"Nu avem a ne teme decat de teama insasi" - Franklin Delano Roosvelt

În Cariera 6 oct 2008

Bunicul meu avea o pravalie. Nu a lucrat niciodata la stat, a fost patron. La petreceri, canta la chitara si dansa orice dans inclusiv step. La 75 de ani a avut un atac cerebral si a ramas cu o hemipareza dreapta. Medicii i-au recomandat exercitii cu mingea de cauciuc pentru recuperare. Lui i s-a parut destul de plictisitor. Asa ca a inceput sa construiasca aplice din tabla, pe care le orna cu frunze de vita de vie, le vopsea in negru, le adauga lumanarele rosii si ni le aducea in dar la petreceri.

La inceput a fost bine. Bunicul avea o preocupare care il amuza si totodata il obliga sa-si foloseasca mina (foarfeca de taiat metal cere forta si transpiratie). Cu timpul, gluma s-a ingrosat. Numarul aplicelor de pe peretii nostri crestea simtitor. Nici vorba sa nu le atarnam pe toate fiindca el, mandru de opera lui, le numara de fiecare data cand venea in vizita. Cu devotament de bunic. Ca sa iesim din impas, i-am sugerat sa incerce sa le vanda. I-a placut ideea. Vecinii au inceput sa-i cumpere "lucrarile", ceea ce ne-a salvat pe toti – copii, nepoti, pereti, inclusiv bunicul, de la un dezastru iminent.

Ni se intampla de multe ori in viata sa ajungem intr-un impas. Il traim uneori fara sa ne dam seama, alteori il simtim dureros, ca si cum nu ne-am mai gasi locul in propria viata. Amanam pentru "alta data", speram sa se rezolve de la sine, sau ne consolam cu gandul ca asa ne-a fost scris. Stim ca nu facem bine. Ca sa iesim din impas trebuie, mai intai de toate, sa ne dam seama ca ne aflam in impas si apoi sa vrem sa iesim din el. Suntem cu totii de acord ca pentru asta nu exista solutii "de gata", si ca pentru a iesi din aceasta incercare "trebuie sa facem ceva". Este nevoie de curaj, de increderea ca vom reusi in orice si, nu in ultimul rand, de-un strop de optimism.

Dar ca sa stim ca vom reusi, e nevoie mai intai sa ne incercam fortele cu experiente diferite si cat mai diverse: putem incerca sa scriem un jurnal, sa invatam sa cantam la chitara, sa ne punem pe role, sa facem o calatorie pe bicicleta, sa aprindem un foc de tabara pe ploaie sau sa mergem la vreun vernisaj. Se prea poate sa iesim usor sifonati din unele experiente, sau chiar juliti de-a dreptul. Insa ceva vom fi invatat despre noi si ne vom fi descoperit limitele!

Mircea Cartarescu, la primul curs de Scriere creativa pe care l-a tinut pentru Erisma a dat drept exercitiu o compunere cu tema "scrieti orice despre un obiect din sala". Dupa 30 de minute, Mircea a ales o lucrare la intamplare si a citit-o cu voce tare. Foarte placut surprins de calitatea povestirii a intrebat cine este autorul. O voce a raspuns " Eu!" "Felicitari, domnule, foarte bine scrisa! Cu ce va ocupati dumneavoastra?" "Sunt contabil!" a venit raspunsul. Nu scrisese nimic, niciodata... Ceea ce ne-a pus pe ganduri!

Bunicul meu a fost un om care nu s-a prea sinchisit de obstacole. A muncit din greu, si-a construit o casa, si-a trimis copiii la scoala si si-a pastrat mereu un ochi deschis asupra lui insusi. Stia ca se ti se intampla in viata si lucruri care nu iti fac placere si carora trebuie sa le faci fata cu responsabilitate si cu demnitate. Si ca datoria oricui om fata de sine este sa caute mereu experientele care il implinesc.

Nu ne nastem cu teama de esec. Teama se invata. Sau nu. Frica este cea mai mare frana in calea bucuriei de a trai, in calea implinirii personale. Nu va mai ocupati de frana, curatati bujiile!