Singuratate: Absenta placerii

"Numele meu este Ioana si am 21 de ani (fara 9 zile). Tocmai am citit articolul "Singuratate: Portretul tinerei mereu in cautare", de pe feminis.ro. Aproape ca ma regasesc in acea descriere, insa eu nu am terminat facultatea (care nu se poate numi "facultate", nu am colegi, nu am profesori, sunt la ID - invatamant la distanta). Sunt anul 2 la facultatea de psihologie. Nu am inteles inca "cu ce se mananca", din lipsa materialului didactic, insa imi doresc sa cunosc aceasta stiinta. Nu am un loc de munca momentan.

De ceva timp am incercat sa-mi ocup timp cu aproape orice puteam si pot face. Am inceput un curs de IT (insa nu foarte specializat; inca am nevoie de initiere in utilizarea unui calculator - in adevaratul sens al cuvantului) si niste cursuri de limba germana. Periodic vizitez biblioteca orasului meu, si, dupa lungi plimbari printre rafturi cautand un "nimic" anume, aleg o oarecare carte... pe care nu o termin! De multe ori ma atrage titlul cartii, iar actiunea nu. De la un timp, zilele imi par ca trec la fel, aceleasi activitati casnice (stau cu parintii si parintii mamei) si aceleasi sentimente (ascunse sau nu), iar acest lucru mi-a provocat o stare de agitatie interioara, nemultumire, deprimare, dezamagire, uneori impulsivitate. Sunt constienta ca "resemnarea" nu este cea mai buna solutie... insa pot spune ca m-am resemnat cu monotonia.

Mai este ceva, un amanunt mic, dar poate foarte important. Acum 6 luni am cunoscut un baiat pe internet. Aproape ca inca din prima zi ne-am placut, dar am inceput sa recunoastem si sa dezvoltam acest sentiment dupa vreo 20 de zile; si sa facem tot posibilul ca acest sentiment sa creasca. Nu stiu exact in ce masura am reusit, insa astazi "suntem impreuna, suntem iubiti si ne dorim mai mult". Am pus ghilimele pentru ca nu ne-am vazut niciodata fata in fata... fiind aproximativ 500 si ceva de km intre noi (el - Oradea, eu - Targoviste). Am avut o tentativa de a ne intalni si de a petrece sarbatorile de iarna impreuna, dar a intervenit o mica problema. Insa totul era frumos, zilnic vorbeam la telefon sau pe messenger, pana in ziua cand a plecat din tara (in Ungaria - nu e departe avand in vedere ca la fiecare sfarsit de saptamana vine acasa, in Oradea). Timpul nostru de a vorbi, de pastra o legatura detaliata, s-a micsorat.

Iar atunci cand vine weekend-ul, exista o mica distanta intre noi, care sper sa o putem rezolva prin comunicare. (Acum o sa las psihologul, NEinitiat, din mine sa vorbeasca: am observat ca distanta apare din cauza dorului, iar atunci cand "suntem amandoi" si incercam sa vorbim, ne blocam, pentru ca avem atat de multe intamplari din cursul unei saptamani de povestit, incat nu stim cum sa incepem si cine sa inceapa. Iar pe langa acest fapt, mai este si sentimentul de detasare de serviciu, de casa si tot ceea ce inseamna "problema si seriozitate". Dar, din pacate, se intampla ca unul din noi sa inteleaga gresit aceasta "detasare", pentru ca celalalt e pus pe sotii si glumite, iar "jocul" pe care incearca sa-l creeze, nu-i reuseste. Si toate acestea au ca rezultat: bosumflari, scurte stari "naspa" si discutii in contradictoriu - Slava Domnului ca nu ne-am certat niciodata cu adevarat, nu am tipat unul la celalalt, nici in gluma, si nici nu ne-am jignit.. Am incercat tot timpul sa ne pastram calmul si sa purtam o conversatie cat se poate de normala si logica, pentru a gasit rezolvarea unei probleme.)

El este prima "cauza" pentru care am incercat sa-mi ocup timpul, sa ma concentrez asupra unui lucru, doar pentru a nu ma mai gandi la el. Nu vreau sa-l uit, pentru ca sentimetul de iubire reciproca inca exista. Insa, desi spun "am iubit, cineva ma iubeste asa cum sunt!" (pentru ca mai am o nemultumire - felul in care arat), tot singura ma simt!

Imi cer scuze ca am scris asa de mult, insa as dori, ca atunci cand aveti timp, sa-mi dati un raspuns, sa-mi spuneti parerea, poate chiar niste sfaturi (pe care as putea sa le aplic si "in cuplu"). Va multumesc anticipat."

Raspunsul meu

O facultate fara colegi si fara profesori, in care nu s-au cunoscut. Nu a inteles cu ce se "mananca" psihologia, nu si-a gasit locul la medicina. Pe de alta parte exista un prieten care este foarte departe, adica o relatie care nu exista in mod real, ci este una creata artificial.

O alta trasatura a acestui mesaj este "absenta placerii", parca nimic din ceea ce se intampla nu este dat ci este o traire fara placere, fara satisfactie, fara alegerea actiunii, ci cu senzatia ca aceste actiuni sunt efectuate pentru a umple golul existent.

Senzatia de monotonie, de plictiseala insoteste ceea ce este in mod obisnuit atasat de ideea de realitate. Sa citam: "De la un timp, zilele imi par ca trec la fel, aceleasi activitati casnice (stau cu parintii si parintii mamei) si aceleasi sentimente (ascunse sau nu), iar acest lucru mi-a provocat o stare de agitatie interioara, nemultumire, deprimare, dezamagire, uneori impulsivitate. Sunt constienta ca "resemnarea" nu este cea mai buna solutie... insa pot spune ca m-am resemnat cu monotonia."

In plan real lucrurile par asezate, linistite, calme. In plan exterior devin insa multe trairi, multa agitatie. Resemnarea este aici o incercare de iesire din situatie, o incercare de iesire in care se produce "un control care se doreste absolut" a tot ceea ce vine interior. In plan exterior se cauta diferite compensatii prin care sa se reuseasca o "resemnare". Facultatea pare sa fie o dorinta, dar ea nu este si asociata actului in sine. Prietenul este o dorinta, dar aceasta dorinta pare sa fie reprimata si interzisa.

Intrebarea esentiala in jurul careia pare sa se invarta situatia Ioanei pare simpla: "De ce este interzisa dorinta?". Ce ii interzice placerea? A lasa dorinta si placerea libera pare sa fie imposibil in acest moment pentru Ioana. Este posibil ca aceasta dorinta sa fie receptata ca periculoasa? In acelasi timp pare ca Ioana stie foarte multe lucruri despre ea. Daca simte nemultumire, aceasta inseamna ca stie si ceea ce ar multumi-o. Daca simte agitatie, atunci simte si starea de a actiona, de a se implica. Daca e deprimata, dezamagita si resemnata atunci aceste lucruri arata ca exista o suferinta pe care incearca sa o amenajeze cumva. Intelegerea si scoaterea la lumina a acestei suferinte ar putea sa confere un alt punct de reper in ceea ce priveste existenta sa.

Cert este ca doar aceasta intoarcere spre propria persoana ii poate permite sa faca anumite amenajari in viata sa. Simpla incepere a unor actiuni care mimeaza propriile dorinte, sunt sortite esecului prin faptul ca nu permit decat jucarea unor roluri false. Un fel de a se preface ca este ca toata lumea si ca face ceea ce ii face placere. Dar cu cat aceste actiuni vor fi mai multe, cu atat sentimentul de gol, singuratate se va agrava.

In cazul Ioanei exista multa energie care pare blocata in gestionarea unei stari de nemultumire si suferinta. Ioana este un caz tipic de psihoterapie dar poate ca, din cauza varsta, este cam devreme. In ceea ce priveste cuplul ei, problema mi se pare simpla – pe masura ce Ioana se va simti mai bine cu ea insasi, cu atat si tematica cuplului va deveni una placuta si nu in care sa domine nemultumirile.

 

Programari psihoterapia singuratatii:
tel: 0722 453 906
mail: [email protected]
cabinet online : http://www.webexperts.ro/cabinet