Dupa 25 de casnicie "nu imi doresc decat sa fiu singura". Este vorba aici de singuratate? Mie mi se pare ca nu asa suna. Cred ca in acest fragment este o nuanta importanta, lasata de ceva care este dincolo de latura constienta. Adica as putea emite urmatoarea ipoteza: ca dorinta sau continutul implicat este de a nu fi in aceasta familie si nu de a fi singura, adica de a fi in alta parte.
A nu vrea sa fii cu cineva sau intr-un context nu presupune o disponibilitate pentru singuratate ci pentru un alt tip de relatie cu o persoana. In fapt tot ceea ce urmeaza pare sa spuna acelasi lucru: nu vreau sa fiu singura pentru ca:
- Copiii m-ar privi intr-un anumit fel;
- Nu ma pot descurca fara venit (nu am serviciu);
- Nu am unde sa ma duc (nu am familie, prieteni).
Iar aici urmeaza legatura cu sotul care a devenit nemultumitoare:
- Nu e afectuos;
- Imi vorbeste urat;
- Ma simt inutila;
- Nu imi da voie sa...
Din mesaj pare sa rezulte o relatie bazata pe un control absolut, pe o inchidere in mediul familiei, al sotului. Aici dorinta de singuratate este mai curand dorinta de afirmare a propriei individualitati, a propriei forte, a propriei personalitati. Nu este o izolare, ci o cautare a separarii.
Situatia aminteste mai mult de o relatie parinte – copil, in care cel din urma, ajungand adolescent, incepe sa se revolte impotriva controlului exercitat de parinti, impotriva dependentei financiare de acestia, etc. Ce face adolescentul in aceste situatii? Se revolta, se afirma, isi construieste cu acordul sau dezacordul parintilor propria viata sociala, etc.
Sa ne imaginam o familie cu un parinte foarte autoritar care ii interzice foarte mult copilului sa aiba o viata a lui. Acest copil este constrans la izolare si la limitarea la mediul familiei. De asemenea este de asteptat sa vina un moment in care ceea ce s-a petrecut pana atunci nu mai poate sa fie acceptat. Revolta lui se va desfasura iar daca revolta nu se va desfasura, foarte probabil ca se va crea din nou un mediu similar. Nu stiu ce s-a intamplat in anii de pana acum ai protagonistei, dar inteleg ca si-a construit o relatie in care a jucat acest rol impus. Intrebarea care se poate pune este ce din ea a facut ca acest lucru sa fie posibil. Iar prin identificarea acestui "ce din ea" se poate lucra mai departe. Pentru ca in absenta acestui "ce din ea", istoria se poate repeta, o alta persoana, acelasi tip de relatie. Afirmarea acestei individualitati nu presupune obligatoriu separarea de partener sau singuratatea.
Singurul sfat posbil este de a nu lua decizii impulsive si de a cunoaste ce s-a intamplat pana acum, de ce aceasta relatie, de ce ea nu mai corespunde, de ce a corespus si la ce. Si pana la urma oare protagonista a fost vreodata pe propriile picioare, de la nastere si pana in prezent? Un raspuns da sau nu este important. Daca a fost inseamna ca stie cum este iar daca nu a fost atunci poate sa invete. Dar aceste lucruri inseamna un travaliu interior si nu o actiune de tipul plecare, ramanere, etc. Actiunea este consecinta fireasca a travaliului interior.
Claudiu Ganciu
Psiholog, psihoterapeut
Centrul de psihologie de actiune si psihoterapie
Pentru consiliere online: http://www.webexperts.ro/cabinet
Cine spune primul "Te iubesc"?
Barbatii insurati: ii bifezi sau ii ocolesti?
