Sfarsit de saptamana. Stiam ca voi ajunge la Tecuci. Am mai pregatit ultimele detalii pentru o deplasare la un eveniment cultural la Bucuresti, la Centrul Cultural Turc “Yunus Emre” cu ocazia Zilei Internationale a Copilului Turc, o sa va povestesc ce a fost si acolo si am plecat spre Tecuci impreuna cu alte prietene la vernisajul unui pictor ale carui lucrari sunt dragi sufletului meu.
Avem noroc de o zi senina si frumoasa (dupa atatea ploi si grindina) parca vremea tine cu noi, drumul nu este aglomerat, si…parca ma intorc in copilarie. De o parte si alta a drumului si satelor cat vezi cu ochii alb, copaci de diferite feluri infloriti, bucurosi si ei parca de venirea primaverii, si ei, desigur, varuiti tot in alb, pe podete, gradini si in fata caselor flori de toate culorile si mirosurile: lalele, zambile, narcise, cate si mai cate, orb sa fii sa nu le vezi.
Oamenii, parca si ei mai voiosi de soarele de afara ieseau din case care incotro, copii jucau sotron si alergau dupa caini, nu stiu cand a trecut timpul…Regasesc, ca de fiecare data, satele si Tecuciul la fel de frumos si prietenos. Ajungem fix la ora 11.00 la Galeriile de Arta “Gheorghe Petrascu”.
Evenimentul a fost organizat de Muzeul Mixt Tecuci cu ocazia manifestarilor prilejuite de sarbatorirea patronului spiritual al Municipiului Tecuci “Sfantul Mare Mucenic Gheorghe”. Si aici ne intampina aceeasi primavara, flori peste tot, parcul “Pazvante” din spatele galeriei plin de oameni si copii. Invitatii au inceput sa vina, destul de putini la inceput, intram in galerie si acolo… o alta surpriza.
Peste tot vedeai anotimpuri, tablouri cu suflet in toate culorile anotimpurilor, in special primavara, de fapt, vernisajul s-a numit chiar “O primavara intre anotimpuri”. Erai uimit de culorile ce iti intrau in sange, de puterea acestora de a-ti reda eneriga si viata, nu-i usor lucru sa reusesti sa emotionezi privitorul prin talentul si munca ta. Aproape intr-o clipa, galeria devine neincapatoare, prieteni, colegi, public numeros venit de peste tot, profesori, elevi si studenti, artisti si, nu in ultimul rand, presa, extrem de deschisa acestor gen de manifestari.
Il privesc pe autor: zambeste, saluta oamenii, pare relaxat, dar, va spun eu, e emotionat, cauta privirile oamenilor. Incepem. In liniste, vocea baritonala a lui Eduard ne anunta ca se bucura de venirea noastra, spera sa ne placa ce vedem si multumeste tuturor. Ei, dar sa incepem. Ia cuvantul specialistul, D-na Lucia Gologan, muzeograf, ne introduce in lumea plina de mistere a aautorului, explicandu-ne ca “… Arta poate sa dea durabilitate unei comunitati”, perfect adevarat zicem si noi. Ne vorbeste de arta si culoare, tehnica si modernitate, o adevarata lectie despre cum ar trebui sa privim tabloul si pictura in general.
Directorul muzeului d-ul Laurentiu Groza ne-a vorbit despre eveniment, bucuros de realizarea acestuia si de prezenta publicului. Am fost extrem de bucuroasa cand m-au invitat sa spun si eu ceva, m-au intrebat chiar daca vreau sa si citesc.
Fireste, nu eram la evenimentul meu, asa ca de aceasta data nu am citit, insa am vorbit despre starea de bine pe care mi-a dat-o intalnirea cu aceste tablouri, cu poezia din ele, cu vitalitatea si perfectiunea lor. Am si improvizat pe data un mic dialog, adresandu-i mai multe intrebari, spre deliciul publicului. Cum arata o zi din viata artistului, ce loc ocupa muza, dar si iubirea. Astfel, am aflat ca autorul traieste nu in patru anotimpuri, ci, credem noi, in cinci, al cincilea anotimp fiind iubirea. Publicul a ras si a apaudat indelung. Fireste, am fost invitati la o mica bucurie culinara, la studierea indeaproape a lucrarilor si achizitionarea acestora. Publicul nu s-a grabit sa plece, cu toate ca era aproape pranzul, ci s-a bucurat fiecare de aceasta intamplare frumoasa intr-o zi de vineri.
Permanent am impresia calatoriei, ca tot n-am ajuns la destinatie, aceste anotimpuri ma trec dintr-un loc in altul, de la un copac inchis la unul cu bratele deschise, de la o casa veche la un gard viu, de la un cer ca in copilarie la auriul verii, toate acestea culminand cu un tablou mic, asezat singur pe un perete infatisand…marea. Ne-am si jucat putin, improvazand cu o masa si un scaun o adevarata sedinta foto in cadrul generos al galeriei, autorul fotografiindu-se cu invitatii, colegi, prieteni veniti de la Galati, Braila, Bucuresti - m-am bucurat s-o cunosc cu aceasta ocazie si pe pictorita Vali Irina Ciobanu venita special pentru acest eveniment.
Dar, mai ales, sa fiu alaturi si de cea care isi sarbatoarea si ziua de nastere…muza autorului, chiar sotia acestuia, D-na Dana Sandu. Am uitat sa va spun ca muza autorului are, poate cel mai senin zambet din cate am vazut. De aici sa vina al cincilea anotimp?!
Am plecat cu regret din spatiul acela de poveste, cu promisiunea ca vom reveni, am mai admirat o data afisul (era chiar la intrare) realizat de d-ul Adrian Mihalache – pictor restaurator impreuna cu autorul, continandu-ne calatoria intr-o placuta plimbare prin parc, alaturi de Eduard si Dana Sandu, sora acesteia Mihaela Chirvasuta, prieteni de familie.
O sarbatoare a sufletului, o bucurie a revederii si prieteniei. Unde am plecat mai departe? Pasii ne-au dus la Bcuresti la un alt eveniment plin de bucurie, dar… aceasta este o alta poveste.
(foto: lucrarea "Pomul primaverii" de Eduard Sandu, ulei pe panza, 45x35)
BRODERII DE BRUGES
Despre martisor si proiectele lunii martie... organizate de CCSG
