Curios foc din fire, Sebastian hotari sa ramana nemiscat si sa-l priveasca pe ciudatul gandacel pana cand...
Of, tu mai lipseai sa te holbezi asa la mine. Gandacelul ofta lung si-l privi direct in ochi pe micul Sebastian care ramasese cu gura cascata.
Da, vorbesc. Ce, tu nu vorbesti? Sau credeai ca noi, gandaceii, suntem muti asa, toata viata. Offf... Si gandacelul inchise ochii.
Linistea cuprinse, ca o gheara de urs, toata incaperea. Sebastian simti cum se sufoca si cauta sa se aseze cat mai repede pe pat. Inghiti cu greu singura picatura de saliva ce-i mai ramasese pe limba si se ciupi de degetul mic. Isi drese glasul si se ridica repede in picioare.
Aaaa, auzi?
Ce e? Deschise un ochi gandacelul.
Vroiam sa stiu daca..
Daca ce?
Daca te simti bine. Pari foarte trist si.. singur.
Hmm.. Ce-ti pasa tie daca sunt trist si singur?
Pai.. as vrea sa..
Gandacelul deschise ochii un pic mai mult. O umbra de speranta licari undeva in sufletul lui.
As vrea sa stiu ce s-a intamplat cu tine.
Asa. Vrei sa stii ce e cu mine. De ce?
Cum de ce?
Pai da, de ce vrei sa stii ce si cum? Nu ai nimic mai bun de facut? Sau chiar n-ai nimic de facut?
Baietelul ramase incurcat. Chiar asa. De ce vroia sa stie care-i treaba cu gandacelul asta enervant pana la urma. Incepuse sa-si mai revina din socul care-l paralizese ceva vreme si , increzator mai mult in el, ii raspunse gandacelului:
Ai dreptate, nu prea ma intereseaza de ce esti tu trist. Pana la urma, fiecare are problemele lui.
De data asta gandacelul sari din oglinda si se aseza pe spatarul singurului scaun din camera. Sebastian privea pe fereastra si nu-i mai pasa parca de gandacel.
Dar tu ce ai? intreba usor gandacelul.
Ce sa-ti spun?, raspunse baietelul. Acum tu nu ai ce face?
Stateau amandoi nemiscati si tacuti si priveau frunzele ce se leganau atat de linistit.. Uite ce e.. intrerupse gandacelul tacerea . Eu am venit la tine, special ca sa..
Sebastian facu ochii mari. Era extrem de nedumerit. Nu inteleg..
Da, n-as fi vrut sa-ti spun asta dar.. din cate vad, esti foarte trist si singur. Te-am mai vazut de cateva ori in parcul de pe strada Zorilor.
Si?
Si de fiecare data erai atat de vesel, incat am crezut ca am intalnit un baietel care nu este trist niciodata.
Sebastian zambi trist in coltul gurii..
Si acum ce mai crezi?
Acum cred ca esti un baietel ca oricare altul.
Sebastian ofta si se ridica de pe pat. Simtea nevoia sa ia o gura de aer proaspat. Dupa o vreme se intoarse spre gandacel si-i spuse :
Iti multumesc ca ai trecut pe aici. Asa nu am mai vorbit cu nimeni, niciodata..
Gandacelul zambi sugubat, in timp ce baietelul se gandea in sinea lui :
Mare puslama gandacelul asta curios! Si primul meu prieten.... normal.
Foto: Vilia Lupu
Sapte
Dimineti cu Pasu-Pasu
