Vorbeam ieri cu un tatic despre experienta nasterii sotiei lui in Italia. Cel de-al doilea bebelus din familie a venit pe lume intr-o clinica din Italia.
Cum a fost scos din burtica, copilul plin de sange, lichid amniotic si cu cordonul ombilical inca netaiat, i-a fost pus in brate tatalui. El a reactionat socat si reticent, refuzand sa ia copilul in brate de teama sa nu ii transmita microbi...
Experienta atipica a continuat atunci cand asistentele au deschis larg geamurile din salonul de nou-nascuti, in conditiile in care afara nu erau mai mult de 14-15 grade...
Nu e singurul exemplu de felul asta. Mamicile care au fost in alte tari europene stiu ca, de exemplu, nicaieri copiii nu sunt mai infofoliti ca aici de bunicute sau mamici ingrijorate. Am vazut copilasi foarte lejer imbracati si fara nelipsita caciulita, perfect sanatosi, in timp ce copilasii nostri sunt, mai mereu, raciti...
Sa nu mi-o luati, va rog, in nume de rau. Sunt una din mamicile paranoice si nici un argument din cele de mai sus nu ma vor face sa ma schimb nici eu.
Probabil ca vor mai trebui sa treaca o generatie-doua pana miturile si ideile preconcepute transmise de mamele si bunicile noastre, prin educatie, isi vor pierde din intensitate... Probabil acesta e unul din motivele pentru care noi, romancele, suntem mai paranoice decat altele.
Apoi mai e si reactia naturala a celei care se trezeste, pentru prima oara mama. E curios ca facem atatea cursuri si citim atatea carti pentru a ne dezvolta si a deveni mai experimentati in profesia noastra, sau pentru hobby-urile pe care le avem, dar nu prea se gandeste nimeni sa se duca la cursuri despre cresterea copilului.
Despre felul in care iti zdruncina si iti schimba viata si cum te afecteaza psihic. Despre metodele noi de pediatrie care darama toate metodele babesti ale parintilor nostri. De fapt, asa cum, de pilda, esti pusa sa conduci pentru prima oara o masina, te simti total incompetenta in profesia cea noua, de mamica. De aici panica si paranoia.
Cateodata esti paralizata de teama de a-i face rau copilului. Alteori izbucnesti in plans la cele mai banale reactii ale lui bebe. E normal. Cei din exterior sanctioneaza uneori astfel de comportamente, dar nu realizeaza ca, de fapt, esti pusa intr-o circumstanta cu totul noua.
La al doilea copil, lucrurile se schimba. Deja ai devenit super competenta si reactiile exagerate sunt mult mai rare.
Poate ar trebui sa invatam cate ceva si de la mamicile din Vest, asa cum invatam din experientele proprii. Sa nu ne mai stresam si poate vom creste copii mai sanatosi fizic si psihic si mai putin stresati. Totul e o chestiune de atitudine.
Ce ziceti? Incercam?
Jos cenzura! 5 secrete pe care nu ti le spune nimeni despre profesia de "mama"
