In descrierea fisei de pe acest blog, am recunoscut ca sunt o persoana ambitioasa incercand sa maschez faptul ca acest lucru ma face sa traiesc de la o extrema la alta, calea de mijloc fiindu-mi cat se poate de necunoscuta. Profesional, pot spune ca atunci cand mi-am propus ceva, in prima, instanta visul meu parea prea mare pentru a fi gandit, insa cu toate piedicile pe care le intalnesc in drumul spre victorie, reusesc sa il realizez. Pana cand? Pana la urmatorul target care trebuie sa fie mai mare decat precedentul, care ma solicita si ma oboseste mai mult dar care imi da puterea sa cer si sa vreau maximul pe care il poti obtine din orice reusita.
Sa duc totul la bun sfarsit atunci cand mintea mi-a cerut acest lucru, cand eu mi l-am impus sau cand eu am crezut ca mi-l doresc era cel mai firesc si natural lucru pentru mine. Bineinteles ca nu aveam nevoie neaparat de el, dar imi place gustul victoriei si vreau sa retraiesc de fiecare data sentimental castigului. Stiu ca de multe ori imi indrept atentia in locuri cat se poate de gresite, dar imi plac provocarile de orice fel. Totusi cand inima mi-a “cerut” ceva am devenit extrem de vulnerabila si nu am putut sa ii dau ceea ce vroia alegand sa ies din joc ori de cate ori simteam ca urmeaza sa sufar, pentru ca asa cum spuneam si mai devreme traiesc de la o extrema la alta, iar gandul ca lucrurile nu voi iesi asa cum mi-am propus ma intristeaza, ma demoralizeaza si ma sperie.
Mama imi spunea atunci cand eram mica ca odata ce ai invatat sa mergi pe bicicleta nu o sa mai uiti niciodata, dar cred ca a uitat sa imi spuna sa nu uit sa ma bucur de lucrurile marunte care pana nu demult ma faceau fericita, de lucrurile care imi aduceau un zambet pe buze pe care il purtam ore sau zile intregi. Ambitia pe care o am si pe care am dezvoltat-o in ultimii ani, m-a dus pe drumuri pe care nu le-am visat, pe care nu am stiut ca le pot dori dar care nu m-au facut sa ma simt implinita sau fericita.
Ma intreb zilnic cat o sa mai tina aceasta ambitie si acest noroc si efort de a reusi? Adevarul este ca nu am nici cea mai mica ideea, stiu doar ca urmatoarele vise ma sperie si ma ambitioneaza de fiecare data, insa uneori imi este si teama sa ma gandesc la ce mi-as putea dori. De ce? Pentru ca stiu ca se v-a putea indeplini si nu stiu care vor fi consecintele pentru fiecare vis pe care il am.
Cate compromisuri poti face la inceputul unei relatii de cuplu?
