Speranta, piedica din calea reusitei in viata?

O persoana se confrunta cu acest simptom si vrea sa scape de el. Ea vrea o viata mai buna. O alta este depresiva si se gandeste sa scape de starea asta si atunci va avea o viata mai buna. Cineva vrea sa divorteze si atunci va avea o viata mai buna. Iar exemplele pot continua la nesfarsit. Aparent, aceasta speranta devine o forma de a fi a unei persoane.

Cand vorbim despre speranta, avem in vedere o suferinta evidenta. Speranta presupune o angoasa, altfel nu ar exista intrucat nu este necesara. Sa speri ca ceva va fi bine, presupune un "rau" actual. Ca urmare speranta devine un produs care se tranzactioneaza bine. Vrajitori, psihoterapeuti, oameni de stiinta toti sunt dispusi sa iti vanda "speranta". In toate prezentarile "speranta" devine o forma de a putea sa te manifesti mai bine, de a deveni mai sanatoasa, mai frumoasa, mai agila. In toate campaniile politice, speranta ca va fi mai bine devine un mod de a manifestare a "manifestului" politic. Uneori e doar "speranta", lipsit de altceva. Speranta devine un motor principal a tot felul de actiuni.

Absenta sperante sau mai bine spus, opusul sperantei este disperarea. Disperarea este starea de absenta a sperantei. Cand faci o activitate din disperare, energia alocata este mare iar actiunea devine in sine un motor. Poate ca o decizie privind "disperarea" are mai multe sanse de reusite decat una de speranta. Sa speri ca va fi mai bine sau sa fii atat de disperat incat sa faci ce ai de facut? Disperarea mobilizeaza mai multe resurse decat speranta. Speranta pare legata de viitor, ceva va fi bine candva care e mai curand un principiu al comertului decat al psihoterapiei. Disperarea este prezenta, este "aici si acum". Atacul de panica, depresia este acum. Starea de disperare este acum.

Ca urmare, disperarea te poate face sa mobilizezi resurse in prezent. Speranta are o functie de linistire. Din moment ce speri ca maine va fi mai bine iar produsul X iti spune acelasi lucru, poti sa mai suporti inca putin starea de rau pana cand vei fi in posesia produsului X. Aceasta este situatia. Cand renunti la speranta, apare disperarea. Disperarea e cea care te face sa actionezi in timp ce speranta pare sa fie mai curand o linistire care sa te impace cu suferinta actuala pentru o "mantuire" viitoare.

Daca privesc din perspectiva psihoterapeutului nu mi se pare ca este o variabila importanta. Daca cineva ar propune plin de speranta o psihoterapie, atunci ar fi o modalitate prudenta de a te apropia de lumea aceasta. Disperarea pare sa aduce o motivatie mult mai puternica. Insa decizia de a face o psihoterapie poate sa fie pus in act intr-un moment de disperare dar ea este luata deja. Este luata atunci cand o persoana o gandeste, o accepta, depaseste ambivalenta si dificultatile inerente unei asemenea decizii.

Daca am gandi psihoterapie din perspectiva sperantei, ea ar deveni un comert, ar profita de un om care sufera pentru a-o oferi o speranta. O operatie nu este ceva care sa dea speranta ci ceea ce este un tratament. Disperarea este o interventie in criza, ceva urgent, ceva grabit. Intre aceste doua extreme exista insa o decizie care este dincolo de speranta – disperare si anume pozitia unei persoane care vrea sa faca ceva pentru el. Cred ca situarea dincolo de aceasta axa este necesara. Cred ca cel care reuseste sa parcurga o psihoterapie este o persoana care are un grad mic de speranta si un grad mediu de disperare dar nici una sa nu fie dominanta. Atunci cand o persoana poate sa fie caracterizata ca fiind "plina de speranta" sau intr-o "stare accentuata de disperare" nu va reusi sa faca fata unei psihoterapii. Aceasta situatie este insa cu orice altceva, cu serviciul, cu relatiile, cu proiectele si obiectivele sale, etc. Cred ca putem sa afirmam ca atat speranta cat si disperarea sunt inamici ai succesului.