Dorinţa secretă care poate DISTRUGE sau SALVA o relaţie

Potrivit specialistului, nu ştim să ascultăm, nu într-o manieră care să îl satisfacă pe interlocutor la un nivel adânc, spiritual, făcându-l să se simtă auzit, înţeles şi iubit. Ştim, de regulă, să ascultăm cu mintea, însă nu şi cu inima.

Cu toate acestea, a fi ascultat este o experienţă de care toţi indivizii au nevoie. Dacă ar fi să numim un ingredient care să determine dacă o relaţie va avea succes, acela ar fi gradul în care fiecare partener se simte ascultat şi cu adevărat înţeles.

Cuplurile în care partenerii se ascultă reciproc într-o manieră satisfăcătoate au tendinţa de a trece testul timpului, în timp ce partenerii care au probleme la capitolul ascultare ajung în cele din urmă să se despartă. La urma urmei, te simţi iubit numai în măsura în care te simţi ascultat.

De cele mai multe ori, problema apare atunci când unul dintre parteneri nu se simte ascultat pur şi simplu, fără interpretări, judecăţi, defensivă sau atac din partea persoanei iubite. De cele mai multe ori, persoana care ascultă are impresia că experienţa de ascultare există şi că nu poate avea loc fără intervenţii din partea celui care ascultă, care la rândul lui nu se simte ascultat şi simte nevoia să îşi exprime punctul de vedere.

Acest lucru se întâmplă tocmai pentru că partenerii, sătui de sfaturi din partea celor din jur, nu vor decât să împărtăşească persoanei iubite experienţa prin care trec, fără a avea nevoie de soluţii, ci de un feedback constând în acceptare, empatie şi sprijin moral.

Dificil este, însă, să asculţi pe cineva la care ţii povestind despre o experienţă dureroasă şi să nu încerci să ajuţi, să oferi sugestii sau să încerci să remediezi situaţia. La fel de dificil este să asculţi partenerul descriind o problemă pentru care te consideră responsabil şi să nu încerci să te aperi, să oferi explicaţii. Nu în ultimul rând, este dificil şi să asculţi o persoană descriind o problemă despre care crezi că a fost generată chiar de persoana în cauză şi să nu încerci să o convingi să îşi asume responsabilitatea.

Ce se întâmplă atunci când reuşeşti, în situaţii precum cele descrise anterior, să îi oferi partenerului prezenţa ta plină de compasiune, fără intervenţii, când încerci cu adevărat să înţelegi prin ce trece cel de lângă tine? Ei bine, îi oferi cel mai frumos dar, sub forma satisfacerii unei nevoi fundamentale.

Ascultând cu adevărat, permiţi interlocutorului să descopere exact ceea ce îi trebuie, întrucât problema expusă va duce şi la o soluţie, pe care cel mai probabil tu nu ai fi recomandat-o.

Deşi e dificil să te abţii atunci când simţi nevoia să te aperi, ascultând nemulţumirea celui de lângă tine, arăţi că îţi pasă cu adevărat şi că eşti suficient de curajoasă încât să vrei să afli adevărul, chiar dacă este unul dureros, care te vizează. Oricare ar fi acuzaţiile, faptul că taci şi asculţi cu atenţie te apără mai bine decât orice argument pe care l-ai putea pune în cuvinte.

Iar atunci când asculţi fără să judeci, chiar şi când ştii că persoana care povesteşte este cea responsabilă, transmiţi compasiune, ce sporeşte şansele ca persoana să îşi dea singură seama de rolul pe care l-a avut în cadrul experienţei respective. Încercând să îi arăţi unde a greşit nu faci decât să îi sporeşti defensivitatea, reducând şansele ca persoana să îşi asume responsabilitatea.

Aceste experienţe sunt, la bază, dovezi incontestabile ale dragostei dintre parteneri.