Cand replica „taioasa” este un zambet larg, deschis...
Continuare...Va mai amintiti intro-ul? Situatia tensionata in care protagonista a fost sora mea, intr-o confruntare directa cu mine? Ei bine, asta este numai una dintre situatii, pentru ca de regula, avem destul de multe asfel de confruntari, motivele fiind dintre cele mai diverse! Si bineinteles, eu sunt victima...:)) De obicei, reactionez cam cu aceeasi moneda; ne duelam in replici, pana cand se lasa tacerea, o tacere amara a unui razboi inutil, si vorbitul pentru o zi-doua devine istorie...
De data asta a fost diferit: ea a tipat, a fulgerat si traznit cat a putut cu vorbe, iar eu ma uitam cum isi epuiza stocul de replici, eu avand o fata calma si mai zambitoare ca niciodata! Ooo, ceva ciudat la orizont, o schimbare pe care nu avea cum sa nu o observe! Replicile se estompau atat din tonalitate, cat si din repeziciune, si din cand in cand mai arunca o privire spre mine, probabil mirata ca nu reactionez ca de obicei. Ma intreaba pe un ton irascibil "Ce ti se pare asa de amuzant?". Eu raspund: "nimic". Atunci de ce zambesti asa, intreba ea. Iar eu (cam blocata in acel moment, ca nu ma puteam da de gol): ca asa mi-a venit, am zis. Se vedea ca era iritata de reactia mea, ba chiar usor nedumerita si stiu asta, pentru ca desi nu isi da seama, ea face acelasi lucru atunci cand eu sunt declansatoarea scandalului: eu tip de nu mai pot si ea este asa de calma si imi raspunde cu un ranjet degajat "ce crezi, ca daca tipi rezolvi ceva?", iar eu nu prea am replica la acest raspuns, dar ma enervez si mai rau ca este calma si ranjeste.
Aici zambetul este pe post de reglator al nivelului meu de stres, cel putin, pentru ca atata timp cat eu nu ma consum in a replica cu un consum de energie inutil, nu mi se ridica nici tensiunea, nici pulsul nu apasa pedala de acceleratie si nici stres nu acumulez - sunt ca un observator degajat, martor la o....jumatate de cearta.
Am constatat un final mai rapid al galcevei si consecinte diminuate - in sensul in care, daca eu nu am replicat, nici dialogul nu a fost cel obisnuit, cu replici acide si cu o insiruire de tipete de minute indelungi; si ne-am "impacat” mult mai repede, nu am mai asteptat o zi sau doua. Interesant! Dar oare autentic? Sa fac acest lucru impotriva firii?
- in general, sunt o persoana sociabila si vesela (de aceea este greu sa nu ma vezi zambind, insa in situatia de mai sus, a fost cel putin ciudat), si nu ma implic, asa cum spuneam, in situatii incordate, dar oamenii cu care intru in contact zilnic, fie la magazinul din colt, fie la o intalnire, fie acasa, fie in familie, la munca, fie..oriunde – oricand, este imposibil sa nu ma irite la un moment dat.
Asadar, zilele trecute la abonamentul de RATB, o doamna nu tocmai binedispusa incepe sa ma tachineze printr-o replica destul de acida: eu o intreb cat dureaza reparatiile la linia de tramvai pe care o folosesc, iar ea, pe un ton destul de acru "nu stiu, habar nu am!" - nu vreti sa stiti cate imi treceau prin minte sa ii spun atunci, dupa ce eu am fost draguta si am intrebat-o daca nu se supara sa imi spuna si mie, ea, lucratoarea la RATB, nu era in stare sa imi spuna un lucru ce tinea exclusiv de informarea calatorilor - oricum, nu puteam sa am o replica, caci interesul meu nu era acesta. Am zambit politicos, am spus multumesc (moment in care cred ca si-a dat seama ca a fost destul de rautacioasa cu mine) si am mai avutcurajul sa mai adaug o intrebare, cu acelasi zambet: "dar au fost introduse in trafic masini care inlocuiesc tramvaiele?". De data aceasta mai calma: "da, in ce parte vreti sa mergeti, ca sa va spun pe care sa o luati!". Hopaa, deja o schimbare! - sa fie zambetul un instrument de "potolire" al nesimtirii unora?! Ii spun unde merg, imi raspunde, ii multumesc politicos si primesc ca bonus si un "cu placere".
La ce a folosit zambetul? Stau si ma gandesc, dincolo de faptul ca am trezit-o din impolitete pe respectiva femeie, care?! La estomparea nesimtirii? La sanatatea mea, ca si in cazul precedent, in care am evitat sa imi cresc pulsul si tensiunea inutil? Probabil, oricum te simti bine cand oferi bun-simt si ti se raspunde la fel, intr-o lume care uita d multe ori valorile minimale ale societatii si ale politetii!
Un magazin! O vanzatoare mult prea ocupata sa ma serveasca! Imi caut linistita printre umerase, o pereche de pantaloni, insa tot nu gasesc marimea mea! Ma duc linistita si fara remuscari spre o doamna care era cocotata pe o scara, aranjand cateva lucruri pe un raft. O intreb politicos: "nu va suparati, ma ajutati si pe mine si imi puteti spune daca aveti o marime mai mare?" Ce sa zic, am indraznit cam mult sa fac asta! E ca si cand ar veni A. Jolie la mine sa ma intrebe daca vreau sa ii iau un interviu, iar eu as spune ca e neinteresanta, de ce as face asta, am alte treburi mai importante sa incerc sa aleg precum dintre boabele de fasole (pe numarate) mondenitati romanesti capabile sa scoata doua fraze inteligente! Nu i-am zis nimic, ba chiar eram prea calma, dar cu un zambet de uimire in acelasi timp pe chip. Ma intorc frumos cu spatele (inainte sa o intreb in ce consta fisa ei de post) si am duc spre casierie, unde se aflau o doamna si un domn carora le adresez aceeasi intrebare si specific, zambind evident, faptul ca apelez la dumneai deoarece cealalta colega a fost inutila in aceasta privinta! In sfarsit, doamna de la casierie o trage la raspundere, si pana la urma tot ea ma si serveste! Eu nu par deloc mirata, suparata sau enervata pe ea! Ii multumesc pentru ajutor si merg mai departe! Insa uitandu-ma peste umar, nici ea nu a parut sa aiba vreo reactie la ideea ca am raspuns cu un zambet! Este aceeasi ca atunci cand am intrat!
Dubios, pentru prima oara simt o nemultumire: pentru ca ea s-a purtat la fel, doar ca m-a ajutat, fiind admonestata de o alta colega sau de sefa ei, nu stiu cine era, iar eu ramasesem un car de nervi, dar mascat de un zambet! Atunci m-am gandit ca, poate uneori raspunsul printr-un zambet nu este suficient ca respectiva persoana sa se "transforme" pur si simplu, sau sa suprinzi o reactie din partea ei: poate era trista, poate era suparata, poate avea probleme mai mari, cine stie, insa cert este ca nu a fost deloc miscata de reactia mea. Ba chiar aveam impresia ca daca tipam, as fi avut parte de mai multa politete din partea ei, chiar daca fortata, si mi-as fi luat cateva injuraturi in gand.
Reteta de seductie: 35 de zambete pe ora + contact vizual si l-ai dat gata!
Se pare ca zambetul functioneaza si pe post de flirt; astfel ca, psihologii americani, sustin ca 35 de zambete pe ora, plus contact vizual obligatoriu, reprezinta cea mai sigura cale de a-l seduce! Iata o putere a zambetului! Eu zambesc foarte des, aproape tot timpul! Sa inteleg ca d-aia relatia dintre mine si iubitul meu inca merge?! Nu am numarat niciodata de cate ori am zambit cand ne-am intalnit, insa este ideal ca umorul sa existe in relatie, te face sa te simti bine si sa apreciezi relatia pe care o ai, implicit barbatul cu care esti, care te scoate mereu din monotonie...si tu pe el evident!
Am constatat doua baricade mari ale acestui experiment:
- una in care zambetul ia nastere firesc in fata unor situatii placute, relaxate, firesti ale vietii si am aprobat si testat un citat celebru ce-l invoca:"De cate ori zambesti la cineva, este un act de iubire, un dar pentru acea persoana, un lucru minunat". Maica Teresa. Adica surprindem zilnic zambete sau ne surpindem zambind; un simplu va rog frumos la magazin, sau un multumesc iti ofera o rasplata pe masura: un zambet care nu minte, daruit cu suflet!
- iar cealalta, mai complicata, a zambetului "fortat", in fata unor situatii incordate, dar mai ales al raspunsului interlocutorului la perceptia vizuala a unei astfel de reactii! Interesant, ceea ce ma face sa ma alatur cuvantului lui Emil Cioran, cel putin in unele situatii:
"Zambetul e incompatibil cu legea cauzalitatii; atata fascinatie de inutilitate emana el." - pe buna dreptate, nu putem zambi oricand si in orice situatie, iar circumstanta in care tu zambesti atunci cand cineva tipa la tine, este falsa si inutila pentru ca in sinea ta, tot nervoasa esti, chiar daca poate te controlezi fizic si eviti consecinte medicale serioase pe aceasta cale; si este o relatie de cauzalitate falsa intre cearta si zambet, chiar daca interlocutorul este "inutil de fascinat" de reactia mea.
... sau al lui W. Shakespeare care spunea ca "Poti zambi si iar zambi si totusi sa fii misel". Si nu este asa? Suntem falsi atunci cand zambin, desi ne vine sa dam cuiva una in cap! Oare nu mintim prin asta? Afisarea unui zambet in situatii tensionate (care este impotriva unei reactii obisnuite) nu probeaza si mai mult ideea ca mintim si mintim mult? Sau ca nu spunem ceea ce gandim?
E placut sa zambesti si sa primesti zambete ca raspuns! Dar ce se intampla de fapt, atunci cand zambesti in situatiile grele ale vietii? Rezolvam ceva cu afisarea acestuia pe un chip in spatele caruia sade vadit un vulcan gata sa erupa?
Nu rata articolul saptamanii!
Slabeste si mentine-te in forma asa cum iti dicteaza primavara!Solutii, trucuri, diete, metode, secrete....probate de femei! Doar….inspira-te, sunt sigura ca vei pune in practica cateva!
Cum se implinesc asteptarile in cuplu?
La ce control medical merge zodia ta in 2010?
