Gabriela Lungu, The Practice " Eu am stiut intotdeauna ca vreau "excelenta" !"

De fapt au trecut doar doi ani si-un pic, The Practice luand fiinta in noiembrie 2006. Au fost doi ani extrem de alerti, plini in primul rand de satisfactii, in care compania a crescut intr-un an cat altele-n trei, iar noi, echipa, am obtinut mai multe recunoasteri ale muncii noastre decat am fi sperat vreodata. Ne-am mutat de trei ori de la infiintare, in spatii din ce in ce mai generoase (spre marele nostru noroc, spatii din aceeasi cladire), am reusit sa facem doua team-building-uri in strainatate si venim cu energie si voie buna la birou.

Ne place sa spunem despre noi ca suntem cea mai dinamica agentie de PR din Romania. Si avem si argumetele care sustin asta. Analistii industriei de profil ne-au decretat compania de PR cu cea mai spectaculoasa crestere din 2007, iar pentru 2008 cresterea cifrei de afaceri este din nou foarte mare, de peste 60% dupa primele calcule.

Am inceput cu 1 client si 4 oameni - acum avem un portofoliu impresionant si ne mandrim cu o echipa de 9 consultanti, profesionisti tineri si inimosi. Am devenit partenerii strategici pentru Romania ai importantei retele internationale de relatii publice Publicis Consultants.
Nu in ultimul rand am obtinut performanta de a fi in 2008 cea mai premiata agentie de PR din regiune, castigand nu mai putin de 8 premii si 14 nominalizari la competitiile de PR internationale si locale. Asta dupa ce in 2007 am fost agentia cea mai premiata la competitia locala de relatii publice, Romanian PR Awards.

Ati devenit managerul unei multinationale la numai 26 de ani. Nu v-a paralizat nicio clipa responsabilitatea uriasa pe care o aveati?

Responsabilitatea nu m-a paralizat niciodata, dar a fost coplesitoare de multe ori. Nici acum, dupa 12 ani de munca si aproape 7 ani de zile de cand detin pozitia de manager, rolul nu mi se pare simplu. Recunosc ca au fost momente (si sunt convinsa ca vor mai tot fi) cand m-am gandit: “la ce mi-a trebuit?”. As fi putut alege o cariera mult mai usoara, pozitii care sa-mi ofere un statut bun, dar cu mai putine raspunderi si griji. Sigur, si cu mult mai putine satisfactii si adrenalina. De aceea eu am ales “nebunia” in sensul cel mai bun: viata aceasta de agentie de top, palpitanta, interesanta, unde ai de-a face cu oameni tineri si destepti si creativi si geniali, chiar daca-s uneori orgoliosi si dificili, unde 2 zile nu seamana de fel si e palpitant, si unde “si ce daca!” daca lucrul cu clientii este istovitor cateodata...

Cum tii in frau directia pentru o firma lider in domeniul sau? Si cum va pregatiti pentru anul de criza 2009 - care sunt secretele supravietuirii in afaceri in acest an?

Stiind mereu unde vrei sa ajungi! Daca stii exact unde vrei sa mergi, este mai simplu sa nu te indepartezi de la calea dreapta. Eu am stiut intotdeauna ca vreau ”excelenta” – nu tin sa am cea mai mare firma de PR din piata, dar ma zbat cat pot de tare sa am una dintre cele mai bune.

Pentru 2009 cred ca in primul rand pornim de la o premisa foarte buna. Suntem o companie recunoscuta pentru campaniile creative si eficiente pe care le-am facut. Numai anul trecut, in 2008, am avut 7 campanii diferite pentru clienti din industrii diferite care au obtinut 8 premii si 14 nominalizari la competitii de PR nu doar din tara, ci si europene. Noi am facut in 2008 cel mai bun program de PR din intreaga Europa (Platina la SABRE Awards), cea mai buna campanie de PR din Europa de Est (Aur la SABRE Awards) si cea mai buna campanie din Europa de Sud-Est (Aur la European Excellence Awards). Cred ca acei clienti care isi doresc creativitate si eficienta isi vor vrea sa lucreze cu noi, mai ales intr-un an de criza.

Suntem o echipa bine sudata, lucram intr-adevar ca o ehipa, nu suntem multi (doar 9 consultanti in acest moment) si de aceea cred sincer ca in 2009 nu se poate pune problema de supravietuire. Noi tintim spre performanta, intr-acolo ne indreptam. Si ridicam stacheta mereu mai sus si mai sus.

Care este cel mai bun fel de a-ti motiva echipa? Cum procedati dumneavoastra? (Cu exemple concrete, va rog!)

Dincolo de pachetul complex de beneficii pe care fiecare om din Leo Burnett grup il are (cu masaje la birou, reduceri speciale pentru mers la sala de sport, cadouri de ziua de nastere etc., pentru a le enumera doar pe cele mai putin “profesionale”), dincolo de team-building-urile absolut speciale pe care le facem la THE PRACTICE (anul trecut am fost la Venetia), cred ca o comunicare onesta, transparenta si cat mai din suflet a managementului cu echipa este cel mai bun mod de motivare zilnica a angajatilor.

Stiu ca echipa dumneavoastra este in exclusivitate feminina. Care sunt diferentele dintre a lucra cu o echipa mixta si una cum este a dumneavoastra acum? Echipele exclusiv femine au caracteristici mai... delicate. Cum le-ati abordat si rezolvat de-a lungul timpului?

Echipa este in acest moment feminina, dar a fost mixta pana nu demult (desi fetele au fost mereu in majoritate). Nu am observat diferente importante – poate doar in cum ne distram ca si colegi in activitatile de team building, pentru ca baietii imprimau echipei si alte seturi de preocupari.

Care ar fi campania pe care visati sa o realizati? Cui s-ar adresa ea si cine ar fi clientul dumneavoastra?

Chiar nu am o campanie anume la care visez. Ma stradui sa fac din fiecare proiect pe care-l realizam o campanie “de vis”.

Dar am o campanie la cheie care, chiar daca nu si-a gasit “cumparatorul” inca, cred ca ar fi una de mare succes in Romania: e o campanie pentru stadionul national. Iar clientul cel mai potrivit ar fi sponsorul echipei nationale de fotbal.

Unul dintre premiile obtinute de The Practice la gala European Excellence Awards a fost pentru campanii sociale. Se incadreaza acest tip de campanii intr-un trend international?

Este important de spus ca aceasta campanie a fost realizata pentru un ONG – este vorba despre World Vision si programul “Vreau in clasa a 9-a” de sprijinire a copiilor din mediul rural pentru a-si continua studiile la liceu. ONG-urile desfasoara campanii de comunicare de foarte multa vreme, pentru ca ele depind de bunavointa si generozitatea donatorilor pentru a exista si a duce la indeplinire programle pe care le au.

Mai degraba putem vorbi despre un trend international in ce priveste campaniile sociale realizate de firmele comerciale (CSR) – acele programe menite sa demonstreze responsabilitatea sociala a acestor companii. Si chiar si aici folosirea termentului “trend” da o conotatie negativa, cand de fapt vorbim despre dobandirea unui nivel superior de constiinta la nivelul companiilor, proces evolutiv care este departe de a fi doar o moda.

Trebuie sa fie mulata pe o nevoie reala a societatii romanesti (si nu teme la moda, imprumutate de-afara) si comunicata prin povesti reale, nu frumoase cat mai ales autentice.

Cum va mentineti ancorata in realitatea romaneasca de business?

In primul rand citesc presa de business – scrisa si on-line, dar ma si intalnesc sa vorbesc cu oameni destepti, vizionari, particip la evenimentele de profil – de comunicare si de business...

Care sunt modalitatile prin care va detasati de munca si va destresati?

Calatoresc, ies in oras la vreun restaurant bun, ma intalnesc cu o prietena simpatica si amuzanta, citesc, fac sport, ma uit la televizor... Lucruri normale.

Exista, dupa parerea dumneavoastra, un fel in care sa poti actiona astfel incat sa lasi problemele de serviciu la birou si sa te preocupi de relatia cu partenerul de viata?

E greu, dar se poate. Eu si sotul meu, desi lucram in acelasi domeniu al comunicarii (el este publicitar) si deci se presupune ca putem vorbi chiar si mai abitir acasa despre ce se intampla la birou, avem regula de a nu discuta deloc despre serviciu si mai ales despre problemele/conflictele de acolo. Si rar o incalcam. Ne consideram persoane complexe, care au nenumarate alte subiecte interesante de discutat si pasiuni de impartasit decat ce-au facut la munca, ce-au zis sefii, clientii sau colegii.

O alta regula e sa nu muncim acasa. Daca avem proiecte de finalizat, stam mai mult la birou sau lucram in weekend. Dar odata ce-am iesit de pe poarta companiei gata! E timpul pentru viata in doi, e timpul nostru pentru a tine focul relatiei aprins!

Povesteati (intr-un articol despre Craciunul 2006) ca sunteti prietena cu un manechin renumit, cu un om important dintr-o televiziune comerciala si lista prietenilor speciali e sigur mai lunga. Cat de stralucitoare este, cu adevarat, lumea PR-ului?

A mea e cu siguranta mai putin sclipicioasa decat se crede c-o au oamenii de PR. Nu sunt o persoana foarte mondena, nu incerc sa socializez cu celebritatile cu orice chip, nu prea apar la evenimente... decat daca sunt organizate chiar de agentia mea.

Compania pe care o conduc este una de consultanta in relatii publice, nu de “publicity”; avem clienti multi din zona corporativa, care activeaza in industrii “grele” precum ciment, petrol, financiar etc. Gestionam cu succes si conturi de fashion sau branduri din zona lux si stil, dar totusi mai rar ne intalnim cu partea mondena a PR-ului.

Spuneati intr-un interviu anterior ca nu ati fost niciodata un angajat model, ca ati fost intotdeauna o rebela care se revolta impotriva conducerii. Cum a fost acest lucru tolerat in companiile unde ati lucrat? Vi s-a schimbat atitudinea intre timp?

E foarte adevarat. N-am fost genul de angajat obedient, cu capul plecat, care nu pune intrebari si se supune neconditionat. Dimpotriva.

Dar - pentru ca exista un mare “dar” - am fost genul de angajat super loial (am stat 10 ani in aceeasi companie, desi au fost destule perioade mai putin “roz”), foarte sincer cu sefii sai (care in primul rand ii spunea managerului pe fata ce nu-i convine, si abia apoi se-apuca sa discute cu colegii pe la colturi) si nu in ultimul rand foarte bun profesional (cu rezultate dovedite, cu chef de munca si pasiune pentru idei). Aceste calitati sunt infinit mai importante pentru orice manager luminat (iar eu am avut noroc de astfel de manageri), decat aparenta calitate de a fi “ascultator”.

Managerii mei nu doar ca au tolerat acest fel al meu de a fi, dar au ajuns sa-l pretuiasca si sa-l respecte. Cu mine ei nu aveau suprize neplacute – aflau din timp direct de la mine ce ma nemultumeste si cu ce pot ajuta ei pentru a fi din nou fericita si productiva. E vorba aceea romaneasca “ce-i in gusa si-n capusa” – eu sunt un foarte bun exemplu al ei.

Mi s-a schimbat aceasta optica intre timp? In nici un caz. Cer in continuare explicatii pentru a intelege, motive clare pentru a ma supune, argumente rationale pentru a fi de acord. Ma bat pentru ideile mele si nu sunt un personaj comod. Iar in calitate de manager prefer angajatii loiali, abrupt de sinceri si buni profesionisti celor mediocri dar in banca lor sau celor care-ti zambesc in fata dar te lovesc pe la spate sau pleaca subit exact cand ti-e lumea mai draga. Imi doresc feedback de la oamenii din subordinea mea, imi doresc ca ei sa “ma traga de maneca” atunci cand gresesc, imi doresc alaturi oameni curajosi. Din pacate am intalnit totusi rar astfel de oameni.

Povesteati si ca, la un anumit moment, ati avut indrazneala de a cere o marire de salariu pentru a va cumpara haine. Ce atitudine aveti astazi cand una din tinerele fete din echipa are aceeasi atitudine rebela si aceeasi indrazneala?

Cred ca as fi la fel de amuzata si de intelegatoare cum a fost si sefa mea de la acea vreme! Si probabil i-as acorda marirea, daca am vorbi de un context asemanator: un om bun profesional pe care nu vreau sa-l pierd, un om caruia nu i-am acordat o marire de salariu in ultimul an, un om care merita mai mult decat salariul curent, un om care ar avea nenumarate motive profesionale sa argumenteze pertinent o marire de salariu dar apeleaza la sensibilitatea mea de femeie si de fashionista.