Cumva o ..."locuinta jalnica, subreda si provizoriei..."?!!?
.........
Am incercat sa locuiesc o vreme in sufletul unui... barbat. Mare inghesuiala de la un timp... (Nu neaparat de dame, ci de orgoliu, zbucium, nehotarare, falsitate, imaturitate si ...autosuficienta. Tocmai de aceea, deodata si pe negandite, cred ca a devenit mai degraba..."barbat").
Si ca si cum n-ar fi fost destul, adesea, in pragul lui, al sufletului, stateau tolanite gratios si teama de sine, de altii, de viata si de toate. Dezinteresul crunt si infricosator pentru tot ce-l inconjura si sora tuturor relelor inimii: Dna LASITATE. In unele seri trecea pe acolo o matusa care si ar fi dorit sa locuiasca mai mereu in spatiul acela: tanti BATJOCURA... O tinea de mana, strans ca sa nu-i scape, pe fiica-sa cea mica, focoasa si oachesa, un dracusor impielitat: Dra Tentatie, care avea o sora mai mare dinspre tata: Madame Aventura, cea a carui joaca preferata era sa umble dintr-o inima in alta, corupand cu nesat sufletul, spiritul si trupul... Cu precadere pe cele slabe, pe cele ce se 'aprind" usor, ca un foc de paie, ori pe cele vulnerabile, greu incercate.
Marea problema e ca in sufletul acesta, ca in f. multe altele de pe acest Pamant, se hotari, de la o vreme, sa se strecoare, pe la fereastra sa cojita si putin putreda, inca o dama, de pica de asta data, cam cocarjata ea,ce i drept, si cu picioare scurte, obisnuita sa stea, parsiv si insinuant, prin ungherele intunecate si bantuite ale bietelor suflete aglomerate si mici: dna cea hada, al carui chip devine angelic si nevinovat la vreme de noapte, MINCIUNA, vai de pacatele ei afuisite... Gura ei spurcata si stirba soptea la urechea asurzita si buimaca a sufletului: Zii si tu, dragutule, "Si eu te iubesc!!!", ca asa da bine acum, in vremile astea tulburi ale mata... Ascult-o pe baba, ca-ti vrea binele, ce dracu'... Ce conteaza ca nu-i adevarat?!! Zii, zii, puisor, nu fi prost" il indemna ea ademenitor si smecher, doar, doar o primi-o in cotloanele sale...
Si, desi era mare inghesuiala si peste tot batea un vant rece si inghetat, el, sufletul acesta, naiv, las, chinuit, agasat, nedumerit, tentat, ironic, suferind, infricosat, nepasator o primi, ca tot nu mai conta de mult de tot nimic si nimeni. Nici chiar el.
..........
Si femeia si barbatul, generic vb, sufera, inevitabil de aceeasi meteahna milenara: "Ochi alunecosi, inima zburdalnica", ca sa spunem asa. Iar de cand a aparut netul, tentatia e si mai mare, cu toate ca iubirea, cea autentica, e din ce in ce mai putina. Si mai rar intalnita. Unde sa mai stea si ea in sufletele acestea fricoase si aglomerate de te miri ce...?!? Oricum, ei nu-i plac defel locuintele...jalnice si provizorii! Si nici ele nu sunt (prea) dornice sa o primeasca... Ca prea seamana cu "Cenusareasa", din poveste.
..........
Chiar au devenit iubirea si sinceritatea concepte desuete, comparate de bunavoie de toate categoriile sociale cu o "Cenusareasa din poveste" pentru care f. putina lume mai are timp si chef, cu toate ca e cautata, ea, "Cenusareasa", prin toate mijloacele posibile si imposibile: media, tehnologice si de alta natura?!?
Iubirea a devenit un "circ" tocmai pentru ca neincrederea fata de ea si valoarea ei sublima a crescut alarmant si direct proportional cu batjocura manifestata fata de cele mai profunde sentimente ale sufletului omenesc???!?
De ce daca se vede clar ca avem mai mare nevoie de ea decat generatiile dinaintea noastra, noi, cei care ne temem mai mult si mai infricosator... de gheara singuratatii, o privim cu un ochi nou si modern, tratand-o ca pe o superficialitate, in bratele careia, totusi, din ce in ce mai multi se tem a se abandona si darui sincer si total?
E "de vina" viata cu tavalugul ei, trecutul care ne apasa, lipsa educatiei si a sensibilitatii, care se perimeaza acut in favoarea arogantei, a mbatosarii, voite si involuntare, a inchiderii in scoica semi-protectoare a sinelui, adesea ranit?!? Sau o conceptie care ne bantuie si pe care o imprumutam rapid, neatent si nepasator, potrivit careia, iubirea, daruirea si sinceritatea, fata de sine si ceilalti, au devenit un "nimic" cu care, "destept/desteapta" fiind, nu mai merita nici macar sa-ti bati capul, dar cu care merge sa te joci, distractiv si grabit, din cand in cand, cu unicul( si declaratul in gura mare...) scop de a-ti satisface necesitatile de ordin fizic(asociate adesea cu orgoliul virilitatii si al feminitatii, dezbracate,bineinteles, de orice pudoare, bun-simt ori logica sufleteasca)...?!?
Care e opinia voastra?
Din perspectiva si experienta voastra, care e azi adevarul despre suflet, despre tribulatiile, minusurile, plusurile si nevoile sale? Se (mai) vindeca el (doar) prin dragoste sau cu totul altfel? Si anume cum?
Bucuresti, 7 oct. 2008
