Barbatul interzis

Exista multe femei care se indragostesc de un barbat la care nu pot ajunge. Incepand din adolescenta, cand fac o pasiune pentru un actor foarte sexy sau la moda, profesorul de chimie, vecinul cel tanar care tocmai s-a mutat pe acelasi palier, tatal celei mai bune prietene (care e inca foarte tanar) etc.

La o varsta atat de frageda, cand inca nu stii foarte bine ce vrei de la viata, de la tine, pare destul de ok. Lucrurile nu prea ies din normal pentru ca nu ai suficient curaj sau posibilitatea de a pune in act ceea ce gandesti si crezi ca simti. Dar daca ulterior asta devine un obicei, lucrurile se pot complica, iar tu nu vei ajunge prea usor sa ai o viata de cuplu, cu tot ce presupune ea.

Cele mai “interesante” astfel de indragostiri sunt fata de colegul de serviciu, eventual chiar seful, care fireste, e insurat, are familie si copii. Stand atatea ore impreuna, muncind “cot la cot”, impartind atatea…asta poate constitui scuza cea mai la indemana cand e vorba sa justifici o astfel de alegere. Daca respectivul vizat se arata disponibil sa se implice intr-o relatie extra-cuplu, atunci chiar intri intr-un cerc vicios care nu face altceva decat sa iti alimenteze motivul unei astfel de alegeri. Sa fie vorba despre frica de a te angaja intr-o relatie fireasca? Sau poate teama de responsabilitatile ce decurg dintr-o astfel de relatie? Ca doar e mult mai la indemana sa fii singura, fara obligatii, sa faci ce vrei cand vrei, fara sa dai socoteala nimanui…

Oricare ar fi alegerea respectiva, clar e ca barbatul nu e complet disponibil, altfel nu s-ar califica nevoilor tale. Si e vorba despre nevoi diferite, in functie de fiecare persoana in parte. Unor femei le e pur si simplu teama ca ar putea fi iubite, respectate, apreciate, adorate. Si pentru ca nu au avut parte (sau asa au perceput ele) de o dragoste adevarata, de un barbat care sa le iubeasca doar pe ele, neconditionat, atunci se ascund in spatele acestui “nu este posibil in cazul meu” si se apropie doar de cei angajati deja intr-o relatie. Si partea proasta e ca sunt in stare sa duca o astfel de relatie vreme indelungata. Atata timp cat nu se afla, cat nu iese nimeni din limite si parametrii in care ea se simte in siguranta, relatia este perceputa ca fiind ok.

Sunt si unele femei care se multumesc cu foarte foarte putin. Asa au apucat ele, asa au fost obisnuite, ca merita si pot avea parte de foarte putin. Si nu stiu ca se poate mai mult. Nici macar nu au curajul sa afle ca se poate si altfel Iar in acest caz, o relatie “dubla”, in care el mai are si pe alta (prietena, concubina, nevasta, orice), e singura satisfacatoare. Oricum de la un barbat implicat si intr-o alta relatie nu poate primi foarte mult. Eventual cate o seara doua pe saptamana, poate un week-end intr-un foarte rar, dar nicidecum nu poate fi vorba de o vacanta sau sarbatori. Ei, e bine si asa, decat deloc!

Mai e si genul femeii careia ii place sa se lase dominata, controlata, intretinuta. Stie ca e vioara a doua, ca nu are parte de prea mult. Dar se complace in acea situatie “calduta”, in care nu e ea cea care trebuie sa aiba grija de el, care nu e responsabila pentru cresterea copiilor…E doar cealalta femeie din celalalt dormitor. Si ii ajunge atat. Nu se gandeste mai departe, nu se gandeste la un viitor. La viitorul ei sau al lor, in doi. Nu are nevoie de asta, pentru ca se gandeste el la toate. Daca nu e el cel care ii furnizeaza absolut tot, se ocupa in mare de partea financiara. Iar asta completeaza confortul psihic de care are nevoie orice om dependent de altcineva. Pentru ca aici e vorba mai mult de dependenta decat de implicare intr-o relatie.

Fiecare din noi am auzit sau am cunoscut macar o persoana care sa aiba o astfel de relatie, cu altcineva deja implicat. Poate ca ne-a mirat, poate am respins ideea si persoana. Se pare ca a-ti asuma o relatie cu un barbat cere totusi un pic de curaj si responsabilitate. Iar de astea duc lipsa astfel de femei, care se ascund in spatele altor cupluri.

Ele nu se gandesc sa faca rau, sa strice o relatie, o casnicie, sa il desparta pe el de cealalta si sa il aiba doar pentru ele. Le e teama sa si-l asume, asa ca prefera sa il imparta. Tot ce au ele nevoie e cineva care sa vina si pe la ele din cand in cand, care sa le inlature ideea de singuratate, sa le confirme, fie si in foarte mica masura, ca pot fi frumoase si iubite.

Ajung sa isi iroseasca viata, sa treaca pe langa atatea alte ocazii de a fi fericite, de a avea o familie a lor. Iar asta doar din lipsa de incredere in sine.

De multe ori tindem sa dam vina pe trecut, pe parinti, pe mediul in care am crescut, sa acuzam pe ceilalti pentru propriile noastre greseli sau neputinte. In momentul in care o sa avem suficient curaj sa ne asumam propria viata, cu responsabilitate, sa avem curaj sa traim, atunci o sa ne putem da seama ca avem ceva mai multa putere si o putem folosi pentru a fi fericite.