Deschide usa subconstientului

Indiferent de rolul lanturilor biochimice intr-o boala sau alta, nu este un obiect de studiu pentru psihoterapie. Psihoterapia as spune incepe acolo unde o abordare fizica, medicala nu reuseste sa gaseasca o solutie. Si aici nu vom vorbi despre relatia stransa intre fizic si psihologic.

In mod sigur cunoasteti situatia multor persoane care sufera de atacuri de panica. Ele au ca prima tentativa consultarea unui medic de specialitate. Faptul ca ele primesc un raspuns negativ – sunteti perfect sanatos determina o reactie de surprindere si de deruta la pacient. Cei mai multi medici explica un lucru firesc – este o problema psihologica si nu una medicala. De ce oare procedeaza astfel? Experienta clinica arata cum acest simptom isi pierde importanta dupa cateva luni si ajunge sa fie vindecat in timp prin psihoterapie.

Daca plecam de la o premisa de genul – este ceva medical, generat de o cauza fizica atunci ajungem in situatia sa consideram ca nu putem sa intervenim decat prin cateva modalitati medicale – poate sa operam, sa oferim o varianta medicamentoasa sau sa consideram ca a fi astfel este o trasatura constitutionala similara inaltimii unei persoane – un dat.

Cine a plecat de la o suferinta intr-o psihoterapie cunoaste cum aceasta suferinta s-a concretizat, s-a asociat, a fost creata si apoi prinsa intr-un simptom. Dar lupta pentru negarea suferintei este una din cele mai vechi pe care omul a dus-o. Cand suferinta este una profunda cum este cea in care vorbim despre tulburarea bipolara, atacuri de panica sau altele, cand aceasta s-a structurat in timp si a devenit un mod de a fi in care distinctia intre suferinta si viata aproape ca nu se mai poate face, atunci devine foarte dificil.

Sa insultam persoanele care sufera spunandu-le ca nu au nici o suferinta ci o problema cu neurotransmitatorii nu mi se pare in primul rand o abordare umana. Imaginati-va urmatoarea situatie – ati fost intr-o relatie cu cineva si acum sunteti intr-un moment dificil din viata dvs. Poate chiar depresivi. Un prieten foarte bun va spune – „ tu nu suferi, tu ai o problema cu sinapsele”. Este in primul rand o negare a oricarei parti umane si transformarea omului intr-o masina care functioneaza dupa principii mecanice.

Dar de unde sa vina aceasta abordare? De ce omului ii este atat de frica de propriul inconstient incat sa si-l nege? De ce ar prefera un om sa fie considerat o masina si nu un om creativ, capabil sa faca si lucruri neasteptate? Am putea sa denumim generic aceasta situatie ca fiind una ce tine de control, de o dorinta de a avea in control tot ceea ce exista?

De ce oare lucrurile ar trebui sa fie intr-o singura directie? Este drept in ceea ce priveste legatura intre psihic si fizic sunt multe de aflat iar omul nu este inca in masura sa puna in evidenta tot ceea ce leaga si cum se intampla lucrurile. Prin ce faptul ca omul este si biologic si social si inconstient este un pericol? Psihoterapeutii au ca punct de reper activitatea lor clinica si ei pleaca de la ceea ce se intampla in interactiunea lor cu pacientii.

O abordare care incearca sa situeze o explicatie intr-un singur plan, fie el fizic sau psihologic nu este decat o parte, o rezistenta, o modalitate de negare a suferintei. Dar asta nu inseamna ca nu mai exista persoane care se ocupa de neurologie, psihiatrie, psihologie, psihanaliza etc.