Ce poate fi mai minunat, decat sa-i spui persoanei de langa tine “te iubesc”? Dar pana a face asta presupune atat de multe lucruri, pentru ca inainte de toate trebuie sa cauti, sa gasesti, sa comunici, sa iti asumi, sa lupti, sa pastrezi, sa te maturizezi..
Paolo Coelho spunea ca trebuie sa cautam dragostea acolo unde suntem, chiar daca asta ne-ar costa ceasuri, zile, saptamani de deceptii si tristeti. Caci in clipa in care pornim in cautarea iubirii, si ea porneste in intampinarea noastra. Si ne salveaza.
Uneori ne intrebam daca iubirea pe care tocmai am gasit-o este “acea” iubire care va dura pana la sfarsitul vietii noastre… Ne dorim si speram asta, poate pentru ca obosim cu fiecare noua relatie pe care o avem spunandu-ne: “aah, iar o iau de la capat?"
M-am intrebat in trecut de ce ne simtim atat de pustiiti si dezamagiti atunci cand ne despartim de persoana iubita (sau pe care am iubit-o)? In afara de sentimentele nutrite, cred ca simtim mai profund durerea pentru ca lasam o parte din sufletul nostru acolo, in relatia consumata.
Cred ca in FIECARE relatie lasam un pic din noi.
Sunt convinsa ca nu este bine, dar cum poti sa iti iei inapoi tot ce dai intr-o relatie, ca sa nu te simti atat de golit cand pleci? Nu poti… Atunci cand esti intr-o relatie si iubesti cu adevarat, dai tot ce poti persoanei de langa tine, incerci sa ii oferi lucrurile de care stii ca are nevoie, incepi sa gandesti asa cum trebuie s-o faca cineva care este intr-un “cuplu”, practic, te dai pe tine cu toata sinceritatea in acea relatie si speri ca toate aceste lucruri sa-ti fie impartasite la randu-ti.
Se spune ca ai parte de dragoste, atunci cand viata ta se contopeste firesc cu cea a persoanei iubite, cand sufletul tau se impleteste strans cu al celuilalt. E frumos cand simti asta, dar cum viata este pe cat de complicata, pe atat de nedreapta, uneori dupa ce-ti traiesti frumoasa poveste, se ajunge la sfarsit. Atunci incepi sa analizezi poate mai mult decat ai facut-o pana atunci... Incerci sa gasesti raspunsuri, solutii la probleme pe care poate, daca le-ai fi discutat la timp s-ar fi rezolvat mai devreme.
Recent un amic mi-a spus despre o constatare pe care a facut-o referitor la viata in cuplu. Este posibil ca persoana care iubeste cu adevarat (sau care iubeste mai mult) intr-o relatie sa fie si cea care analizeaza profund, cea care cauta explicatii, rezolvari si care si-ar dori ca si partenerul sa faca acelasi lucru si sa rezolve problemele impreuna.
Eu cred ca din pacate, partenerul care nu are forta, rabdarea si curajul de a analiza lucrurile profund, nici sentimental nu poate evolua prea mult; iar cel care are capacitatea mai profunda de a percepe toate lucrurile, inevitabil va suferi mai mult in final.
Iubim o persoana, ne bucuram de momentele petrecute impreuna, ne facem vise si sperante, ne proiectam intr-un viitor imaginar in care toate lucrurile par asezate frumos la locul lor si... intervine acea schimbare. Nu o poti defini, dar lucrurile de care te-ai temut cel mai mult sunt pe cale sa se intample. Realizezi ca nu poti sa mai schimbi nimic chiar daca ai luptat si ai sperat.
Inevitabilul se intampla si... te regasesti intr-un univers aparte, numai de tine stiut, plin de tristete, singuratate, melancolie, dorinta, speranta. Un univers presarat cu mici amintiri in care iubeai si erai iubit/a.
Simteai dragostea ca pe un balsam iar acum ca.. s-a terminat, simti asprimea prin toti porii truplui, dar cel mai rau te doare sufletul uscat, secat de lacrimi si de asteptari.
Ce e important acum, la final? Sa te analizezi sincer, profund, obiectiv. Dupa toate astea sa tragi linie si sa poti sa spui: "Am mai invatat ceva!"
"Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva" (Rainer Maria Rilke)
Introspectie
Evoluam sau involuam?
