Iluzia unui cuplu perfect - Care sunt greselile care va distrug relatia

Imaginea unui cuplu cu o atitudine critica, care pleaca de la premiza ca daca exista o situatie de rezolvat atunci aceasta va conduce mai curand la disputa si critica. Mai mult, poate ca este necesar sa existe o opinie impotriva.

O alta atitudine este cea in care problema se pune "impreuna”. Sa gasim un raspuns la o chestiune care apare intr-un context dat. Sa luam un cuplu, el va fi prins mereu intr-o intrebare – cum rezolva o situatie, personala sau comuna. Se apuca sa se critice, certe, sa aiba o atmosfera tensionata? Se apuca impreuna sa se gandeasca la ea? Si-o asuma unul iar pentru celalalt nu exista sau exista ca o curiozitate? Variantele pot continua.

Daca ne gandim asa, observam ca ne asteptam ca raspunsul sa nu fie unic. Sa spunem cu usurinta – „depinde de situatie” si intr-o anumita masura si avem dreptate. Exista o anumita limita in care aceasta modalitate de exprimare a cuplului functioneaza astfel. Dar vom putea constata, iarasi cu usurinta, ca exista o tendinta spre un anumit mod de functionare pe care fiecare il aloca cuplului. Acest mod de functionare este ceea ce creeaza continuitate si el este cel care merita „vindecat” atunci cand vorbim de un cuplu.

Cu alte cuvinte, in terapia de cuplu vom vorbi despre o inclinatie spre un mod de functionare. Acest mod de functionare este general si se intemeiaza pe o fantasma, spre un model inconstient pe care fiecare il propune si in care fiecare incearca sa-si gaseasca locul. Acest mod de functionare este construit si pare implicit fiecarei persoanei. El nu este negociabil, este anterior cuplului si pare o forta in sine – altfel nu se poate.

Mai regasim in acest mod de functionare, in aceasta tendinta spre un tipar de abordare si o distribuire a rolurilor de barbat si de femeie pe care fiecare pare sa le aiba deja inoculate. Multe din certurile si problemele cuplului provin din aceasta intalnire, intre ce inseamna pentru fiecare sa fie barbat si femeie. Cererea latenta din cadrul unei terapii de cuplu este pentru fiecare – a „deveni” barbat si a „deveni” femeie. Este o parte de identitate in care se regaseste fiecare. Iar aceasta devenire este atat in raport cu propria istorie si propriul sex in general dar si, in acest cuplu, a deveni femeia si barbatul din cuplul respectiv.

Cand situatia devine o permanenta critica, atunci cand pe primul plan par sa fie aspecte razboinice, de invazie a spatiului comun sau al celuilalt, cand pe primul plan se situeaza conflictul, se simte nevoia de a face ceva, de a restabili o atmosfera de cooperare. Cuplul presupune o stare de cooperare dar care nu evita conflictualitate. Iluzia unui cuplu perfect sincronizat, fara tensiune si fara pareri contrare este un ideal vechi, in care totul este armonie iar nimic nu o va afecta.

Cuplul atunci cand cere o psihoterapie, solicita sa renunte la iluzia starii perfecte. Cu toate acestea, aud deseori „as vrea sa fie cum era inainte...” iar acest inainte se refera la o perioada anterioara in care cuplul nu avea criza sau era la inceput, etc. Totusi pot sa afirm ca cererea este sa renunte la iluzia starii perfecte si sa devina un cuplu ancorat atat in placere cat si in realitate. Celelalte aspecte privind rezolvarea unei situatii sau a depasirii unor obstacole desi apar in prim plan, sunt in fapt consecinte si nu cauze pentru care un cuplu incepe o psihoterapie impreuna. Altfel, ar face fiecare separat.