Nu suntem niciodata pregatiti cu adevarat pentru o despartire. Chiar daca o intuim, poate chiar ne-o dorim intr-o oarecare masura sau ne dam seama ca ar fi bine sa se intample, tot nu suntem pregatiti sa pierdem. Si nu e vorba de dorinta si nevoia copilului de a castiga sau de a nu pierde, ci de incapacitatea de a accepta ca nu merge, ca am gresit si ca nu mai putem face nimic pentru a repara…relatia.
In multe cupluri exista o oarecare dependenta a unuia de celalalt. Ea depinde de el financiar, el depinde de ea afectiv, sau tot felul de combinatii care nasc compromisuri initial acceptabile dar care, cu timpul, devin impovaratoare pentru amandoi si care ii imping incet incet, pe unul tot mai departe de celalalt. Iar daca relatia a fost si “autentificata” la primarie, cu atat mai greu sa poata renunta cei doi la ce au adus in relatie. La relatia in sine. Cum sa imparti un apartament? Sau o masina? Cui sa ii revina ce ca sa fie suficient de multumit si celalalt? Ca sa nu mai vorbim de cat a dat fiecare pentru a acumula bunurile ce trebuiesc puse la mezat.
Poate ca din astfel de motive in unele tari sunt acceptate concubinajele “oficializate”. Adica cupluri care nu mai trec pe la primarie sau pe la biserica, dar care isi fac viata impreuna, sunt considerati ca sot si sotie cu drepturi depline. Ciudat e ca cei aflati in astfel de relatii tind sa se desparta mult mai rar decat cei casatoriti cu acte. Oare certificatul de casatorie sa fie o povara atat de greu de acceptat si de dus?
Daca el e cel care vrea sa plece din relatie, pentru o alta femeie sau, de ce nu, pentru mai multe, pentru a-si recastiga libertatea, ea nu se va simti doar ranita ci si parasita, devalorizata si respinsa. Chiar daca cealalta nu e nici mai tanara si nici mai frumoasa, desi de obicei asa se intampla, e considerata tot o rivala care a detronat-o si din cauza careia a pierdut “totul”. Iar daca ea mai e si dependenta de el financiar, atunci vorbim de o tragedie in toata regula.
Desi se intampla totusi mai rar, se intampla si ca ea sa fie cea care sa vrea sa iasa din relatie. Fie din cauza alcoolismului si indiscretiilor lui, fie din multe alte motive (jocuri de noroc, alte dependente, chiar si din cauza soacrei sau a parintilor lui). Ei bine, atunci poate interveni un joc de forte, de putere. Cum adica sa fie el cel parasit? Sa fie el cel care sa piarda? Si apare cealalta tragedie, in care el nu ii acorda divortul si ii face zile amare. Doar asa, sa moara si capra vecinului. E posibil ca ea sa se fi mutat deja la un altul, dar asta nu conteaza. Mnealui isi poarta coarnele cu mandrie, dar nu o poate lasa pe ea sa fie pe deplin fericita. Nu fara el. Chiar daca sau tocmai pentru ca n-a reusit sa o faca fericita atunci cand erau impreuna. E chestie de orgoliu, trebuie sa intelegem!
Si e greu sa ii indrumi pe toti ei si pe toate ele sa nu se avante intr-o relatie sau casnicie inainte de a fi pe deplin maturi. Cine ar putea da un certificat de (deplina) maturitate? Unii pot fi maturi afectiv si emotional, altii nu reusesc sa fie niciodata suficient de maturi profesional sau financiar. Si unii si altii viseaza la un cuplu fericit, o familie ideala, dar nici unii si nici ceilalti nu prea iau in calcul faptul ca visul lor s-ar putea sa nu corespunda cu al partenerului. Si, nu-i asa, nu te apuci din prima, de la bun inceputul relatiei, sa ii faci scheme detaliate iubitului de cum ai vrea tu sa va fie relatia. Iti spui ca astea or sa vina pe parcurs, ca detaliile le veti stabili impreuna, cu timpul. Numai sa reusiti sa va si intelegeti asupra lor. Sau sa cedeze cand unul cand celalalt si sa ajungeti de la un compromis mic, la unul tot mai mare, pana nu o sa mai fie nimic de acceptat.
S-au scris multe carti despre cum sa iti faci si sa intretii o relatie, unii autori au fost suficient de temerari sa vina cu retete “simple” pentru viitoarele cupluri. Din nefericire, viata ne aduce mereu la cunostinta faptul ca suntem unici, ca relatia noastra e altfel decat multe altele. Asa ca, in cele din urma, fiecare e nevoit sa isi gaseasca propria reteta. Nu cred ca exista relatie perfecta, dar reteta ar putea totusi contine cat mai putine orgolii, compromisuri sau asteptari nerealiste.
Hai sa-l iubim amandoua
Daca barbatii ar avea ciclu
