Era o seara frumoasa de iarna,
Vântul purta în el fulgii de zapada ce încercau sa se prinda unul pe celalalt,
Ziua era târzie, aproape de miezul noptii,
Ne priveam din când în când si niciunul nu spunea nimic
Ne gândeam la ziua ce urma, ziua în care plecai de lânga mine.
Te atingeam si încercam sa te fac sa uiti macar pentru câteva momente
De gândul ce ne macina pe amândoi,
Te uitai la mine si îmi zâmbeai, dar în ochii tai vedeam ca în sufletul tau ascundeai ceva.
Îti pun multe întrebari dar tu nu-mi raspunzi la niciuna,
Atmosfera ce speram sa fie una romantica, se dovedeste a fi una trista
Nu rezistam sa te vad atât de trista, întorc capul si ma uit pe geam,
Priveam la cerul acoperit de nori si la fulgii ce erau în loc de stele.
Tacerea ta ma facea sa-mi pun un semn de întrebare,
Ma întorc spre tine si nu-mi venea sa cred ceea ce vedeam…plângeai,
Fara ca eu sa stiu de ce, nu mai aveam putere sa spun nimic,
Tacerea cred ca era cel mai bun raspuns în acele momente, Dupa câteva clipe îmi fac curaj si cu teama în glas te întreb… ce s-a întâmplat?
Iar tu mi-ai raspuns asa cum m-am asteptat…nimic…
Iar în acel moment mi-am pus 1000 de întrebari,
Nu puteam sa cred ca acele lacrimi sunt din cauza mea,
Ca sunt lacrimi de dor sau iubire, numai ea ma putea lamuri pentru ce au fost ele,
Dar nu mi-a spus. Nu stiam ce sa mai cred, ce sa mai fac, o priveam continuu cum plângea, Ferindu-se sa ma priveasca în ochi,
Privea pe geam la fulgii de zapada ce încercau sa se prinda unul pe celalalt. Dupa un timp totul începe sa se transforme…
Tristetea în fericire, indiferenta în mângâiere, durerea în placere.
Niciodata nu am sa uit acele momente în care am simtit tot felul de sentimente.
Acum ca nu mai esti lânga mine, te întreb mereu atunci când te întâlnesc în vise…
De ce ai plâns intr-o zi de iarna târzie,aproape de miezul noptii?
Fata din vis
Oare de ce?
