Ne-am despartit, dar ma mint ca suntem inca impreuna

In terapie, unul din principalele criterii este modul in care este tratata realitatea si lumea interna. Multe momente de conflict sau de despartire dintr-un cuplu vor pune in discutie acest raport. Este in principal o tratare a granitei dintre lumea interna si cea externa.

Cand o persoana sufera dupa un partener pierdut, aceasta situatie va pune in discutie un subiect simplu – cum poate o persoana sa se raporteze la realitatea despartirii. Vom avea nenumarate surprize plecand de aici. O persoana poate sa considere ca pierderea partenerului i-au generat atacuri de panica. O alta considera ca nici nu s-au despartit, alta ca nu au fost niciodata impreuna. Iar exemplele se pot dezvolta intr-un numar foarte mare.

Ce au comun toate aceste momente? Faptul ca o despartire s-a produs in mod real – cei doi nu sunt impreuna, nu au relatii de vreun fel, dar cu toate acestea, cel putin unul din ei, considera ca sunt un cuplu. Apare o contradictie intre modul in care vede o persoana si ceea ce se intampla intre ei. Adica – desi la modul real cei doi nu sunt un cuplu, in mintea unuia, ei sunt impreuna. Aceasta este problema, mai corect spus prima problema, pe care am putea-o propune. Iar psihoterapia propune acest mod de abordare.

Psihoterapeutic vorbind, nu vom vorbi daca acest mod de abordare este corect sau gresit. Subiectul nostru va fi mereu – cum este aceasta situatie - de ce este asa. Si de aici, lucrurile se vor extinde foarte mult. Dar subiectul principal va ramane mereu acesta al diferentei dintre real si imaginar. Acest gen de situatie este foarte raspandit. Multe persoane nu reusesc nici sa se desparta si nici sa fie cu cineva, ramanand suspendate intre o relatie si non-relatie. Daca ar reusi sa se desparta de persoana respectiva, ar fi capabile de alte relatii. Daca ar reusi sa ramana cu cineva, atunci s-ar cristaliza aceasta relatie.

Aceasta abordare in care nu incercam la modul direct sa rezolvam situatia data, ci vedem mai intai ceea ce se petrece si cum este posibila o contradictie importanta cum este aceasta intre ceea ce se simte si ceea ce se intampla permite o vindecare pentru mult mai multe situatii. Putem insa constata repede ca aceasta situatie este mult mai raspandita decat in acest moment in care situatia a fost mult mai evidenta.

Am vorbit in ultimele articole despre despartiri. Va propun in urmatoarele saptamani sa vorbim despre opusul – despre terapia intrarii in relatie. Problema despartirilor este manifestata de obicei sub forma de criza. Problema „a fi impreuna” cu cineva este mut mai complexa si mult mai puternica. Aici intervine si capacitatea de a fi intr-o relatie terapeutica.

Cand o persoana reuseste sa aiba o relatie terapeutica, reuseste in 90% din cazuri sa aiba si relatii profesionale, sociale si familiale stabile. Este si aceasta o forma de utilizare a terapiei. Pe de o parte avem situatiile de despartire, pe de alta parte situatiile de a fi impreuna cu cineva. In ambele cazuri, se pune puternic problema relatiilor date. Ce faci cu celalalt om? Ce faci cu propria persoana?

Aceste doua intrebari apar puternic si atunci cand intri in relatie si atunci cand te desparti. In mod obisnuit in prima situatie, de intrare in relatie, se face prin implicare si experimentare. In cea de-a doua situatie, a despartirii, intrebarile par sa insoteasca o stare de doliu si de suferinta data de despartire. In mod obisnuit lucrurile se intampla de la sine si nu necesita un ajutor profesionist. Lucrurile se complica daca situatiile degenereaza sau depasesc o limita de timp.