Inca de la nastere, copilul isi construieste zi de zi o lume, adaugand fiecare noua experienta, fiecare noua informatie, tot ceea ce primeste si tot ceea ce castiga. La constructia acestei lumi, adultii ce inconjoara copilul isi aduc o foarte mare contributie. Si tocmai acesti adulti, atat de responsabili pentru noul intreg ce va sa fie, construiesc copiilor o lume de spaime.
Copilul mic, departe inca de gandirea abstracta, nu intelege glumele, ironiile, sarcasmele si tot ceea ce vine de la un adult important in viata lui, este inteles ad literam si, cel mai grav, crezut.
"Esti atat de scump, ca-mi vine sa te mananc ", se extaziaza unii in fata unui pui de om mimand, eventual, si gestul. Si nu pot intelege spaima copilului, adanca, profunda, reala. Si, din acel moment, in gandurile celui mic va bantui intrebarea : si daca ma mananca ?
" Daca nu esti cuminte, vine mosul cu sacul si te ia ", " te dau la tigani ", " te las aici " sunt doar unele dintre amenintarile ce clatina fragila lume a copilului, zdruncinandu-i credinta in dragostea neconditionata a celor din jur (dragoste de care are atata nevoie pentru a creste echilibrat si linistit). Pentru ca el intelege ca mama se poate lipsi de el, iar notiunea " cuminte " este atat de vaga…. Copilul plange cand vede un batran ( mosul cu sacul ) si plange disperat cand este lasat la gradinita, intrebandu-se pentru ce l-a pedepsit mama, parasindu-l.
Astfel, cosmarurile (fenomen frecvent si firesc al varstei de 2-3 ani), cauzate de conflicte interne, de ganduri culpabilizante, de experiente greu depasite, se indesesc, iar tematica lor este imbogatita. Imbogatita de insisi adultii ce-si iubesc atat de mult copilul ca " l-ar manca ".
De la inaltimea si inteligenta adulta, ne putem imagina oare cat de terifianta poate fi lumea ce inconjoara copilul ? Colturi intunecoase, zgomote fara o sursa clara, obiecte ciudate si ostile prin felul in care sunt prezentate. Gulliver intr-o tara a uriasilor, o tara cu obiceiuri necunoscute si cu o limba necunoscuta, dat fiind ca la trei ani vocabularul este sarac iar intelegerea semnificatiilor, departe. Nu mai dam atentie mobilelor care troznesc, dar cati monstri invizibili le pot face sa trozneasca !?
Nenumarate experienta noi sunt prezentate in termeni ce creeaza angoase. Doctorul- ‘daca nu esti cuminte, vine doctorul si-ti face injectie’ ( si daca e bolnav, avand nevoie de ingrijire medicala, e pentru ca nu a fost cuminte ? ). Prima zi de gradinita sau de scoala- ‘lasa ca vezi tu cand incepe scoala….’( oare dorim ca invatatura sa fie asimilata cu o pedeapsa ?). Sosirea unui nou fratior – ‘ acum nu mai am timp de tine, esti mare’, …(a sosit un alt copil, el nu mai este important ?). Spaimele celui mic, oricat de absurde ar parea adultului, trebuie luate in serios. Frica este tema de necunoscut si pentru copil, cele cunoscute sunt atat de putine !
Interdictiile si refuzul de-a discuta anumite lucruri nu fac decat sa sporeasca zonele de necunoscut. Pentru a lumina aceste zone, copilul trebuie sa aiba autonomia de a –si trai propriile experiente, de a atinge si manui obiecte, de a accepta si refuza. Sigur mereu ca alaturi are in permanenta suport, sprijin si dragoste neconditionata. Desfacute in vorbe sau interiorizate prin joc, spaimele isi pierd conturul. Pipaite si manuite, obiectele redevin simple obiecte. Prezentate in culori stralucitoare, experientele noi devin prilej de incantare.
Daca o sa cautati pe Google imagini cu Gulliver, n-o sa gasiti decat ‘in tara piticilor’ (si, de altfel, este cea mai cunoscuta poveste). Asta nu spune multe despre faptul ca nu ne place sa privim lumea de jos in sus ? Oare de ce ar fi altfel pentru micii omuleti care incearca sa se descurce intr-o lume guvernata de reguli stranii, de interdictii fara sens ( nu ai voie ciocolata – te agita), de cuvinte fara semnificatie ( pentru ei) ? Suntem ghizi si sprijin pentru mici jucarii vorbitoare, atat de dulci ca….i-am manca.
"Retardatul ornament" cere cuvantul:
Retardatul ornament al relatiei
