'La data de 1 august, polițiști din cadrul Secției 20 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 10:15, după ce a plecat de la domiciliul său din Sectorul 6, pentru o perioadă scurtă, fără a asigura ușa de acces, la revenirea în locuință l-a găsit în interiorul acesteia pe fostul concubin', a informat, joi, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
Potrivit sesizării, între cei doi a avut loc un conflict, în timpul căruia bărbatul ar fi amenințat-o și ar fi agresat-o fizic, ulterior părăsind locuința cu cheile apartamentului și ale autoturismului persoanei vătămate.
În urma verificărilor efectuate, bărbatul s-a prezentat la sediul Secției 20 Poliție, unde a predat cheile.
'Având în vedere aspectele sesizate și pentru prevenirea unor eventuale acte de violență, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, cu monitorizare electronică, față de bărbatul în cauză', precizează Poliția.
Ulterior, Judecătoria Sectorului 6 a emis un ordin de protecție, pentru o perioadă de 6 luni.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și furt calificat.
























