Din prietenie, cu iubire...

De ce, de ce, oare de ce? Am crescut cu ideea ca baza unei relatii este prietenia, nu stiu cine m-a invatat asta, cred ca nimeni, cred ca am invatat-o traind prietenia de la A la Z, cu tone de toane, cu plansete-n barba atinsa de despartiri, de rupturi pregatite de viata prea curand, cu tone de crize de ras in cele mai inoportune momente, cu tone de ore nedormite jucand carti inaintea sesiunilor distrugatoare si chiar si-n toiul lor ferice, cu tone de sfaturi pe care le primeam si le aruncam la cosul neincrederii, dar de care ma loveam apoi, cazand nauca si lovindu-ma de propria mea prostie, injurand printre dinti viata care n-avea sarmana nicio vina ca maturitatea nu-mi sarise inca pragul..., cu tone de muzici rock ascultate in noapte, care se revarsau apoi si-n urechile vecinilor ce-mi asaltau teava de la baie sa stie tot blocul ce vecina nebuna si rebela au..., cu tone de dansuri ce ne zgaltaiau trupurile tinere si spiritele incinse... , cu tone de momente de neuitat pe care jur...nu mi le-am notat, dar sunt in mintea si-n sufletul meu pecete...pentru ca m-au invatat ca nu poti iubi un om daca nu-i esti intai de toate prieten... Si nu inteleg in ruptul capului de ce oamenii care intai se iubesc ca nebunii nu pot  ramane prieteni dupa ce frenezia a trecut si de ce din momentul in care din prietenie construiesti o iubire cele doua se exclud... cand ar trebui sa mearga mana-n mana...

Pe prieteni nu-i tradezi, nu-i minti, pe prieteni ii ajuti in miez de noapte si-n cea mai neagra noapte, lor le dai tot ce ai si ceea ce nu ai, lor le incredintezi visele tale, care-s mai pretioase decat orice, lor le dai fara sa ceri, dar garantezi cu viata ca primesti...!!!Asta ar trebui sa fie definitia iubirii..., la naiba!!
Nu vad decat o cale..., iubirea si prietenia nu pot fi separate intr-o relatie veritabila! Punct!