Ma duc la mama!

Oare se mai poarta astfel de amenintari? Era o vreme in care sotia il ameninta astfel pe sot. Indiferent de ce facea el, se ajungea uneori si acolo. Amenintarea in sine era pusa in practica foarte rar, dar se intampla. Ca mama (soacra) era bucuroasa de “vizita” neasteptata a fetei ei, asta era alta problema. Ce reusea sotia prin astfel de amenintari sau “evadari”? Mai nimic. Era un fel de santaj simplu, iar plecarea in sine era tinea loc de detensionare.

El urma sa se duca dupa ea, nu neaparat imediat, ci dupa ce se mai linisteau nitel apele (adica sotia). O lasa sa isi faca numarul, sa il faca de ocara in fata parintilor ei, sa se planga si sa se lamenteze. Dupa care o aducea acasa si toate reintrau in normalul de dinainte de figura cu pricina.

In cel mai rau caz, socrii, mai ales socrul, statea de vorba serios cu ginerica, ii tragea o lectie pe cinste sau ii zicea sa o lase mai moale, sa nu ii mai aduca fiica pe culmile disperarii. Pe urma, poate beau un pahar impreuna si vorbeau de-ale lor, ca intre barbati. Fireste, daca erau lasati sa ajunga pana acolo.

Ce te faci daca nu mai exista mama? Daca nu poti sa il ameninti ca pleci la ea? Sau e mult prea departe ca sa iti permiti astfel de…iesiri? Pe post de substitut ar mai fi o prietena, o camera de hotel. Din nefericire, toate astea nu rezolva nimic. Poti tu sa pleci de cate ori nu mai suporti situatia din casa, nu il mai suporti pe el, dar ele, problemele, le iei cu tine la pachet, in acelasi bagaj de mic voaiaj.

Astfel de iesiri din decor, pe termen scurt si fara vreo rezolvare a adevaratelor probleme ma duce cu gandul la clientii pasageri din cabinet. Vin asa, cand nu se mai poate, cand simt ca explodeaza, stau putin pe fotoliu sau se intind pe canapea, isi spun pasurile si se asteapta de la “mama” sa fie intelesi, sa le spuna ce sa faca, sa ii sfatuiasca sau macar sa ii inteleaga. Si dupa ce se detensioneaza putin, renunta si se intorc la ritmul si problemele lor bine cunoscute. Dupa care o iau de la capat.

Oare la ce varsta oamenii incep sa realizeze ca singurii care le pot rezolva problemele personale sunt doar ei insisi?

Da, ea, mama, te poate mangaia unde te-ai lovit, te poate strange la piept si iti poate spune ca te intelege. Ea incearca sa te protejeze, sa te aline. Insa tu esti cea care stie cel mai bine cum stau lucrurile, ce iti sta in putinta sa faci pentru a fi multumita si fericita. Fericirea ta nu poate depinde de ceilalti. Ei sunt acolo, in preajma ta, doar pentru a te ajuta sa o obtii. Si, daca nu sunt acolo, daca tu nu ii simti suficient de prezenti, asta nu iti anihileaza tie posibilitatea de a-ti gasi fericirea.

Toti avem nevoie cand si cand de o gura de aer curat, de o perioada de respiro. Dar sa te gandesti ca daca te duci la mama (ca sa nu spun fugi) si cand te intorci acasa lucrurile se vor fi rezolvat de la sine, e ca si cum ai adopta gandirea unui barbat atunci cand isi arunca rufele murdare, eventual in cosul de rufe, si se asteapta sa le gaseasca cel mult a doua zi pe rafturile dulapului, asa, fara nicio implicatie, fara niciun efort.

Daca ai ajuns deja la a trai o viata de cuplu, ai o familie a ta, inseamna ca in cea mai mare parte, mama, si-a cam incheiat rolul si atributiile si ramane in continuare alaturi de tine pentru a-ti oferi ocazia de a o face si pe ea fericita.