Zis si facut! Am inceput pregatirea: abonament lunar la cel mai tare ziar cu profil sportiv de pe vremea aceea, urmarit cu atentie toate competitiile sportive, luat notite, scris articole. Cred ca mai am si acum acasa, la parintii mei, caietele cu etapele de Liga I. In fiecare runda, notam toate meciurile si toate rezultatele, iar pentru partidele Stelei faceam un soi de cronica. Imi notam inclusiv starea vremii, numarul de spectatori, arbitri, cartonase, evenimente, faze de joc...cate si mai cate. Cu minutiozitate si pasiune! Peste 6 ani am inceput Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, iar peste 7 ani, cand inca nu implinisem 20 de ani, primeam un telefon prin care eram anuntata ca mi s-a aprobat cererea de practica in cadrul redactiei de stiri din sport de la Pro TV. Eram la mare, m-am urcat urgent in tren si am revenit in Bucuresti pentru a-mi implini visul. De atunci, lucrezi la stirile din sport, doar redactia s-a schimbat.
In urma cu 3 ani, am realizat ca visul de la 12 ani se consumase, ca am nevoie de mai mult. Ca imi doresc sa fac ceva mai consistent, sa ramana ceva in urma mea, sa ajut oamenii, sa schimb ceva in mine si in ceilalti. Asa ca m-am inscris la Facultatea de Psihologie, domeniu de care ma indragostisem in liceu, dar pe care il pusesem pe hold. La 26 de ani, incepeam o noua facultate, desi toti din jur imi spuneau ca sunt nebuna sa-mi mai complic viata cu asa ceva. Nu am ascultat decat de vocea mea interioara, de dorintele mele, iar acum muncesc pentru a-mi vedea si acest vis implinit. Chiar daca e greu si cu job si cu facultate la zi, chiar daca e greu si cu bebe mic si cu examene, chiar daca am avut parte de mai multe nopti nedormite din cauza invatatului decat din cauza cluburilor.
Nu regret nimic! Si le multumesc parintilor mei ca nu au incercat nicio secunda sa-mi orienteze pasii intr-o anumita directie, le multumesc ca nu mi-au impus nimic in zona educatiei si profesiei, le multumesc ca au avut incredere in mine si pentru ca m-au sustinut. Le multumesc pentru ca mi-au permis sa-mi traiesc visele.
Eu m-am nascut sub o stea norocoasa. Dar prea putini au sansa mea. Multi copii sunt influentati in alegerea carierei de parinti, sunt constransi sa urmeze un anumit drum, acela visat de parinti, eventual sa faca in viata ceea ce ei nu au reusit. Foarte multi tineri nu-si cunosc aptitudinile, vocatia si ajung sa faca alegeri gresite, bazate pe considerente eronate. Chiar daca banii sunt extrem de importanti pentru supravietuirea si confortul nostru, ei intr-adevar nu aduc fericirea si nici nu ne pot tine legati de un job la nesfarsit. E nevoie si de un strop de pasiune si placere pentru ca zilele de munca sa nu fie adevarate corvoade si sa nu ajungem sa traim doar pentru putinele vacante.
Asa ca indrazniti sa visati, sa o luati de la capat, sa reconstruiti, sa credeti in voi, sa va lasati aripile sa creasca, sa nu va puneti limite! Si munciti mult pentru visele voastre!
Voi cum v-ati ales drumul in viata?
In tara sau afara?
Scrisoare deschisa....
