Copiii mei, copii frumosi

Vorbeam deunazi cu o prietena veche pe care nu o vazusem de ceva ani. I-am povestit ce mai fac, i-am spus ce mai lucrez, cum ca am pe langa mine doua fete noi, voluntare care ma ajuta si invata meserie. Si a inceput sa rada.

 “Mai, dar tu faci ce faci si mereu ai pe langa tine pe cate cineva care sa invete de la tine. Trebuia sa te faci profesoara”. Hm.

Am stat apoi si m-am gandit si da, are dreptate. De vreo 10 ani, cam de cand am devenit senior in meserie, am inceput sa adun pe langa mine tot soiul de copii. Nu inteleg de ce fac asta si de unde am atata rabdare, dar imi place sa ii invat si nu intr-un cadru organizat gen sala de clasa. Nu stiu nici pana cand voi mai avea rabdare. Nu stiu nici macar daca ii invat bine. Stiu doar ca ii invat tot ceea ce stiu.

Vad multi copii abia iesiti de pe bancile de scoala si care nu stiu foarte multe lucruri. Care scriu articole cu prescurtari ca la messenger si nu corecteaza textile pe care si le scriu.
Imi amintesc de o fata, chiar acum vreo 10 ani cred. A venit la mine si mi-a spus ca ea nu pleaca, vrea sa invete. Era anul 1 la facultate. Asa a inceput totul. Intr-o zi m-a rugat sa o ajut cu cateva informatii pentru diploma de licenta. Am zis: “uf, deja ai terminat?”. Mi-a fost foarte draga. Acum lucreaza intr-o televiziune si are un bebe.

Au fost multi de atunci. Se ducea vorba prin facultate ca pot face practica la mine. Cred. Cand am venit la Feminis, iar am cules vreo cateva fete. Imi sunt tare dragi si despre ele stiu sigur ca au invatat de bine. Raluca, Eugenia si Simona. Le era frica la inceput, nu aveau incredere in ele. Acum iau singure decizii si isi asuma responsabilitati. Cum sa nu le iubesti?

Acum am doua pisici, asa le spun ca tare sunt rasfatate. Abia astept sa le vad cu ce vor pleca de langa mine. Stiu ca si eu la inceput aveam nevoie de sfaturi si le-am primit. Au fost oameni care m-au invatat si m-au ajutat. Toti avem nevoie de cineva care sa ne indrume.

Ideea articolului nu este ceea ce fac eu pentru acesti copii, ideea este ca exista copii care vor sa invete. Si care chiar o fac. Copii care sunt la inceput de drum si isi construiesc calea catre maturizare. Care stiu ce vor de la viata. Sau care nu prea stiu ce vor, dar isi doresc sa afle.

A mai fost candva un baiat care voia sa fie PR. I-am spus ca nu e bun de PR, ci sa faca mai bine vanzari. S-a suparat pe mine atunci. M-a sunat acum cativa ani sa-mi spuna ca este director de vanzari la o companie si ca ii merge foarte bine.

Stiu sigur ca am fost rea de multe ori cu ei, sau dura, sau ca aveam pretentia sa faca prea mult sau la standarde ridicate. Sa lucreze in acelasi ritm cu mine. Imi cer scuze pentru asta si vreau sa le multumesc ca m-au suportat. Dar ei toti stiau ca ii iubesc. Multumesc!