepti. Il iei asa cum e, cu bune si cu rele. Nu are cine stie ce pretentii sau asteptari de la viata, nu isi doreste sa devina cineva. Vrea doar o viata simpla, o familie si liniste. Incerci sa te obisnuiesti cu ideea asta, sa vezi daca o poti accepta pe termen lung. Ideea si o astfel de viata.
In cele din urma il accepti intru-totul, te casatoresti si faci un copil cu el. Viata capata un cu totul alt sens, alta directie. Sistemul tau de valori se schimba si ajungi sa apreciezi lucrurile simple, linistea casei si a familie tale. El nu te ingradeste sa iti continui cariera, din contra, te sustine si te suplineste cu ce poate.
Iti dai seama ca ai lasat in urma ta toate acele vise si idealuri, toate acele aspiratii si exigente. Tot ce a mai ramas din ele sunt o umbra a ceea ce ai fi putut fi, a ceea ce ai fi putut ajunge. Te incearca gustul amar al unei dezamagiri, al unei infrangeri. Iti dai seama ca ai cedat, ca ai facut un compromis. Un compromis cu tine si cu viata ta. Ai ajungi sa alegi ce mai ramasese, nu ce ti-ai fi dorit cu adevarat pentru tine.
Si pe cand incepeai sa te simti coplesita de toate aceste sentimente contradictorii, ii vezi ca apar, iti vin inainte…baietelul fugind inspre tine cu bratele deschise si strigand: “mami, mami”, iar pe el urmandu-l indeaproape, cu un buchet de lacramioare in mana.
Si te intrebi: Oare unde a ramas compromisul?
Sex de complezenta
