Doi pe-un balansoar

Invatam sa ne dam in balansoar inca de mici, in parc, mai intai echilibrati de unul dintre parinti, iar mai apoi jucandu-ne cu un alt copil. Natura are sistemul ei prin care reuseste sa isi echilibreze elementele, evenimentele. In timp ce crestem invatam sa o imitam sau sa ne insusim aptitudini care sa ne ofere un echilibru interior si sa ne puna in echilibru cu cei cu care intram in contact. Iar totul incepe de la acest joc inocent, din parc, in care simtim ba ca plutim si suntem deasupra tuturor, ba ne aflam la cel mai jos nivel si impingem cu toata forta noastra sa ne recapatam statutul de “superioritate”.

 

Mari fiind, putem compara relatia (mariajul) cu balansoarul, iar cei doi care incearca sa il tina in echilibru, partenerii implicati. Arta ar consta in a reusi sa fii cand sus, cand jos, astfel incat sa nu ajunga la tine frustrarea si nici sa il precupetesti pe celalalt cu ceea ce i se cuvine.

 

Uneori reusim sa ne descurcam destul de bine, alteori nu ajungem sa echilibram relatiile in care suntem implicate. Adevarul ca intr-o relatie sunt doi, iar asta face ca lucrurile sa nu depinda numai de noi. E nevoie ca si celalalt sa aiba oarece aptitudini si dorinta de a se afla in echilibru.

 

Nu poti tine o contabilitate perfecta a ceea ce oferi, ce dai in cadrul relatiei si ceea ce primesti. Daca ai porni intr-o astfel de aventura, ai pierde tot farmecul ei. Dar e ceva acolo, in adancul fiintei tale care te atentioneaza, care iti spune cand ti s-a golit paharul si ar fi cazul sa il umpli la loc. Ideea e doar sa ii dai atentia cuvenita acelei voci interioare care te trage de maneca, care tine sa te pastreze pe tine in echilibru, multumita si fericita.

 

Primii ani din viata unui cuplu sunt frumosi si controversati, plini de evenimente si trairi intense, de ups and downs. Dupa ce trec de perioada de acomodare, de acceptare si a partilor mai putin placute a celuilalt, cei doi se afla in sfarsit intr-un oarecare echilibru. De acum fiecare stie in mare ce se poate astepta de la celalalt, ii cunoaste plusurile si minusurile, slabiciunile si punctele forte, pasiunile si lucrurile care nu ii plac. In mod uimitor, in decursul acestui proces de acomodare si cunoastere a celuilalt, ajungi sa te redescoperi si pe tine. Faci lucruri pe care nu ar fi crezut ca le poti face, accepti lucruri de neacceptat inainte, inveti sa te obisnuiesti si cu unele aspecte neplacute sau nedorite.

 

E greu sa nu ai absolut nici o nemultumire in ceea ce-l priveste pe partenerul tau. Asta pentru ca nu exista om perfect. Nici tu nu esti asa, si stii lucrul asta. Ideal este ca aspectele neplacute pe care le accepti de la el sa nu te ingradeasca pe tine, sa nu te faca nefericita si nemultumita.

 

Uneori constatam ca El are o gramada de minusuri, de chestii care nu ne plac, si daca le adunam ajungem la tot, la o imagine tare neplacuta, pe care facem mari eforturi sa o integram. Nu intelegem cum am putut sa aceptam asa ceva, cum de ne-am dorit sa ajungem aici. Adevarul este ca nu ai cum stii de la bun inceput cum o sa se transforme relatia ta cu celalalt. De multe ori influentezi si tu unele schimbari in ceea ce-l priveste pe el. Mecanismul vostru de functionare e unic, asa cum sunteti si voi, luati separat.

 

Si tocmai cand ne gandim mai tare ca nu mai putem suporta, ca nu ne mai place, face el ceva care ajunge sa ne reechilibreze, ne calmeaza in felul lui aparte, folosindu-se de umor, sau ne scoate dintr-o situatie complicata, apeland la lucrurile cele mai simple, pe care nu stim cum face, dar le gaseste intotdeauna la indemana.

 

Si simtim cum balansoarul se echilibreaza din nou, ne ridica si ne repropulseaza, oferindu-ne iar acea senzatie de placere si de libertate.

 

Da, cred ca despre asta este vorba intr-o relatie de cuplu: sa aperciezi lucrurile simple, sa incerci sa privesti partea plina a paharului, sa nu lasi pesimismul sa te copleseasca. Ia din viata ceea ce vine la indemana si cauta sa te bucuri de ce primesti sau gasesti langa tine. Intotdeauna va mai exista si altceva, altcineva, mai bun, mai frumos, mai destept, mai mai, dar daca tu l-ai ales pe acesta, inseamna ca ai avut motivele tale. Conteaza pe instinctul tau, pe bunul tau simt, pe modul in care ai invatat sa te completezi si sa ajungi sa fii multumita. Si tine minte, daca te-ai afla intotdeauna in partea de sus a balansoarului, nu ai mai reusi sa apreciezi si sa te bucuri cu adevarat de acea stare. Pentru ca nu ai mai avea cu ce sa o compari si, mai ales, nu ai avea cu cine sa imparti tot ceea ce simti. El ar fi mereu jos, sau pe undeva pe la picioarele tale.