Cuplul in societate

Relatia cu mama, cu tata, cu fratele, cu verisorii sau cu prietenii din copilarie, relatiile date, primele iubiri toate isi pun din plin amprenta asupra modului de functionare in cuplu a celor doi si a ambilor impreuna.

Psihoterapia scoate in evidenta modul in care cuplul are si o functie regresiva. Cei doi impreuna revin intr-o perioada anterioara, cea a copilariei in care experientele lor sunt redate intr-o forma deghizata, deplasata si explicate prin principii general valabile.

- Frica de un parinte prea speriat care isi incredinteaza abandonul sau copilului face ca aceasta stare sa fie cautata pentru ca ea asigura permanenta legaturii.
- Un copil lasat singur si supus unor constrangeri sociale, religioase va lupta sa fie prins intr-o structura libera, ii va fi dificil sa regaseasca legatura asa cum o cunoaste pentru ca a fi cu cineva inseamna a fi singur. atunci cand va intalni o persoana similara vor reusi sa fie doua persoane singure intr-un cuplu. Psihoterapia ii aduce in situatia e a vedea realitatea si suferinta proprie iar de aici sa construiasca aceasta relatie sau alta dupa cum doreste.
- Un copil foarte atasat de parinti ajunge sa considere ca singura modalitate de a pastra relatia cu aceastia la aceleasi parametrii o constituie esecul repetat al oricarei relatii de cuplu. Reusind sa intre in acest conflict intre propria dorinta de a fi cu cineva si relatia buna cu parintii poate sa fie un motor al schimbarii
- Relatia fraterna este deseori un reper in alegerea partenerilor, in optiunea pentru un partener care sa se apropie de imaginea verisorilor, fratilor, surorilor. Aceasta schema de raportare este uneori constitutiva pentru relatia actuala de cuplu.

Si exemplele pot continua. Nu va asteptati sa va regasiti prea mult in exemplele de mai sus pentru ca fiecare are o istorie. Ce vor sa spuna aceste exemple este ca legatura intre trecut si prezent , intre familia de origine si cuplul actual este stransa si poate sa fie explicata. De ce? Pentru ca ceea ce este cunoscut este cel mai economic. Pentru ca in momentul nasterii copilul este deja investit fantasmatic cu idealurile familiei in care a venit si participa la denegarea marilor angoase ale respectivei familii.

Aceasta situatie la nivel social consta in evitarea abordarii marilor traume istorice prin care fiecare familie a trecut inevitabil – moarte, razboi, foamete, pericole majore, starea paranoica a celor 50 ani de comunism. Ele sunt negate in sensul ca societatea se comporta ca si cand nu ar fi existat. Acest lucru impiedica si crearea unor idealuri actuale ceea ce se constituie intr-o piedica majora. Adica starea de spaima, frica, pericol aparent ilogic exista pretutindeni in societate impiedicand capacitatea de visare, de construire a unui ideal de reusita, de succes, de aducere si impunand o atitudine defensiva. Toate domeniile societatii scot in evidenta din plin acest lucru.

Similar este si intr-o familie in care trauma veche, pericolul inconstient este transmis de la o generatie la alta. Ca este vorba de pericolul abadonului, pasivitatii, nebuniei nu are importanta. Psihoterapia aduce acest pericol fantasmat in planul discursului demonstrand ca el nu mai este de actualitate. Plecand de aici se poate constitui o familie, un cuplu care sa fie o constructie placuta, favorizand implicarea economica, sociala, etc. Poate pare un pic ciudata aceasta asociere intre un cuplu, societate si psihoterapie dar in fiecare putem regasi aceasta schema a jocului intre ideal si angoasa, intre capacitatea de a visa si interdictia ei.