Ce inseamna "sa fii cu cineva"?

Si atunci apare o intrebare - Poti sa fii cu cineva? Aceasta inseamna ca in sinea ta consideri ca ai capacitatea de a fi cu cineva. Dar lucrurile nu sunt asa de simple pentru ca lipseste insasi intrebarea – ce inseamna sa fii cu cineva? Ati intalnit cu siguranta tipul de persoana care este mereu nemultumita de persoanele pe care le intalneste si le refuza pentru a nu fi cu ele. La un moment dat poate gaseste o anumita persoana pe care o considera astfel, dar relatia este nesatisfacatoare. Am putea considera ca vorbim despre o persoana critica, pe care nimic nu o multumeste. Eu as afirma mai curand ca este o persoana care nu poate sa fie cu cineva. Din moment ce refuzul este permanent si pe motive difuze (nu arata corespunzator, nu se comporta corespunzator, etc.) ar putea insemna ca vorbim despre o persoana care este mereu nemultumita.

Dar de unde vine nemultumirea? Celalalt este o persoana completa, cu diferite comportamente, cu sentimente variate, cu gandurile lui. A izola un aspect si a-l ridica la rang de criteriu inacceptabil este o operatie dificila care necesita o amenajare psihologica complexa. Poti presupune ca persoana care procedeaza astfel este perfect constienta de ceea ce isi doreste. Dar daca elimini aspectele situationale afli, cu usurinta, ca nu are nici un model dat, ci doar modele pentru care nu ar fi cu cineva. Modelul din minte nu este unul de legatura cu persoana celuilalt ci unul de respingere al celuilalt. Acest model al respingerii este format din trairile de pana acum ale unei persoane, este un model bine intiparit care functioneaza ca atare. Putem presupune ca aici vorbim despre suferinta respingerii, o experienta veche, atent localizata. Aceasta este forma prin care poate sa fie cu cineva – prin respingere.

Daca cunosti acest tip de persoana ai curiozitatea si intreab-o cum vede ea relatiile, ce inseamna pentru ea relatiile. Vei afla fie multa imaginatie, mult idealism fie un tip aparte de relatie de respingere. Idealismul, romantismul, secventele ideale din carti si filme au un scop foarte precis. Ele marcheaza un gol, o lipsa, o pierdere. Modul de a relationa cu oamenii se formeaza din interactiunea cu primii oameni pe care ii intalnim (parintii), dar nu este o copie a acestor comportamente cat este ceea ce a iesit din prelucrarea acestor situatii. Ei sunt concreti si reali si dau copiilor reprezentari despre oamenii reali. Nu sunt perfecti si este necesar sa fie asa. Iti spun ca esti frumoasa sau ca esti puternic, iti reprezinta lumea asa cum o cunosc ei, iti transmit iubirea lor, pasiunile si nemultumirile lor. Acesta este rolul lor de parinti pe care il realizeaza in stilul lor. Tot ei iti impun si anumite interdictii, limite, iti fixeaza anumite scopuri mai mult sau mai putin inconstiente.

Toate acestea presupun intalnirea cu parintii reali ai unui copil real. Aceasta experienta a intalnirii si legaturilor familiale este una din cele mai adanci experiente pe care o au oamanii. Eroii din basme, filme, carti, desene animate vin si adauga acestor experiente noi substante dar identificarea este in mod real cu parintii reali. Cand aceste personaje devin modele de identificare atunci vorbim despre o carenta semnificativa, despre o absenta a acestui aliaj care ne creeaza ca oameni intr-o societate. Aceste personaje incearca sa joace rolul de parinti dar ei nu pot sa fie parinti pentru ca nu au acest scop si sunt, metaforic vorbind, alta specie.

In acest idealism, romantism exista mereu un motiv pentru o respingere, o absenta a continutului relational real. Iar mereu oamenii pe care ii va intalni vor fi o dezamagire pentru ca ei nu pot sa fie din aceiasi „specie” cu modelele invocate de protagonist, ei sunt reali.

Solutia pare sa fie simpla – sa dam la o parte aceste continut si sa vedem realitatea relatiilor reale. Dar tot aceasta simpla va deveni brusc complicata ca ne vom lovi de urmatorul aspect – motivul acestei respingeri sau refuz sau absenta. Si atunci vom intra intr-un camp al suferintei, un camp greu de simtit, trait, dus. De aici si necesitatea de a da timp pentru ca toate aceste trairi sa poata sa fie simtite, intelese, adecvate, integrate cu realitatea a ceea ce se intampla in prezent si a ceea ce s-a petrecut atunci cand au aparut.