Sunt o persoana nerabdatoare si nelinistita. Sunt genul de om care bate din picior cand se aseaza la coada la banca si se abtine cu greu sa apostrofeze casierele plictisite de la supermarket.
Refuz sa dau curs invitatiilor la saloanele de coafura unde iti poti petrecere intreaga zi rasfoind reviste de scandal si ascultand barfe despre vecine. Timpul e cel mai mare dusman.
Mi s-a intamplat cateodata – e adevarat foarte rar - sa ma trezesc, in weekend sau in concediu, singura in casa si fara o prioritate aparenta si sa sufar o adevarata anxietate.
Si iata-ma, in postura de mama, petrecand ore in sir leganandu-mi fetita, povestind despre albinute si ratuste si petrecandu-mi chiar si o ora dandu-i de mancare.
Prietenii imi spun acum ca sunt un munte de rabdare si nu inteleg cum pot suporta si cum gasesc, uneori, chiar foarte placute astfel de indeletniciri.
Oare unde gasim resursele pentru rabdare ?
De unde luam forta si energia de a o lua de la capat – pentru a le arata copiilor sa joace un nou joc, sa spuna pentru prima oara "mama" sau sa invete sa faca primii pasi ? In ce coltisor al subconstientului ne educam si ne luam puterea ?
Sa fie oare doar dragostea de mama ?
Photo:Flickr.com
Partea neagra a maternitatii: cat de multe esti dispusa sa sacrifici pentru puiul tau ?
Bunici si mamici
