Cum incepi o relatie...

...cam asa o sa se desfasoare pe tot parcursul ei, mai ales in momentele tensionante, in care iese la suprafata tot ce incercam sa tinem ascuns sau sub control.

Ladies, va propun un exercitiu de memorie: incercati sa va aduceti aminte cum ati inceput relatia in care va aflati implicate acum sau, daca nu este cazul, atunci o relatie anterioara. Ideal ar fi sa va ganditi la o relatie intima, de cuplu. Ulterior puteti face apel la memorie si pentru celelalte tipuri de realtii din viata voastra, pentru a observa daca gasiti unele trasaturi comune.

Am auzit de multe ori vorbindu-se despre importanta celor sapte ani de acasa. Asa cum te formezi in aceasta perioada, educatia pe care o primesti, modul in care inveti sa te adaptezi mediului in care traiesti, isi vor pune amprenta pe intreaga ta viata, pe modul de gandire, comportament, etc.

La fel se intampla si cu relatiile intime. Felul in care se pun bazele acestui tip de relatie este hotarator.

Am sa incerc sa exemplific aceasta pentru a va putea da mai usor seama la ce anume fac referire.

Exemplu 1: Ea si el la inceputul relatiei. El peste hotare, undeva departe, relatie intretinuta la inceput numai cu ajutorul internetului. Ulterior fac schimb de numere de telefon, insa ea este singura care pune mana pe telefon. Invers nu se intampla. Iar relatia continua asa pentru multa vreme, ea fiind dispusa sa plateasca aproape o treime din venit pentru a-l auzi la telefon ori de cate ori i se face dor de el. Am intrebat la un moment dat daca nu i se pare ciudat lucrul asta, ca numai ea sa fie cea care suna. A spus doar: “l-am invatat eu cu narav”. Hmmm! Deci era oarecum constienta ca ceea ce face nu e tocmai in regula, ca in felul acesta controla oarecum relatia si in acelasi timp il controla si pe el. Iar faptul ca el a acceptat indelung acest lucru spune, cred eu, ca pana la urma sunt potriviti unul pentru celalalt. In mod firesc, un barbat care simte nevoia de a manifesta ca atare, nu ar accepta o astfel de situatie.

Exemplu 2: Tot la inceputul relatiei, ea simte nevoia sa ii arate cat de mult tine la el, si isi asuma absolut toate treburile gospodaresti. Vrea sa il faca sa se simta “ca la mama acasa”, gateste numai bunatati – ce stie ca ii place lui, tine casa luna, pentru a-l face pe el sa se simta ca un “rege”. Toate bune si frumoase, dar la un moment dat incepe sa oboseasca si simte ca i-ar prinde bine o mana de ajutor: a lui! Iar el nu va intelege de ce, dupa atata timp in care ea s-a descurcat de minune fara el, acum ea nu mai poate. Iar daca asteapta ca ajutorul asta sa pice asa, din senin, el sa se lumineze si sa isi dea seama cata nevoie are de el, dar fara sa exprime lucrul asta in cuvinte, o sa ajunga doar sa adauge frustrare peste frustrare pana ce o sa izbucneasca atunci cand se asteapta mai putin, in aparenta fara nici un motiv concret. Si astfel o sa cada in penibil. Penibilul unei situatii pe care ea insasi a lasat-o sa apara, pentru simplul fapt ca a uitat sa faca act de prezenta lui, a uitat sa imparta totul cu el.

Exemplu 3: Uneori, la inceputul relatiei, mai apar si “nori in Paradis”. In mod firesc, acestia se imprastie usor, cu cateva saruturi si imbratisari. Dar se intampla ca lucrurile sa nu se desfasoare intotdeauna asa. Unul ridica tonul vocii, iar in unele cazuri mai grave, se escaladeaza si poate ridica chiar si mana. Daca cei doi accepta de la bun inceput sa isi rezolve situatiile conflictuale in acest fel, tot asa se va intampla si pe viitor. Si un astfel de viitor apare destul de sumbru. Cei care nu reusesc sa comunice prin metode mai pasnice, sa isi rezolve conflictele folosind mai cu seama limbajul verbal, regreseaza si se manifesta agresiv verbal sau fizic, ajungand la un moment dat sa nu mai poata controla situatia.


Este de dorit ca orice relatie sa se “negocieze” de la bun inceput. Fiecare dintre parteneri sa arate ce este dispus sa ofere celuilalt si sa accepte de la acesta. In felul acesta, ambii parteneri isi vor da seama de la bun inceput daca pot continua o astfel de relatie, cu tot ce presupune ea.


Comentarii:
In primul caz, e un lucru bine stiut ca barbatii sunt cei care curteaza femeile, care “alearga” dupa ele. De obicei il lasi sa te sune de mai multe ori pana sa ii intorci telefonul, il lasi sa “asude”, sa nu te gaseasca oricand, la orice ora, disponibila, mereu la apel, doar pentru el. Si cu toate astea, ea a procedat exact pe dos. Din disperare?!? Din dorinta de a crea un scenariu propriu, pe care sa il poata controla in acelasi mod in care vrea sa il controleze si pe el?! Luptandu-se atat de mult ca aceasta relatie sa existe, procedand astfel, nu va face decat sa ii “dovedeasca” lui ca ea e cea care conduce, mai mult sau mai putin subliminal. Cata vreme va fi el dispus sa accepte situatia asta???

“Lasa draga, ma ocup eu tot, ca tu esti mai obosit si mai prins decat mine!” Cred ca fraza asta este pe placul multor barbati. Oricum ei tind sa fie ceva mai delasatori si sa se implice cat mai putin in ce e de facut prin casa sau pe langa casa. Daca ii mai ajuti si tu, mai ales la inceput, si ii indemni sa creada ca asa vor merge lucrurile de atunci inainte, sa nu te miri mai apoi, cand nu o sa mai faci fata, de ce nu e langa tine sa te sprijine si sa iti dea o mana de ajutor!

Probabil ca nu exista om care sa nu fi ridicat tonul vocii, fie si macar odata in viata lui. Dar nu e tocmai sanatos sa faci un sport din asta. Tuturor oamenilor le vine greu sa isi tina nervii sub control, in situatii de stres, dar daca nu gasesti o modalitate mai accesibila de a te face inteles, iti vei pierde “auditoriul”. Iar daca se ajunge si la a ridica mana la semenul tau este si mai grav! In cazul in care asa incepi o viata de cuplu, o familie, este foarte putin probabil sa poti mai poti schimba ceva atunci cand apar copiii. Si ce o sa le transmiti mai departe?! Ca singura modalitate de a se face ascultati si intelesi este cea prin intermediul violentei verbale si fizice?! Ce se va intampla cu ei daca vor ajunge in punctul de a nu se mai putea opri?! De a nu mai putea face diferenta?!