Povestea lor este una normala, incepe cu asistentii sociali care joaca rolul de “barza” si aduc un copil unui asistent maternal, dar nu se termina nici cu o adoptie, dar nici cu o relatare despre abuzurile asupra copiilor. E si frumoasa, dar trista si amara pe alocuri.
In Romania se afla sub protectia statului peste 46.000 de copii – conform statisticilor din martie 2008, furnizate de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copiilor. Jumatate dintre acestia se afla in grija unui asistent maternal. In presa nu ajung nici progresele facute de acesti copii de cand se afla in grija asistentilor maternali, si nici munca epuizanta, ci doar povestile fericite in care copiii sfarsesc prin a fi adoptati de catre asistentii maternali sau povestile chinurilor la care acesti copii au fost supusi de catre cei care ar fi trebuit sa le fie parinti “de imprumut”.
Situatia unui copil abandonat este tragica. Unii dintre ei pot fi adoptati, in vreme ce altora aceasta sansa le e refuzata chiar de catre cei care i-au abandonat. Asistentii maternali sunt cei care le sterg lacrimile si ii invata primele poezii. “Asistentul maternal este un parinte de substitut. Nu e o meserie de duzina… ci una aparte. Daca are vocatie, poate influenta foarte mult viata acelui copil. El este singurul care ii ofera cel mai important lucru: siguranta, dar si dragoste si tandrete”, ne spune psihologul Cristina Calarasanu, psiholog in cadrul Centrului de Psihologie de Actiune si Psihoterapie (CPAP).
E.F. practica aceasta “meserie” din 2001, adica de atunci de cand ambii copii ai familiei au plecat de acasa pentru a merge la facultate. Pentru familia lor, care are o casa mare in apropiere de Brasov, sa devina asistent maternal a reprezentat singura solutie de a avea in acelasi timp grija de gospodarie si de a se descurca cu banii. Cealalta alternativa ar fi reprezentat-o plecarea la munca in Italia. Nu regreta nici acum, oricat ar fi de greu in unele zile. Faptul ca crescuse deja doi copii si ca este o femeie plina de energie si initiativa a facut-o primeasca rapid acceptul celor de la protectia sociala.
Primii copii de care a avut grija au fost doi baietei, Emanuel si Valentin. Erau cei mai rasfatati baieti si tot satul stia ai cui sunt ei. Ei au fost norocosi, pentru ca au beneficiat de probabil ultimele adoptii internationale permise. Amandoi sunt acum in Italia, iar asistentii sociali care tin legatura cu ei i-au povestit ca s-au integrat foarte bine. Vorbind cu ea, imi dau seama ca ii vine sa planga atunci cand povesteste ca cel mic a crezut ca pleaca intr-o calatorie impreuna cu parintii adoptivi si i-a spus : “Eu ma intorc dupa tine, mama!” Stia inca de la inceput ca, odata adoptati, nu va avea dreptul sa mai ia vreodata legatura cu ei, si nici sa ceara informatii in legatura cu familia sau numarul de telefon unde i-ar putea gasi. “Crezi ca nu o sa te afecteze, pentru ca nu-I stii pe copii. Mai tarziu, atunci cand incepi sa tii la ei, nici nu mai vrei sa te gandesti ca poate fi luat de langa tine.” S-au gandit sa ii adopte, dar nu le-ar fi oferit aceeasi viata pe care le-o ofera parintii adoptivi in Italia. De atunci, a inteles ca e normal sa te atasezi, dar ca ea reprezinta doar o trecere in viata acestor copii. “Adultul stie ca e o relatie pe o perioada determinata si ca se va sfarsi. Eu stiu insa si cazuri in care copilul a ramas in legatura cu asistentul maternal chiar si dupa ce a fost adoptat, cu voia noilor parinti”, ne-a povestit psihologul Cristina Calarasanu.
In cazul Ioanei, ea este crescuta de asistentul maternal inca de la varsta de 6 luni. “Ioana s-a nascut prematur, la numai 7 luni. Mi s-a spus ca s-a nascut foarte greu, pentru ca mama ei era foarte tanara. Are si acum pe frunte semnul forcepsului cu care a fost trasa afara”, ne povesteste femeia pe care micuta o stie drept “mama”. Un copil care s-a dezvoltat mai greu decat altii, pentru ca era mai mica si pentru ca, in ciuda asigurarilor medicilor, fetita parea sa aiba probleme cu vorbirea. “Pronunta foarte greu si numai cateva silabe gen ma-ma, ta-ta, o-pii (in loc de copii).” Cu toate acestea, fetita se dezvolta, era foarte prezenta in viata familiei si nu parea sa aiba nici o alta problema de comportament sau adaptare. In urma cu un an insa, un consult mai amanuntit al doctorilor le-a aratat ca Ioana are probleme mari de auz. De aceea, ea va merge la o gradinita cu o clasa speciala pentru copiii cu deficiente de auz.
Costi este un baietel normal, fara nici o problema de sanatate. Se afla in familia asistentului maternal E.F. de circa doi ani de zile. El nu a fost abandonat la nastere, ci abia doi ani mai tarziu, atunci cand asistentii sociali au descoperit ca mama sa (tatal este necunoscut) il abandonase in grija bunicii si a strabunicii micutului. Cele doua femei, foarte batrane, nu s-au putut ocupa de el cum trebuie. Acum s-a adaptat unei vieti de familie normale, e vesel si foarte tandru - cand mergi sa il vizitezi, te ia in brate, te tine strans si te mangaie - si este, ca orice baietel de varsta lui, foarte atasat de “tata”, sotul asistentei maternale. Cei mari imi povestesc ca a primit un ceas acum cateva saptamani, cadou de la familie, si ca este atat de incantat de el ca a ajuns sa doarma cu el. Daca il intreaba: “Costi, cat e ceasul?”, cel mic se uita, iar raspunsul e, intotdeauna, “Sapte!”
Costi se afla in aceeasi situatie ca si Ioana, in sensul ca nici parintii sai nu au renuntat la drepturi si nu poate fi adoptat. Situatia este relativ tragica, pentru ca amandoi sunt copii frumosi, inteligenti si bine-crescuti. In familiile lor nu se pot intoarce, pentru ca nimeni nu ii vrea si nici nu i-ar putea intretine, iar sa fie adoptati e iarasi imposibil. Reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Protectia Copiilor spun: “Ei pot ramane la asistentii maternali pana la implinirea varstei de 18 ani. In rest, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din judetul respectiv se ocupa de reintegrarea in familie, daca ancheta sociala o permite.”
Cei mai multi copii abandonati pastreaza in ei, pe langa dorinta enorma de a-si cunoaste parintii si multe alte sentimente contradictorii “de furie, tristete si chiar ura fata de parintii naturali. Raman marcati de abandon, in mod clar”, spune psihologul Cristina Calarasanu. In timp ce scriu, ma uit la fotografiile celor doi micuti si ma gandesc daca parintii lor vor avea vreodata curaj sa ii priveasca in fata, dupa ce i-au abandonat si le-au refuzat dreptul la adoptie.
Rata abandonului a scazut de-a lungul timpului in Romania. Dintre cei 379 de copii abandonati in spitale in timpul primului trimestru al anului 2008, mai putin de jumatate dintre acestia au fost reintegrati in familii, restul aflandu-se in plasament, la asistenti maternali si centre de primire. Cu toate acestea, numarul este inca mare, iar procesul greoi de adoptie din Romania nu ii ajuta in nici un fel pe copiii aflati in aceasta situatie.
Tu cum privesti destinul unui copil abandonat?
Imagini: “Babies” Photo Gallery by Quantum_Illusions, pbase.com
Corpul meu se schimba: sunt insarcinata?
Ce este masajul prenatal?
