Bradul Marinei

Era din ce in ce mai ingandurata...  De cateva saptamani, vizitele la spital ii rapeau, putin cate putin, lumina din ochii mici... Tatal ei era foarte bolnav. Si, pentru ca nu mai era chiar atat de mica, mama ei ii destainuise, cu lacrimi in ochi, ceva ce inca nu reusea sa priceapa foarte bine. Tatal ei urma sa moara.. In orice clipa..

Dupa cateva vizite la spital, ar fi vrut sa nu se mai duca deloc. Mainile tot mai slabite ale tatalui si ochii lui mari si negri erau din ce in ce mai greu de suportat. Iar linistea apasatoare din camera cu ferestre mari, cu paturi albe..

E atata tacere in preajma bolnavilor! Ce ai putea oare sa spui?

Fetita il privea in ochi pe tatal ei, care nu stia ce stia ea. Doar cateva secunde insa... Ochii ei rugatori, atintiti cu putere asupra mamei, o faceau pe biata femeie sa spuna:
"Noi plecam... Ne mai vedem maine... "
Tatal zambea si saruta cu foc obrajii fetitei.

Pasii o duceau repede, repede pe micuta Marina pe coridorul lung al spitalului si repede, repede pe un drum pe care nu mai fusese niciodata. Un drum pe care merg doar oamenii foarte tacuti.
........

Fundita neagra, prinsa cu un ac de haina roz, nu era chiar asa usor de observat in seara aceea geroasa, de iarna. Mii de beculete colorate sclipeau bezmetic in bradul urias, din centrul parcului. Ce de copii!

Marina statea tacuta langa bradul urias si privea ceva ce nu mai vazuse niciodata in viata ei. O fetita cu haina roz alerga razand, tinandu-se de mana cu ceilalti copii, in timp ce de sub gulerasul roz se vedea cateoadata, fluturand, o fundita neagra, prinsa cu un ac...

Privirile lor s-au intalnit pentru o clipa. Si, toate luminitele din bradul de Craciun, s-au stins. Dar s-au aprins in urmatoarea clipa, astfel incat nimeni nu era de fapt sigur daca se stinsesera cu adevarat.

Si au trecut ani...

Intr-o noapte, Marina s-a sprijinit cu coatele de marginea pervazului si a privit stelele. Era o noapte geroasa, de iarna... Deodata, o steluta si-a luat zborul de pe bolta senina a cerului si s-a oprit exact in fata ei, pe o crenguta inghetata din pomul adormit din fata ferestrei...

"Ce faci?"
 Inspaimantata, Marina incremeni, fara sa scoata un sunet.

"Ha! Ha! Ha!",  se porni steluta pe un ras foarte sanatos, si continua:

"Iti mai amintesti de bradul de Craciun?"

"Ce vrei sa spui?"  ingaima, speriata, Marina.

Steluta isi lua zborul si se aseza la locul ei, in inaltul cerului...
Tatal ei o privi, ca si cum ar fi stiut ceva ce ea nu aflase inca...

Si, pentru prima data, dupa foarte mult timp, Marina zambi. Inchise fereastra si se indrepta, cu pasul ei usor saltaret, catre parcul din centrul orasului.

Acolo o astepta Mos Craciun.
O astepta de foarte multi ani...


Foto: Vilia Lupu