Născută în 1963, la început de toamnă, pe 1 septembrie, în micuțul sat Glăvănești, în județul Iași, Cristina Cozmovici este o persoană extrem de modestă, dar foarte ambițioasă. Într-un interviu acordat în exclusivitate reporterilor feminis.ro, scriitoarea povestește procesul prin care a trecut cartea, de la prefață, până a văzut tiparul.
1. Într-o vreme în care o mare parte a cărților publicate sunt "lucrări științifice" scrise în celulă “universitara”, dumneavoastră ați publicat o carte de amintiri… Cât de greu a fost să va asterneti introspecțiile în “Gânduri în alb și negru”?
Am scris această carte dintr-un motiv foarte egoist: acela de a o transformă în "fițuică" mea pentru atunci când voi începe să uit. Privind din această perspectivă aș spune că nu a fost greu nicicum, a fost că și cum s-ar fi scris singură.
2. Sunteți la prima dumneavostră carte, dar cu siguranță știți că cel mai greu pentru un scriitor este să își găsească inspirația? Cum ați reușit să țineți “izvorul” viu?
Fiind la prima carte, izvorul este chiar foarte viu. Adaugă la asta o memorie extraordinară, legată, mai ales, de tot ce-i vechi, dus de mult; pierderea unui copil la 21 de ani, plecarea la cele veșnice a unor oameni dragi, oameni care au fost plămada a ceea ce sunt eu acum, și o să îți dai seama că izvorul nu are cum să sece. Asta, pe de o parte! Pe de altă parte vorbim despre actualitatea prezentă în partea a două a cărtii, în "Pseudojurnal". Strada, oamenii, orașul cu tot ce mișcă în el, toate îmi vorbesc în permanență, iar asta nu seacă deocamdată!
3. Cartea conține o parte din dumneavostră, nu v-a fost teamă că o să fiți judecată? E dificil să puneți amintirile “pe tavă?
Nu o să bravez, așa că nu spun că nu mi-a fost teamă! Dacă nu mi-ar fi fost, cartea ar fi apărut atunci când a fost terminată, în urmă cu trei ani. O succesiune de evenimente din viață mea au făcut ca, din 2013 încoace, teamă să se ducă. S-a dus, așa că acum pot să spun cu mare sinceritate: citiți și judecați, dacă vă dă mâna!
Dacă este dificil în a pune amintirile pe tavă ... da, poate fi chiar indecent să o faci! Dar îți amintești cu siguranță de acel "Să nu uiți, Darie, nimic să nu uiți...". Asta a fost, eu nu am vrut să uit și știu că am fost de ajutor, scriind cartea, și altora: să își amintească și să nu mai uite!
4. Ce așteptări aveți de la carte? La câteva zile după lansare, “Ganduri în alb și negru” s-a bucurat de un succes la care mărturiseați că nu v-ați așteptat, mai ales în rândul tinerilor.
Eu sper că nu a fost apreciată doar din politețe, nu am nevoie de asta! Dar lucrurile stau cam așa: tinerii au apreciat tocmai modul acesta de a pune pe tavă, cum spuneai tu mai sus. A mai fost, sunt sigură și partea cu "chestii" scrise de mamă unor prieteni de-ai lor :)) Și nu în ultimul rând, informațiile aduse de carte, multe sau puține, nu știu, dar pe care le-au apreciat pentru că nu le-au avut din altă parte. Cât despre oamenii de vârstă mea-fiecare, gândindu-se puțin, ar fi spus, cu alte cuvinte dar aceleași lucruri, în esență. Asteptări de la carte nu am avut. Aș fi fost bucuroasă să placă, iar acum, după apariție, diseminare, lecturare, pot doar să mă bucur când lumea îmi spune "am plâns citind-o, dar m-am și distrat!"
5. Un gând alb și unul negru?
Mai bine gri! Glumesc, desigur-în alb văd încrederea fiecărei cititoare, a fiecărei femei că ea reprezintă ceva, indiferent de șoapte, ecouri, oglinzi (se va vedea în carte). Cu negrul e mai greu de câțiva ani, poate doar de cei trei de când am terminat cartea, și refuz să mai am de-a face cu această culoare. Rămanem doar cu albul, este vreo problemă?
6. Care este cea mai puternică amintire care va leagă de copilăria dumneavoastră?
Fără doar și poate, discuțiile cu bunica mea Măria, "Mamă" din carte și drumurile la cosit, la livadă sau la vie cu "Tata", bunicul Gheorghe. A, să nu uit asta: este și Jijia, prietenă dragă a tuturor copiilor din sat (pe vremea mea), răul de langă satul meu, cel care și-a pus amprenta asupra noastră astfel încât n-ai să întâlnești mulți oameni la mine în sat care să nu-și lege existența în vreun fel de "Jâjâie".
7. Pentru că suntem un site de lifestyle feminin, aveți un sfat pentru cititoarele noastre care au talent la scris și ar vrea să publice o carte?
Nu neapărat un sfat, dar un îndemn: aveți curaj și trimiteți tot ce scrieți la edituri! Sau înscrieți-vă lucrările la concursuri-sunt foarte multe concursuri de gen, organizate de scriitori și oameni de litere extraordinari; participând la un concurs primiți o primă măsură de legitimitate a ceea ce faceți și asta este un impuls extraordinar! Pentru mine așa a fost!
8. Cristina Cozmovici scriitoarea vede o continuare a cărții?
Nu! Și nu pentru că ar fi secat izvorul, ci pentru că îmi propun abordarea unui alt gen de literatură în viitorul apropiat. Totuși, fratele meu mi-a ridicat la fileu o minge interesantă: toate personajele mele, văzute de el de la distanță celor 14 ani diferentă dintre noi doi. Da, am spus eu, fă tu asta și discutăm! Acum mă gândesc că între mine și fratele meu mai sunt patru surori care ar putea veni fiecare cu viziunea ei și lucrurile s-ar complică rău, nu crezi?
9. În materie de editat, au fost schimbări pe manuscris care v-au deranjat, sau nu s-a pus problemă?
Nu, nu s-a pus niciun moment problemă, nu s-a propus/efectuat nicio modificare pe manuscris.
10. Unde putem găsi cartea?
Cartea se găseste la Librăria Mihail Sadoveanu din București; poate fi, de asemenea, procurată de la editură, la adresă [email protected] sau sunând la 0722156408.În curând poate fi cumparată si in ediția electronică de aici
INTERVIU Luciana Manolea, reţeta succesului în POKER: „Femeile sunt mai greu de citit decât bărbaţii”
Premiile Gopo 2016: Specialistul ne spune cum ar fi trebuit vedetele să se îmbrace
