O relatie de compromis

Cam ce ar fi asta?!? O relatie intre alte doua relatii prin care incerci sa iti revii, sa te pui pe picioare si/sau sa il uiti pe celalalt si, mai ales, sa nu fii singura. Asta e cel mai greu de facut: sa iti accepti singuratatea; fie si numai pentru o perioada scurta de timp. Si da, cel mai usor lucru sa faci asta e fugand de ea, aruncandu-te in bratele cuiva, oricui, chiar daca nu te atrage suficient de mult. Fara sa vrei continui sa faci comparatii intre fostul si cel de acum, pe care il consideri de trecere. Stii si simti ca nu o sa ramaneti impreuna prea mult, insa deocamdata e bine si asa. Nu stii exact ce intentii are el, cat e de serios, daca mai are si pe altcineva sau nu, daca vine ca si tine, tot dintr-o relatie ratata, insa toate astea nu au mare importanta acum. Important este sa poti trece cat mai repede peste aceasta perioada terna.

Mi-a spus un barbat odata: “Stiu ca nu voi ramane impreuna cu ea. Abia m-am despartit de cealalta si asta de acum ma face sa nu ma simt singur si trist. Stiu ca e o relatie de compromis, pentru ca nu sunt capabil sa stau singur, insa nu cred ca voi ramane mult timp impreuna cu ea.

Deci, alegem sa ii “jertfim” pe altii pentru propria noastra liniste sufleteasca, pentru a ne impaca mintea si a fugi de responsabilitatea propriei noastre persoane. Si facem asta cam in aceeasi masura, si barbati si femei. Suntem constienti de nuputinta noastra de a ne accepta durerea, dezamagirea, de a lucra cu ele si a le depasi. Si atunci, ce e mai usor de facut decat sa te arunci in bratele altcuiva care te poate ajuta sa uiti. Sa uiti de ce-a fost si, totodata, de clipa de fata. Orice, numai sa nu fie nevoie sa te intorci singura acasa, la niste camere goale si triste la fel ca tine.

De ce nu putem sa ne acceptam doar pe noi insene?!? In definitiv, nu e chiar asa o nenorocire. Fireste, sunt multe clipe grele in care incerci sa intelegi ce n-a mers, unde ati gresit fiecare, te gandesti ce sa faci data viitoare ca totul sa mearga. Numai ca nu exista asa ceva. Noi oamenii suntem tare diferiti, avem pareri diferite, gandim diferit, ne stabilim prioritati diferite, suntem egoisti si uneori chiar narcisici. Daca am fi capabili sa intelegem si sa acceptam toate astea inainte de a ne lansa intr-o alta relatie, poate ca lucrurile ar merge ceva mai usor. Pentru ambii parteneri.

O relatie de compromis, in care te implici imediat, te porti cu celalalt ca si cand l-ai cunoaste de cand lumea. De data asta nu mai faci nici un efort sa nu observi aspectele lui neplacute. Oricum nu merita efortul asta...e doar pentru o perioada scurta, de trecere, nu-i asa?!?

Ce se intampla daca totusi incepi sa te prinzi in propria-ti plasa? Daca ajungi sa constati ca relatia asta, pornita de la ideea de compromis, te satisface mai mult decat precedenta? Daca omul de langa tine ajunge sa iti placa, sa te face fericita, alaturi de care incepi sa te te simti in siguranta? E in regula sa transformi o astfel de relatie in ceva de lunga durata, care se poate incheia chiar cu o casatorie?!? Asta seamana putin cu promisiunile acelea desarte pe care ni le facem adesea: “de maine incep dieta aia pe care tot am amanat-o”; “de luni ma apuc de gimnastica”; “de la 1 ianuarie renunt la fumat pentru totdeauna”, s.a.m.d. Si in cazurile astea exista putine persoane care raman constante la un anume tip de dieta care le mentine in forma si le face sa se simta la largul lor, stapane pe sine; sau fac din mersul la sala o obisnuinta, ceva fara de care nu mai pot trai, care le binedispune si peste care nu mai pot sari. De cele mai multe ori trece dieta, intervine ceva si incepi sa tot sari peste orele de la sala, mergi la o petrecere si simti ca mori daca nu tragi macar un fum...

Si, in definitiv, compromisul al cui e? Al tau? Al lui? Al vostru amandoura? Ramane un pact nescris si nediscutat, pe care eventual sa il respectati amandoi? Poate functiona cu adevarat asa ceva?

Sa zicem ca pe el nu il anunti; doar il “folosesti”. Sa fie acolo cand ai tu nevoie, cand simti ca nu faci fata momentelor de singuratate; cand nu te poti prezenta de una singura intr-un grup sau la o petrecere. Ce se intampla dupa ce iti trece momentul de slabiciune? Cum ii spui: “gata, acum nu mai am nevoie de tine. poti sa pleci.”? Asa, pur si simplu?!? Sau poate gasesti un nod in papura, provoci o cearta iremediabila din care sa pareti ca iesiti sifonati amandoi si ca despartirea e cel mai bun lucru de facut.

Desigur, exista si cazul ca tu sa ajungi sa fii cea “compromisa”. Adica el sa se foloseasca de tine in mai mare masura si sa te puna pe liber cand are el chef sau isi gaseste pe alta care merita mai mult interes decat tine. Auch! La asta probabil ca nu te-ai gandit atunci, la inceput, cand erai suficient de disperata ca sa accepti pe oricine in viata ta. Iar asta ar putea suna ca si cum ai fi luat-o de la capat. O alta relatie ratata ca si cea anterioara, din care tu ai iesit si mai “jumulita”. Treaba-i asta?!?

Oare nu e mai bine sa iti acorzi un ragaz? Sa meditezi indelung asupra celor intamplate intre voi si sa descoperi unde anume ai gresit si, mai ales, de ce?!?