Se vorbeste mult despre stres, despre ceea ce se intampla in viata cuiva. Ideea de stres a devenit un fel de refren prin care explicam tot felul de lucruri, de ce ne este rau, de ce nu avem succes, de ce parcurgem un moment de viata dificil. Indiferent de context, spunem ca suntem prea stresati, ca nu reusim sa ne descurcam. In fapt, aceasta situatie a devenit o constanta explicativa prin care atunci cand punem intrebari simple – "ce te streseaza", "cum este acest stres" - ajungem sa nu mai avem o explicatie suficienta pentru asta. Aceasta explicatie generala poate sa reprezinte un indice, un mod de a fi atent la ceea ce se petrece in tine, in viata ta si nu o explicatie ca despre un "virus" care iti afecteaza existenta si de care trebuie sa scapi.
In fapt, stresul pare sa devina un concept care sa reprezinte o forma de rezistenta fata de a lua in seama ceea ce se intampla cu adevarat. Adica exista o suferinta oarecare si ne asteptam ca aceasta suferinta sa fie numita, spusa, explicata si, in cele din urma, sa se actioneze pentru intelegerea si schimbarea suferintei. Atunci cand spui simplu: "e din cauza stresului", suferinta nu mai este vazuta, ascultata, luata in seama, ci este evacuata in spatele acestui concept general valabil. Daca stii ca este din cauza stresului atunci este ca si cum nu ai avea nimic de-a face cu ea. Implicit se ajunge la urmatoarea iluzie: "atunci cand stresul va disparea, va disparea si suferinta" sau alte variante gen: "e din cauza stresului, nu am ce sa fac pentru a fi altfel".
In fapt, stresul pare sa devina un concept care sa reprezinte o forma de rezistenta fata de a lua in seama ceea ce se intampla cu adevarat. Adica exista o suferinta oarecare si ne asteptam ca aceasta suferinta sa fie numita, spusa, explicata si, in cele din urma, sa se actioneze pentru intelegerea si schimbarea suferintei. Atunci cand spui simplu: "e din cauza stresului", suferinta nu mai este vazuta, ascultata, luata in seama, ci este evacuata in spatele acestui concept general valabil. Daca stii ca este din cauza stresului atunci este ca si cum nu ai avea nimic de-a face cu ea. Implicit se ajunge la urmatoarea iluzie: "atunci cand stresul va disparea, va disparea si suferinta" sau alte variante gen: "e din cauza stresului, nu am ce sa fac pentru a fi altfel".
Atunci cand ne confruntam cu aceasta tema a stresului este recomandat sa evitam caderea in stereotipia unui diagnostic. Evitand aceasta stereotipie se poate porni de la urmatoarea premisa – ca stresul este ceva situational pe care il putem evalua ca atare atunci cand ne simtim depasiti de problemele curente pe care le avem. In acest caz stresul este ceva cognitiv si este mai mult dat de incapacitatea de a gasi solutii la anumite probleme concrete pe care le avem la un anumit moment. Cand stresul este resimtit ca ceva afectiv sau ceva cronic atunci nu mai este vorba de a fi depasiti de anumite probleme, ci de anumite situatii care apar in functionarea noastra psihologica. Poate sa fie vorba despre narcisism, despre suferinte vechi care sunt actualizate, despre modul in care ne raportam la ceilalti si pe care l-am invatat in copilarie.
Cand aceste din urma situatii sunt dominante, putem vorbi despre probleme de sanatate fizica, despre suferinta psihologica. In aceste situatii putem vorbi despre o psihoterapie individuala. Este necesar sa ne acordam atentie atunci cand ceea ce se intampla depaseste starea de probleme cognitive general valabile.
Cand aceste din urma situatii sunt dominante, putem vorbi despre probleme de sanatate fizica, despre suferinta psihologica. In aceste situatii putem vorbi despre o psihoterapie individuala. Este necesar sa ne acordam atentie atunci cand ceea ce se intampla depaseste starea de probleme cognitive general valabile.
Test: Inca mai esti "fetita" mamei?
Calatoreste in Jurasic cu micutul tau!
