Si ce daca se intampla toate acestea? Cateva randuri abstracte care rezuma multe vieti. Acest tip de abordare este foarte departe de cerintele presei. In general, mi se spune sa scriu despre probleme si despre raspunsuri concrete la situatiile vietii. Dar neaparat sa existe niste solutii. Dar nu despre relatia mea cu presa vreau sa scriu aici ci sa plec de la aceasta situatie pentru a vorbi despre o situatie aparte – despre imposibilitatea care apare la un moment dat de a se bucura de diferite parti din propria viata.
Daca as spune ca fiecare are un mod specific de a se bucura de viata si de ce ii ofera ea, ar suna in genul unei felicitari de sarbatori. Bucuria nu este o traire care sa merite atentia decat daca este asociata cu o nefericire si apare ca o compensatie pentru starea de bucurie. Distractia nu are sens decat daca o persoana vine dupa o perioada de ”chin” la locul de munca, in familie sau la studii. Sa te bucuri de fiecare moment este imposibil. Sa fii mereu trist este nefericit.
Daca aceste randuri vi se par lipsite de sens, nu aveti nicio grija – ele nu au sens. Ceea ce vor sa spuna este un lucru simplu:
Nu exista un model de viata si de comportament pe care sa il puteti gasi, considera ca fiind corect. Exista numai modul vostru de a fi care este unic. Acest mod unic este insa, de obicei, foarte departe de ceea ce se intampla in viata voastra. Simtiti doua presiuni principale – una vine din fiinta voastra si urmareste sa isi satisfaca diferite cerinte, iar una este cea din exterior si urmareste sa va adaptati astfel incat sa puteti trai cu ceilalti.
Speranta unui model adecvat pe care cineva il stie este utopie. Fiecare are un mod de a fi, de a gandi, de a crea iar acest mod poate sa fie descoperit. Cand cineva urmeaza o terapie de ani de zile o face pentru a se descoperi pe sine cu adevarat. Creatia aici nu este sa descoperi ceva nou ci ceea ce a fost candva si de care poate sa beneficieze din plin. Iar pentru asta este nevoie de o motivatie puternica. Nu exista ”dezvoltare personala„ ci numai nevoia de a descoperi propria persoana. Iar aceasta motivatie vine dintr-o suferinta, ca este vorba despre o despartire, despre un atac de panica, despre disperare, ca ceva a speriat, toate au un singur sens – sa te aduca mai aproape de tine.
Schematic vorbind suntem cam in urmatoarea situatie – ai fost candva un om fericit, speri ca vei mai fi. Dar nu in situatia de atunci ci in situatia de acum. Acum nu mai poti sa fii fericit pentru ca nu va fi ca atunci. Iar toata aceasta constructie te va conduce la a constata ca ai o viata in care ai avut o copilarie cu multe limite, in care ai suferit din diferite motive. Iar aceasta copilarie ai imbracat-o in expresia ”o copilarie frumoasa”. Ai sperat ca atunci cand vei fi adult vei putea sa fii mai bine. dar au aparut alte probleme.
Nu mi-am propus acum o tema anume. Ci mai mult cateva consideratii generale. Poate ca a fi adult presupune o pozitie depresiva care nu este depresie. Adica o pozitie in care ”fericirea” este un vis esuat iar ”placerea” furnizata de realitate sa fie dominanta. Copilul poate sa fie fericit pentru ca exista un adult care preia ”raul” asupra lui. In unele familii, sotul preia aceasta trasatura a ”raului” iar ea poate sa fie un copil fericit. Dar poate ai un ideal de reusita autonoma care se descurca singura si nu are nevoie de nimeni. Iar in acest caz aceasta fericire de copil nu mai este posibila pentru ca ea presupune o stare vulnerabila.
Tine-l departe de raceli
Intoarcerea la serviciu si alaptatul - Cum sa le faci pe amandoua
