Dar acum îl privesc singur,si nu îmi este bine deloc. Mi-as fi dorit sa fi aici cu mine, sa ma faci sa simt ca sunt…om.
Ma uit în dreapta mea si te vad pe tine,dar nu esti tu, a fost o imagine ce mi-a aparut în minte, închid ochii si încerc sa-mi aduc aminte acele clipe în care tu îmi zâmbeai si îmi povesteai lucruri minunate…din visele tale luate, si îmi placea atât de mult sa te ascult, sa-ti aud vocea si sa te privesc cât de minunata esti.
Deschid ochii si nu te vad, stiu ca acum nu mai esti lânga mine si asta ma transforma în ceea ce am fost pâna sa te cunosc pe tine.
Mai privesc o data orasul luminat cu mii de becuri ce luminau calea trecatorilor înghetati de frigul ce îmbujora obrajii lor.
Un zâmbet se naste pe fata mea când îmi aduc aminte ca nu frigul a fost acela care m-a facut sa îmbujorez, ci ea, fata cu un nume atât de frumos pe care îl rostesc in gând chiar si atunci când este departe si niciodata lânga mine.
Parca si acum îi mai simt mana prin parul meu si nu pot uita cât de frumos îmi zâmbea…pur si simplu simteam ca esti ’tu’, dar din nefericire tu…nu m-ai simtit pe mine.
Oare de ce? …sunt blestemat sa nu te am langa mine.
Oare de ce?... a murit ce aveai mai bun pentru mine.
Oare de ce?, oare de ce?, ma intreb obsesiv pe mine când de fapt raspunsul este la tine.
Acum nu-mi mai ramâne decât sa accept trista realitate, si sa-mi aduc aminte din când in când ca odata mi-a placut si mie o fata.
Nu cred ca tu ma iubesti
Padurea Iadului
