Ce gandeste celalalt

Daca as fi pus titlul articolului “disonanta cognitiva”, multe dintre voi, care nu sunteti familiarizate cu termenii din psihologie sau nu sunteti foarte curioase nici n-ati fi deschis pagina sa vedeti despre ce este vorba. Si pe buna dreptate! Cei mai multi dintre noi ne temem de ceea ce nu cunoastem: locuri, oameni, situatii, termeni (tehnici) etc. Dar, in mare parte, despre acest termen utilizat in psihologie vreau sa va vorbesc. Denumirea este pe cat de pompoasa, pe atat de respingatoare.

Hai sa o luam mai lejer…disonant e ceva care nu se potriveste cu altceva, in cazul asta cu realitatea. Cognitiv tine de gandire. Deci, mai simplu spus, e ca si cum ai pune ganduri si eventual cuvinte in mintea altcuiva. Sa dau un exemplu:

Nu vine la intalnire. Si nici nu da un telefon sa te anunte. Daca nu e copilul tau sau o ruda foarte apropiata ci iubitul tau, nu o sa pui raul inainte si n-ai sa te gandesti la cine stie ce nenorocire. Si atunci, mintea ta, o sa ia locul mintii lui, al gandurilor pe care presupui ca le are el si care au dus la aceasta atitudine. Adica, la faptul ca nu a venit si nici nu pare sa apara la intalnirea cu tine.

In primul rand o sa fi dezamagita: cum a putut sa uite de intalnirea noastra? Chiar daca sunteti de ceva vreme impreuna si nu ti-a mai facut niciodata asa ceva, sau poate tocmai din pricina asta, o sa te doara si mai tare. Daca minutele se scurg in continuare fara ca el sa apara, o sa treci la nivelul doi al disonantei cognitive si o sa te simti jignita: cum a putut sa imi faca tocmai mie una ca asta!? Fir’ar sa fie de ceas, cum zboara minuntele astea!!! Si el tot n-a aparut. Te gandesti ca ai putea sa il suni, dar te abtii inca. De ce? Ei, pentru ca disonanta cognitiva urca si la celalat nivel: si daca a uitat de mine pentru ca e cu alta? Iar de aici incolo simti ca iei foc.

Si lucrurile pot escalada in felul asta pana ajungi totusi la limita de sus. Nu a lui, ci a ta. Limita in care te-ai ambalat suficient de mult, ti-ai alimentat starea, frustrarea, anxietatea, astfel incat sa iti intunece complet mintea. Si, din pacate, intr-o astfel de stare, nu ai cum sa mai gandesti limpede.

Situatia e cat se poate de grava. Nici n-a aparut, nici n-a sunat si, ce e cel mai rau, nici nu raspunde la telefon. Deci e clar: te insala!

Dupa care, intr-un final, seara foarte tarziu, apare si dumnealui. Si ce iti spune: “Te rog din suflet sa ma ierti. Inainte sa ies pe usa m-a chemat sefu’ intr-o sedinta si nici nu aveam cum sa ma fofilez, nici cum sa plec, nici cum sa te mai sun sa iti spun ca nu ajung.” Il crezi? Sau continui cu ruminatiile si framantarile, cu samburele de gelozie care ti-a incoltit in suflet.

Sa mai luam un exemplu: sefa de la birou. Care vine intr-o dimineata cu o mina gri, nu iti arunca nici macar o privire, abia iti raspunde la salut (desi nu esti foarte sigura ca a facut-o cu adevarat), dupa care se inchide in birou. Si tie incepe sa iti tremure sufletul. Cu ce ai gresit? Si cand? Incepi sa dai filmul inapoi pe cateva zile in urma, incerci sa descoperi motivul pentru care se poarta asa cu tine. Sa fie din cauza ca i-ai adus situatia aceea cu putina intarziere? Dar tot ea te-a pus sa faci altceva intre timp, si a zis ca e mai urgent. Sau poate ca din cauza ca ai intarziat de cateva ori in ultima vreme? Dar ea ajunge intotdeauna dupa tine si nu stie cand si cat intarzii tu. Si o tii tot asa, minunte in sir, contruind o retea de ganduri care nu sunt ale tale de fapt, precum paianjenul contruieste plasa cu care vrea sa isi prinda victima. In concluzie, victima ta esti chiar tu!

Dupa ce treci prin mai multe astfel de etape, ajungi pe culmile disperarii si incepi sa tremuri de-a binelea, de teama sa nu te dea afara. Cu motiv, sau fara. Nu iti permiti sa iti pierzi serviciul pe vremurile astea. Ei bine, si ce e de facut?

Pai, cel mai util ar fi fost, in primul caz, sa iti aduci aminte ca iubitul tau are un sef foarte strict, intransigent si nitel cam bossy. Pana acum e adevarat ca a reusit macar sa te anunte daca intarzie sau ca nu mai poate veni. Ei bine, de data asta a fost luat pe sus si nu era sa ii spuna sefului care, la finalul programului s-a trezit ca au ceva urgent de rezolvat: “stai asa sefu’, sa dau telefon iubitei, sa nu ma astepte.” Nu, hotarat lucru, nici el nu ar vrea sa isi piarda serviciul.

In al doilea caz, ai putea sa te gandesti ca sefa ta e si ea femeie, care poate in ziua respectiva nu se simte bine, are probleme in familie pe care nu le poate discuta la serviciu, sau e suparata din cine stie ce motive.

Asa ca, in momentul in care simti ca incepi sa aluneci pe o panta ca asta, sa o iei razna, respira adanc de cateva ori, incearca sa te linistesti si sa gasesti o explicatie cat mai logica. Nu reusesti? Atunci macar nu te ambala aiurea, nu pune de la tine, ganduri in mintile celorlalti oameni. Lasa-i pe ei sa le gandeasca si sa ti le transmita. Doar atunci, si numai atunci, cand problema devine cu adevarat o problema, vei stii ce sa faci si cum sa o rezolvi. Pana atunci, nu iti confectiona tu probleme care nu exista, doar pentru a-ti complica in mod inutil viata.