Pedeapsa ei

Cuplu casatorit de 8 ani. Au doi copii. Un mariaj obisnuit, fericit in esenta.

Clienta: Am crezut ca-mi cade tavanul in cap cand mi-a zis.

Terapeut: E pentru prima oara?

C: Cand ma insala? Da. Oricum, e pentru prima oara cand imi spune.

T: Acum ce simti fata de treaba asta?

C: Ce sa simt? Vreau sa-i platesc cu aceeasi mondeda.

T: Adica?

C: Adica...l-am intrebat daca o cunosc si mi-a spus ca nu. Am simtit asta ca pe o usurare.

T: In ce fel?

C: Plangea cand mi-a spus. Stiti, slabiciunea barbatului, ca nu stie cum s-a intamplat si toate tampeniile alea. In prima clipa am crezut ca mor. In a doua m-am calmat brusc. Ma uitam la el cum se smiorcaie ca o muiere. Aproape ca-mi venea sa pufnesc in ras. Dupa care mi-a venit idea si i-am dat cu ea in cap. Ca sa aiba cu adevarat de ce sa planga.

T: Ce idee?

C: I-am spus ca singura modalitate prin care-l pot ierta e sa-l insel si eu cu un barbat...tot asa, pe care nu-l cunoaste.

T: Cum ti-a venit ideea asta?

C: Nu stiu. Pur si simplu, atunci, pe loc. Vedeam rosu in fata ochilor. Si mi-am dat seama ca nu am de ce sa sufar ca o fraiera. Daca el m-a inselat, o sa i-o platesc cu aceeasi moneda.

T: Esti sigura ca vrei sa faci asta?

C: In momentul acela eram. 100% sigura. Cred ca i-am spus-o mai mult ca sa-l pedepsesc. Sa-l ranesc ca sa vada cat de tare ma doare pe mine. Numai gandul in sine...Nu sunt nici eu normala...Imi venea sa pufnesc in ras cand am vazut ce mutra face. S-a oprit din plans si am avut senzatia ca e gata sa ma sugrume. Adica...el poate, are voie sa ma insele dar eu...doar sa spun ca o fac si...

T: Acum cum iti e?

C: Cum sa-mi fie. Ca dracu! Nici nu vreau sa-l mai vad. N-am vrut sa sperii copiii, ca-l puneam sa doarma pe canapea, in sufragerie. Dar nici cu mine in pat nu l-am lasat sa doarma.

T: Si unde doarme?

C: Pe jos. Ca un caine ce e! Acolo ii e locul. Doarme pe fotoliul extensibil din dormitor. Cel putin pana...

T: Pana?

C: Pana il gasesc si eu pe ala cu care sa il insel si sa fim chit.

T: Crezi ca asta e singura solutie?

C: La alta nici nu ma pot gandi deocamdata. Ma doar prea tare. Am senzatia ca sunt inca in soc. Nu stiu ce ma doare mai tare, faptul ca m-a inselat sau faptul ca mi-a spus?!

T: Ai fi preferat sa nu stii?

C: Poate ca da. Oricum nu aveam cum sa aflu. N-o cunosc, nu s-a intamplat in orasul nostru...cum aveam sa aflu?

T: Deci ar fi fost mai bine sa nu stii... I-ai spus asta?

C: Nu. Ce rost ar mai fi avut? Imi spusese deja. Doar ca sa ii dau idei, ca data viitoare sa o faca si sa nu-mi mai spuna?

T: Esti convinsa ca o sa fie si o data viitoare?

C: Pot sa mai am incredere in el de-acum?

T: Totusi, ti-a marturisit.

C: Da, si asta nu pot sa-nteleg cu niciun chip. De ce a facut-o?

T: Poate pentru ca se simtea vinovat.

C: Si ce? Acum nu se mai simte? Nu putea sa se simta vinovat in sinea lui? Fara sa ma mai amestece si pe mine in vinovatia lui?

T: Esti totusi sotia lui?

C: Sunt? Mai sunt?

T: Esti in continuare. O aventura din asta nu poate anula casatoria.

C: Nu, dar poate foarte bine sa o destrame.

T: Dar tu de ce te simti vinovata?

C: Pentru ca acum v-a trebui sa-l insel si eu.

T: Chiar trebuie?

C: Nu stiu. Acum asta simt...