Iubiri de altadata

Te intalnesti din inamplare cu un iubit din tinerete. Te uiti la el, la ce a devenit el in toti acesti ani de cand nu v-ati mai vazut. S-a mai implinit parca nitel, a inceput sa incarunteasca si, daca te uiti atent, are chiar si niste riduri. Sa zicem ca inceputul de chelie ii da un oarecare farmec; intotdeauna a avut o frunte “inalta”. Dar, cumva, parca nu mai e el. Esti constienta ca si tu te-ai schimbat, dar la el toate aceste schimbari ti se par altfel. In primul rand pentru faptul ca tu te-ai avut in preajma tot timpul, in toti acesti ani. Pe el l-ai vazut ultima oara atunci, in urma cu…ani, nici nu vrei sa le spui numarul si, iata, acum. E o punte peste ani; peste multi ani. Incerci sa te reconectezi cumva, rapid, la acele vremuri. Erati amandoi tineri si…indragostiti. A fost primul tau iubit. (Sau al doilea?!).

Vorbiti, povestiti, incercati sa umpleti tot acest gol creat de suma de ani in care nu v-ati mai vazut. Locuiti in acelasi oras dar uite, nu mai stiati nimic unul de celalalt. De fapt, tu te-ai mai interesat cand si cand de el. Ai aflat ca a terminat o a doua facultate si si-a deschis afacerea lui; ca ii merge bine, ca s-a insurat si are doi baieti. Te bucurai cumva pentru el. N-a fost sa fie!, iti spui. N-a fost ca voi doi sa ramaneti impreuna. Te incearca o oarecare nostalgie, dar mai mult a acelor vremuri. Nu stii, uitandu-te acum la el, daca ti-ar mai fi placut la fel de mult acum ca atunci. Daca ai fi vrut cu adevarat sa imbatranesti alaturi de el.

Il recunosti printre toate aceste schimbari fizice, dar realizezi si schimbarile care s-au petrecut pe dinauntru; cu personalitatea lui. Te intrebi daca te mai atrage si acum si, realizezi ca, daca iti ia ceva timp sa raspunzi la intrebarea asta… Pe vremuri nu ti-ar fi luat nicio secunda. Va simteati ca doi magneti cu sarcini opuse, in permanenta atractie unul fata de celalalt. Ce aveati atunci si nu mai aveti acum? Tineretea? Naivitatea in fata vietii?

Oftezi si realizezi ca te vei desparti de el, pastrand in suflet mai degraba amintirea lui decat imaginea lui, cel de acum. Tii mai mult la ce a fost in trecut, chiar daca n-a fost sa ramaneti impreuna, asa cum va jurati atunci. Ce “ochelari” caraghiosi ne pune tineretea sa purtam! Nu ne vedem defectele, nu observam nimic din ceea ce nu ne-ar placea la celalalt. Vedem doar ce vrem noi, ne place si ne face fericiti.

Ai senzatia ca reaintalnindu-va, prezentul iti intineaza imaginea unei iubiri idilice, naive. Te lupti sa pastrezi patina acelei fotografii uitate intr-un sertar ascuns al inimii tale, dar e in zadar. Timpul a trecut peste amandoi, chiar daca in mod separat, tinandu-va la distanta. Realizezi ca lupta aceasta impotriva prezentului e de fapt o amagire. E inutil sa te impotrivesti prezentului. Ce-a fost a fost! Mai ales ca a fost atat de frumos. Iar asta nu iti poate lua sau intina nimeni si nimic.