Pentru cine e psihoterapia?

Am intalnit mai des o alta conceptie, oarecum opusa celei anterioare – ca este un lux, uneori ca este un moft. Diferenta foarte mare intre una si cealalta nu este foarte mare. Daca in varianta cu a fi nebun pleca de la ideea ca este vorba de situatii speciale si de persoane speciale din punct de vedere psihic, in varianta "psihoterapiei de lux" se vorbeste despre persoane aparte din punct de vedere social – cele care isi permit "luxul".

In ambele variante este vorba de incercari de a se spune ca eu nu pot urma o psihoterapie pentru ca (in prima varianta) nu sunt nebun, iar in a doua ca nu sunt bogat. In prelegerile sale Freud vorbea despre cei care sunt dispusi sa devina adepti ai psihanalizei cu conditia ca travaliul analitic sa-i ocoleasca pe ei insisi. Cam asta e si situatia celor care vorbesc despre diferite motive pentru care nu pot sa urmeze o psihoterapie. Ei sunt dispusi sa intre in universul lor propriu cu conditia sa fie speciali.

In fapt vorbim despre un conflict intre a vrea sa urmeze o psihoterapie si opozitia fata de ea. Conflictualitatea este data de pozitia fata de propria suferinta. Acesti oameni care considera ca exista un motiv pentru care ei nu pot apela la psihoterapie sunt ambivalenti si fata de suferinta lor. Ei au o perceptie difuza a propriei lor suferinte, nu pot sa o accepte si incearca sa o nege. Acest proces de negare a propriei suferinte esueaza pentru ca au capacitatea de a discrimina intre ceea ce exista in ei si ceea ce ar vrea sa se intample. Cand spun despre ceea ce exista in ei ma refer la faptul ca ceea ce se intampla este suferinta si insatisfactie si ceea ce ar vrea sa se intample - sa fie satisfacuti de viata lor, de relatiile pe care le au etc.

Adica inteligenta lor ii impiedica sa nege suferinta. Ca urmare conflictul lor este dat pe de o parte de propria inteligenta, iar pe de alta parte de permanentul consum de a-si construi iluzia unei vieti reusite. Iar acest conflict ajunge sa fie reprezentat de tot felul de ipostaze in care persoanele respective se intreaba tot felul de lucruri. Cand auziti aceste cuvinte de genul "terapia este pentru nebuni, este un lux, este un moft, este adresata unei categorii aparte" din care el / ea nu face parte, veti auzi cu siguranta conflictul acesta intre iluzia satisfactiei propriei vieti si suferinta reala din persoana respectiva.

Va propun spre meditatie si pareri urmatoarea situatie si va invit sa vedeti ce conflictualitate vedeti aici (este o intrebare de pe blog la care cititorii au incercat sa raspunda deja):

"Nu stiu daca ma pot considera potential depresiva sau cu inclinatii depresive, dar din descrierea de mai sus, ma confrunt adesea, indeosebi primavara-toamna cu aceasta stare. Se manifesta asa: chef de nimic, nemultumire totala, somn, foame de ciocolata (culmea atunci, dar sunt dependenta de dulciuri in general), dorinta de singuratate si protest pasiv dupa nervii de la servici. Lipsa d econcentrare, gresesc in actiuni simple, usoare, de rutina. Stiu cind incepe si cind se termina, sunt constienta de efectele sale negative asupra actiunilor mele. Se poate numi depresie accentuata sau este o forma nevinovata de astenie de primavara si toamna? Multumesc", scrie o cititoare.

Voi ce credeti?

Psihoterapeut Claudiu Ganciu

[email protected]

www.centrupsihologie.ro

 0722 453 906