"Indiscutabil, eu m-am nascut poet!"zice Nora Iuga

ce personalitate fascinanta este Nora Iuga...

A.B.- Doamna Nora Iuga, ne aflam la Satu Mare, tocmai s-au incheiat “Zilele Culturale Poesis” – in acest an revista a implinit 25 de ani, cum vi se pare revista, evolutia ei ?   N.I.- Imi ceri sa-ti vorbesc despre Revista “Poesis” si iata, in capul meu, se face imediat conexiunea cu…Eminescu. Marturisesc, ca in anii aceia, cand fetita din mine se primenea in fata si, in loc sa asculte povestile bunicii, citea “Geniu pustiu” si “La aniversara”, intr-o carte veche de prin anii ‘43, se substituia firesc acelei fete, care iubea un “geniu” Pe vremea aceea nu stiam exact ce e un …geniu. Nu stiu nici acum. In cuvantul asta vedeam ceva sumbru si imprevizibil. Ceva de care trebuia sa te aperi, iar Poesis , un vis…cel mai frumos. Cred ca am citit “Geniu pustiu” de vreo zece ori. Il purtam tot timpul cu mine. Poeziile lui Eminescu, in schimb, le citeam asa cum imi faceam temele pentru scoala. Nu-mi placeau decat “Luceafarul” (rade), “Calin” si “Strigoii”. Mai ales “Strigoii”! Poate de asta am vrut sa imi botez baiatul Arald. Si acum, iata vorbim de “Poesis” care aniverseaza…25 de ani, asadar “La aniversara”! Iti spuneam de o varsta cand am intalnit poezia si de atunci nu cred sa fi existat o singura zi in care sa  nu fi citit, sau sa fi citat un vers… Ani in sir am visat o revista de poezie si visul meu s-a materializat, exact acum 25 de ani, prin aparitia revistei “Poesis”  - al carei titlu este el insusi cel mai frumos poem. Si acest dar pe care orice poet si l-a dorit il datoram poetului George Vulturescu. Revista creste de la an la an, e o revista deschisa tuturor generatiilor, o revista care aduce poeti din toate colturile tarii si de pe alte meleaguri, o revista care uneste visatorii acestor lumi prea grabite, spunandu-le parca “Opriti-va pentru o clipa, priviti aceasta biserica de lemn, aceasta ie, acest camp cu flori, ascultati acest parau”… O revista care leaga un tarm indepartat de unul care abia incepe sa se arate…si  nu pot sa  nu amintesc aici de impetuozitatea cu care vine valul acesta mare, puternic, de o tinerete care devanseaza totul cu o rapiditate de TGV – o tinerete pradalnica care scotoceste prin sertarele tuturor poetilor lumii…ne contamineaza. Ma refer la “Poesis International” juna revista pe care i-o datoram poetului Claudiu Komartin. Azi, “la aniversare”, se cuvine insa, sa-i uram ctitorului George Vulturescu si minunatei sale lucrari “citius, altius, fortius”.   A.B.- Au fost  zile pline de evenimente culturale: premii, distinctii, podium poetic, lansari de carte, conferinte, momente cand ne-am revazut cu alti colegi, i-am ascultat citind, povestind…   N.I.- Intalnirea sarbatoreasca de aici de la Satu Mare a fost emotionanta, pentru ca poetii au venit de departe manati de dragoste pentru Poezie. Din pacate, in afara de poetii Ion Muresan  si Adam Puslojic, numele “mari” au …cam lipsit. Personalitatile sunt foarte solicitate,  chiar si atunci cand “Poesis” implineste 25 de ani si, ca orice femeie, odata cu trecerea timpului, nu mai e o…trufanda, fiindca prioritatile se mai schimba “dupa moda, dupa port…”   A.B.- Multi au observat ca la eveniment au participat putine…poete, ce parere aveti?   N.I.- Da, am observat si eu . Se pare ca n-am fost decat cinci – una si una! (rade!) Poate ca femeile se deplaseaza mai greu ca barbatii, sau sunt mai mofturoase, dar cand iti cunosti valoarea de poet nu se poate sa nu te simti minimalizata, ca sa ma exprim eufemistic, daca distinsii moderatori in prezentarea pe care ti-o fac – ma refer la recitalul poetic de la Castelul Karolyi din Carei - nu gasesc alte calificative (decat o “poeta foarte frumoasa”, “vesnic tanara” sau “specialista in vinuri” etc.), de parca am fi “vedete” de revista, sau,  in cel mai bun caz, clientele tabloidelor.   A.B.- In multe dintre interviurile mele, discut cu interlocutorii despre inceputurile literare…de unde a venit “gustul” pentru scris?   N.I.- Am raspuns in multe interviuri la intrebarea asta. Arta, spre deosebire de orice alta disciplina, nu e ceva ce se poate invata. De aceea, mi se face greata, sau, mai bine zis, frica, atunci cand aud vorbindu-se in Europa actuala cu atata entuziasm de “creative writing”. Unui poet “facut” dupa metoda, ii prefer un robot.             Asadar, indiscutabil, eu m-am nascut poet. Parintii mei au fost, intr-adevar, artisti. Am crescut inconjurata de mister, poate de frica, de locuri neobisnuite. Am vizitat orase ciudate, intr-o Germanie veche cu catedrale si castele medievale. Da, asa cum ti-am povestit, am invatat la maici. M-au atras, la varsta de sase ani, muzeele inchizitiei! Cred ca e suficient ca sa iti dai seama ca eu cred ca numai acela e cu adevarat poet care reuseste sa treaca in spatii straine lumii de toate zilele, cu usurinta cu care treci dintr-o camera in alta.   A.B.- Vi s-a indeplinit tot ce v-ati dorit in viata?   N.I.- Da, mi s-au indeplinit toate dorintele, absolut toate! (zambeste)             De la varsta de cinci ani am inceput calatoriile cu trenul prin marile orase ale lumii. Si acum fac 33 de ore pana la Berlin, dar imi lipseste mirosul locomotivelor cu aburi…             Am visat mereu sa locuiesc in hoteluri. Ultimii zece ani de lecturi in tarile lumii mi-au dat si aceasta sansa. Si  tu mi-ai povestit, Angela, ca-ti doresti acest lucru! Asa sa  fie!             Am aparut pe o scena intai la 20 de ani, cand mi-am interupt facultatea pentru un an, devenind telefonista si  pe urma stenodactilografa la un birou de copiat acte. Nu mai puteam suporta cursurile de Marxism si de Economie Politica. Atunci, m-am dedicat teatrului de amatori. Am jucat pe scenele unor licee: la Sincai, la Cantemir, pe scena de la Caramidari, sub egida Asezamintelor Culturale.            Acum, la aceasta varsta, am devenit si…actrita de cinema. Uncristian, acest pluritalent, vesnic neobosit, mi-a facut un film documentar de autor: “Aici Nora Iuga”.   A.B.- Ce fel de film este?   N.I.- Unii spun ca ar fi, de fapt, film artistic. E ca un puzzle. O viata facuta din bucati. Eu zic ca este o reusita. Dar marile reusite au fost: casatoria mea cu poetul George Almosnino si baiatul nostru Tiberiu Almosnino care a devenit prim balerin la Opera Romana. Nimeni nu ma poate convinge ca sunt o “poeta mediocra” si o “impostoare”, nici macar “marele” poet Dan Sociu…Cred in ereditate. El e prea tanar, ar trebui sa mai citeasca. Arta adevarata nu e doar cea care ne seamana!   A.B.- Ce nu vi s-a implinit? Ce mai aveti de facut ?   N.I.- Vreau sa traiesc, sa termin romanul la care lucrez acum si …sa vad o minima reactie din partea criticii.          Si octogenarii au ceva de spus despre viata asta. Cata vreme mai vietuiesc, sunt contemporanii nostri. Poate n-ar strica din cand in cand sa vedem ce mai zic, chiar daca…se retrag ca melcii in cochiliile lor.   A.B.- V-am auzit deseori afirmand ca nu v-ati indragotit in viata decat de …poeti…   N.I.- Da, de fapt, tot ce am spus pana acum, explica, intr-un fel, singura mea “forma de incremenire in proiect”. Pentru ca, in rest, imi place sa vad tot ce misca in lumea asta, raul, ramul, si  ..sa ma las dusa inainte de val. Doar, ai vazut. Probabil ca familia mea a purtat arta ca pe un stigmat…             Mi-a placut intotdeauna sa vorbesc alta limba, pe care numai poetii o cunosc. Lucrurile astea nu se explica…   A.B.- Ce este indragostirea pentru Dumneavoastra, in  toate cartile descrieti aceasta stare…   N.I.- Vai, am vorbit de atatea ori despre nebunia asta sublima, as numi-o “boala divina”, cum i se spunea pe vremuri epilepsiei, o boala de care nu mai stii de tine ! E o sora mai tanara care o sa-mi sterga fruntea de sudoare cand o sa agonizez…(zambeste)   A.B.- Puteti sa imi spuneti despre ce este vorba in romanul la care lucrati acum? Pare cartea…unei alte varste   N.I.- Vai, asta nu se spune. Cum sa-ti marturisesti crima, inainte de a o fi comis. Tot ce iese din carnea si din gandul nostru poarta amprenta unei alte varste. Dar asta nu inseamna ca tineretea e frumoasa si batranetea e urata. Frumusetea ca si morala, sunt conventii ale ratiunii noastre. In realitate, totul e frumos, poate de aceea la unele popoare, doliul e alb, vesel, cum sunt chefurile care insotesc parastasele.   A.B.- Am citit intr-un interviu cu cata usurinta discutati despre viata, moarte…va e teama de ceva?   N.I.- Daca ma gandesc bine, frica devine un sentiment din ce in ce mai vag. Nu stiu daca mi-e frica de moarte propriu-zis, fiindca ea nici nu exista. Nu exista decat clipa premergatoare.   A.B.- Si atunci ce este?   N.I.- Atunci e trupul cu…spaima lui animalica de durere. In orice caz, de vesnicia mortii te asigur, Angela, ca nu m-am gandit sa ma cutremur vreodata!   A.B.- Suntem la finalul interviului nostru, cat de repede a trecut timpul si mai aveam atatea de spus. Aveti sa transmiteti ceva anume cititorilor Dumneavoastra?   N.I.- Cei mai dragi imi sunt cititorii asa-zisi obisnuiti. Cititorii fara ifose de scriitori. Nu suport lumea critica, aia ultra intelectuala care stramba din nas la orice si…barfeste din inertie…Scriitorii au multe trasaturi comune cu jurnalistii care vaneaza in folosul trustului caruia ii apartin. Nu pentru ca nu ar putea fi obiectivi, dar alearga cu limba scoasa dupa…lumea buna.             Dragii mei cititori, care ma opriti pe strada, in supermarketuri, in autobuze, la chioscul de ziare, voi care veniti la lecturile mele si ma cititi cu puterea voastra simpla, cinstita, de intelegere, in voi cred cu adevarat. Si voua va multumesc mai presus de orice.   A.B.- E trecut de miezul noptii, mai avem ceva sa spunem? Sau continuam maine? Am impresia ca acest dialog intre noi nu se va sfarsi niciodata…   N.I – Candva, poate o sa-l continui tu singura la 1 noaptea,, in alta cuseta de patru paturi, in alt tren, care o sa te duca spre Bucuresti. Mai vorbim si maine…(zambeste discret)   Cand stingem lumina si inchid ochii, sunt iar singura cu mine. Singura. Singuratatea cred, e un lucru foarte frumos, ca moartea, fiindca nu e materiala si…n-o simti…
Interviu realizat de Angela Baciu (Mai 2014, Satu Mare / Bucuresti)

in imagine: Angela Baciu si Nora Iuga - foto: Alice Valeria Micu