autor: Viorica Stefan
‘Doi barbati, ambii grav bolnavi, ocupau aceeasi incapere intr-un spital. Unuia dintre ei i se ingaduise sa se ridice din pat timp de o ora in fiecare dupa-amiaza, pentru a permite eliminarea lichidului din plamani. Patul sau era alaturi de unica fereastra din camera. Celalalt trebuia sa stea tot timpul intins in pat.
Cei doi au stat de vorba ore in sir.
Au vorbit despre sotiile si familiile lor, despre casele lor despre munca lor, au depanat amintiri din armata sau din vacantele petrecute.
In fiecare dupa-amiaza cand cel de langa fereastra se ridica, isi petrecea timpul descriindu-i celuilalt ceea ce vedea ca se intampla dincolo de geamul ferestrei.
Celalalt incepu astfel sa traiasca pentru acea scurta ora zilnica in care lumea sa era inviata de culoarea si ceea ce se intampla in lumea de afara.
Fereastra dadea intr-un parc cu un lac.
Rate si lebede se jucau in apa, in timp ce copiii se jucau cu barcutele. Tinerii indragostiti mergeau mana in mana printre flori de toate culorile, in timp ce in departare se ghicea prezenta orasului.
Pe masura ce omul de langa fereastra descria cu de-amanuntul toate acestea, cel din pat inchidea ochii, imaginandu-si aceasta scena pitoreasca.
Intr-o dupa amiaza calda, omul de langa fereastra deschise o parada trecand. Desi celalalt nu putea auzi orchestra, putea insa, cu ochii mintii, sa vada ceea ceea ce celalalt descria cu atatea detalii sugestive. Si asa trecura zile, saptamani si luni.
Intr-o dimineata, venind asiastenta pentru a le aduce apa pentru a se spala, aceasta gasi trupul lipsit de viata al omului de langa fereastra, care se savarsise in pace, in timpul somului…
Femeia se intrista si chema personalul pentru a lua corpul neinsufletit.
La vremea cand considera potrivit, celalalt ceru ca, daca se poate, sa fie mutat langa fereastra. Asistenta fu bucuroasa sa-i indeplineasca dorinta si, dupa ce se asigura ca totul e cum se cuvine, il lasa singur.
Incet, greu si dureros, reusi sa se ridice in capul oaselor, pentru a vedea, pentru prima data cu ochii sai, lumea de afara.
Incordandu-se, se intoarse apoi spre fereastra de langa pat.
Si in fata ochilor vazu un zid gol.
Omul o intreba pe asistenta cum putuse vedea fostul sau coleg de camera, care-i descrisese atat de multe minunatii vazute pe fereastra. Asistenta raspunse ca omul fusese orb, si nu putuse vedea nici macar zidul gol… Si adauga ea:
_Poate ca a vrut doar sa va incurajeze pe dumneavoastra.“
………….
Ce nu poti oare darui cu ochii mintii si cu vocea… sufletului, daca vrei cu adevarat?!?”
