Urmeaza statia Dristor, cu peronul pe partea stanga. Ema tresare pentru o clipa, ridica ochii din jurnalul lui Norman Manea in care se scufundase pe la pagina 276 si se uita la oamenii care urca in metrou. „Hmm” isi spune „nu recunosc nicio figura... asta deoarece niciodata nu merg la aceeasi ora la serviciu”. Inainte sa termine gandul, schimba piesa care rula pe I-Pod. The Killers, Human... asta mai merge. Si se apuca din nou de lectura.
Statiile trec, oameni coboara, alti oameni urca, Ema ofteaza...
Fara sa-si dea seama si-a amintit de Andi si a tresarit. Oare ce mai face? Au trecut aproape trei luni de cand nu a mai avut vreo veste de la el, dar parca nu-i mai este atat de dor. Sentimentul acela ciudat caruia niciodata nu i-a gasit un nume disparuse aproape complet, in locul lui instalandu-se indiferenta. Ce-ar face daca l-ar revedea intamplator? Nici ea nu stie si aproape ca nu-i pasa.
Ridica ochii din carte si observa ca trebuie sa coboare, dar nu mai are timp... Urmeaza statia Izvor. La naiba!
Inchide cartea si se indreapta spre usa.
Statia Izvor... gri, sinistra. Gandul Emei fuge brusc spre jurnalul pe care tocmai il aruncase in geanta, apoi la jurnalul lui Mihail Sebastian, apoi la cel al Annei Politkovskaia... Anna Politkovskaia, a murmurat, amintindu-si oarecum socata de trista ei poveste. Se uita din nou la statia gri si decide sa se intoarca pe jos, prin parc. „Jurnalul meu...” - Ema stie ca este probabil singura fiinta din univers al carei jurnal are un alt erou decat ea insasi.
Afara iesise soarele.
Se gandeste cu bucurie la eroul ei, desi sentimentul pur, mistificat nu are in mintea ei niciun sens si caruia bineinteles ca nu-i poate atribui un concept, dar a carui existenta nu o poate nega. Don. Andi si Don, doua prezente in viata ei, pe care le-a iubit diferit, dar la fel de sincer, intens si simultan. Inca nu-si poate explica fenomenul, dar nici nu mai incearca. Linistea din sufletul ei este un pret prea mare pentru asta. „Curand, jurnalul meu va sta langa eroul lui. Asa trebuie”.
Nu e o zi obisnuita.Nu a mai fost din momentul in care a auzit prin castile de care este nedespartita, urmeaza statia Izvor si s-a ratacit complet in atunci cand a vazut peisajul gri. Soarele stralucea din ce in ce mai puternic si mirosea a ploaie. Ema s-a asezat pe o banca. Cladirea imensa din fata ei capata forme neclare si o face sa se simta ca zana Peri izgonita din paradis. Stia ca pentru a se intoarce acolo trebuia sa aduca zeilor darul cel mai de pret: omenia. A zambit, imaginandu-se ducandu-l pe Don de mana catre Paradis. Tresare din nou: De ce Don? Ce rol are el in povestea asta?
Doua veverite trec fulgerator prin fata ei.
Ema isi aprinde o tigara, surprinzator are una, desi nu mai fumase de trei luni. Fantasmele aratarii din piatra se amesteca acum cu fumul de tigara. Ametita, se gandeste la moarte. Fumatul dauneaza grav sanatatii. Zambeste din nou si trage puternic din tigara. Ce pierdere de vreme si de bani. “Ce campanie de rahat” isi spune savurand fiecare fum, fiecare miasma ce intoxica aerul. Acum cladirea si statia gri pareau la fel. Reminiscente nevinovate ale unui trecut vinovat.
Stinge tigara si pleaca spre serviciu. Din nou.
Prin parc, nimeni, pe strada, nimeni, in aer nimic, in sufletul Emei se instala un nou sentiment.
Don? “Ce rol are el in povestea asta?”, gandeste Ema oarecum surprinsa, asteptand culoarea verde a semaforului. Ce urat este semaforul si plictisitor... mereu aceleasi trei culori, tot timpul la fel, punctual, sfidator, rece... Simte un fior umed, cald, placut si dureros in acelasi timp.
Intr-adevar, nu era o zi obisnuita...
Urmeaza statia Dristor, cu peronul pe partea stanga. Ema tresare pentru o clipa, ridica ochii din jurnalul lui Norman Manea in care se scufundase pe la pagina 276 si se uita la oamenii care urca in metrou. „Hmm” isi spune „mi se pare ca-i cunosc pe toti, desi niciodata nu merg la aceeasi ora la serviciu”. Inainte sa termine gandul, schimba piesa care rula pe I-Pod. Muse – Time Is Running Out... asta mai merge...
Elena Icleanu
Vezi ce trupe vor lansa albume noi in 2011
Musical review: cele mai asteptate albume ale anului 2010
