"El e casatorit. Cum scap de iubirea pentru el?"

"Am citit un comentariu foarte interesant pe un subiect delicat si m-am regasit putin in acea problema: "Dragostea pentru un barbat casatorit". M-am gandit sa va scriu pentru o parere, pentru o incurajare, pentru orice m-ar putea ajuta sa revin la... viata.

Am trait si eu o poveste frumoasa de dragoste, cu un barbat insurat. O poveste pe cat de scurta, pe atat de frumoasa (cel putin asa gandeam la momentul acela). Ne-am cunoscut, stiam situatia lui si totusi m-am lasat dusa de val, implicandu-ma prea mult, poate.

Imi spunea deseori ca ma iubeste si imi promitea atat de multe incat am inceput sa il cred si i-am zis si eu ca il iubesc. Probabil atunci am facut cea mai mare greseala din acea relatie. Nu a durat mult si aveam sa aflu adevarul. Nimic din ce imi spusese (ca e nebun dupa mine si ma iubeste enorm , ca vom avea un copil, ca poate va divorta, ca nu mai suporta sa stea fara mine si ca e satul de situatia de acasa si multe alte vorbe caracteristice, pe care cu siguranta le stiti cu totii) nu era deloc adevarat. Ba, mai mult, aveam sa aflu ca ma inselase. Da, eram o amanta inselata si nu doar cu o femeie, ci cu multe altele. L-am iertat, a zis ca se schimba, ca nu ma va mai insela daca il iert si decid sa mai fiu alaturi de el; daca nu , stie ca nu il merit si decat sa ma faca sa sufar mai mult, e dispus sa renunte la mine, chiar daca ii e foarte greu.

L-am crezut si am incercat sa trec peste, desi imi era enorm de greu. Dar nu a durat mult si masca omului iubitor avea sa se transforme in ceva de nedescris. Cand a vazut ca sunt nebuna dupa el , a dat cartile pe fata.

Mi-a zis ca niciodata nu m-a iubit si ca familia nu si-o va lasa pentru nimeni si nimic din lume. A zis ca tot ce a facut a fost fiindca a vazut ca "pun botul" la tot ce imi spunea el (astea au fost vorbele lui). Si ca ii place sa se joace cu mintea femeilor, iar eu nu sunt nici prima, nici ultima pe care o face sa se indragosteasca de el, ca apoi sa o paraseasca. Au urmat multe jigniri si cuvinte dureroase , pe care insa, dintr-un motiv sau altul, nu le pot relata.

La inceput, am simtit ca mor, am incercat sa ii fac rau acasa, dezvaluindu-i cateva chestii nevestei: apoi am realizat ca e asa cum zice el, sotia sa rabda si il iarta mereu, crezand tot ce el ii zice. Si nu o pot condamna, fiindca dupa atat rau ce mi-a facut, inca ii mai raspund la telefon si da , inca il mai iubesc. Am uitat sa precizez un lucru foarte important...printre toate acestea, sunt si purtatoarea hepatitei B, "multumita" lui.

Am vrut sa ii stric casa si totusi m-a iertat si aproape zilnic ma suna, doar sa vada ce mai fac. Nu inteleg de ce ii mai pasa? Poate imi puteti da dumneavoastra o explicatie? Nici nu ma vrea, dar nici nu ma lasa sa incerc sa imi revin si sa traiesc linistita.

Iar el mi-a facut atat de mult rau, cum nimeni nu a facut-o si desi ar trebui sa il urasc, tot il mai iubesc. Am doar 26 de ani si deja nu mai iau viata in serios, mi-e indiferent daca traiesc sau mor...fara el nu mai vad rostul vietii mele..."

Claudiu Ganciu: "Cand ne referim la acest gen de situatii vedem un cuplu care a fost impreuna si care s-a despartit. Vedem multa energie care este alocata, vedem o legatura stransa intre oameni. Sa plecam de la un fragment propus: "Dar nu a durat mult si masca omului iubitor avea sa se transforme in ceva de nedescris.

Este o situatie frecventa in relatii. Aceste doua parti care sunt in relatie una cu cealalta si care par sa fie diferite. Omul iubitor – omul agresiv, care insulta etc. Autoarea spune despre acestea ca sunt in urmatoarea relatie – una e o masca si cealalta tot o masca (?).

Adica intrebarea pe care ne-o putem pune este: care este propusa si care este inconstienta. Adica in ambele situatii vorbim despre o intentie – intentia de a crea o relatie de iubire si intentia de a insulta Putem presupune ca una este propusa si cealalta inconstienta? Sau ambele sunt inconstiente? Adica asa a simtit? Este o intrebare.

Dn punct de vedere al legaturii, putem presupune ca exista doua moment ale relatiei de cuplu – momentul de ideal si acel de lupta reciproca. Ce s-a schimbat? Cum s-a facut trecerea de la una la cealalta?  Putem sa presupunem ca intre cele doua moment nu exista decat aceeasi situatie dar care se manifesta in moduri diferite?

Ce au comun cele doua moment? Pare ca ceea ce e comun e faptul ca in ambele unul dintre ei este interesat de o relatie iar celalalt nu este interesat. De ce aceasta particularitate? Nu avem de unde sa stim raspunsul la aceasta intrebare si ar trebui sa il cautam in istoria fiecaruia. Poate acest tip de moment nu este unic, poate ca reusim sa intelegem ceva din ceea ce se intampla.

Din acest punct de vedere suntem si pusi in situatia sa intelegem o relatie ca o legatura importanta dar care nu pare posibila in plan real. Vorbim despre despartire si despre impactul depresiv al acesteia. El pare iubit si pierdut ceea ce face ca Eul sa se simta invins si sa nu vada motivul pentru care ar mai trai. Alte interese par sa nu mai existe in afara acestuia. Prin ce este aceasta relatie atat de importanta? Nu pot formula un raspuns pe baza datelor existente, dar putem sa ne putem problema relatiei cu realitatea a protagonistei.

Adica, in mintea sa, el continua sa joace un rol decisiv, ca si cum ar fi real. In plan real insa ei nu par sa mai fie in relatie. Apare o discrepant intre planul interior si cel al realitatii care merita cu adevarat interesul autoarei. Pe masura ce aceasta situare opusa se releva, protagonistul poate sa aseze acest continut, adica sa faca ceva cu el. Desigur ca este dificil pentru ea sa procedeze astfel. Si poate aici, are nevoie de un ajutor exterior. Voi ce credeti?

Psihoterapeut Claudiu Ganciu

[email protected]

www.centrupsihologie.ro

 0722 453 906