Destinul tau si primele secunde de viata

Cum v-ati apropiat de maternologie?

Atunci cand eram consilier conjugal si familial si lucram cu femei care avortau (la noi discutia cu un consilier era obligatorie si prevazuta prin lege), am aderat la Asociatia de Protectie a Centrelor de Intrerupere Voluntara de Sarcina - in Franta legea autorizeaza avorturile numai daca sunt efectuate in spitale. Prin intermediul buletinului stiintific al acestei asociatii, am aflat de existenta „Asociatiei Franceze de Maternologie”. M-am informat si am cumparat cartea intitulata „Sensul maternitatii” de J.M.Delassus. Inca din primele pagini m-am lasat captivata de importanta profund umana a acelor concepte noi. Acest lucru se intampla in 1996.

Am citit ca nu exista instinctul matern inainte de nasterea copilului. Este adevarat?

Raspunsul nu este simplu! Corpul uman are tot ce-i trebuie pentru ca instinctul matern sa apara fix in momentul nasterii: este vorba de sistemul sau hormonal care este dirijat de partea cea mai primitiva a creierului nostru. Daca il lasam pe el sa actioneze, adica daca se face tot posibilul pentru ca femeia sa nasca cat mai liber cu putinta, in intimitate si in penumbra avand siguranta ca in camera de alaturi se afla tot ce trebuie pentru a-i veni in ajutor la nevoie, nasterea se va petrece asa cum viata insasi i-a organizat desfasurarea. Cel mai bine. Ca in natura.

Daca, din contra, se declanseaza emisfera stanga a creierului, cea rationala, logica etc., atunci creierul primitiv intra imediat in stare de veghe, iar functionarea hormonala prevazuta de natura este perturbata. Medicalizarea, privirile atintite asupra femeii, lumina prea puternica, teama, o simpla intrebare care o obliga la reflectie, nelinistea celor care o inconjoara...reprezinta tot atatea perturbari. Perturbarea poate fi mai mult sau mai putin importanta si poate permite totusi manifestarea dragostei pentru nou-nascut, nu a instinctului matern.

Veti gasi mult mai multe explicatii despre sistemul hormonal al nasterii in ultimul articol aparut pe site+ul nostru, www.maternologia.ro: „Une naissance naturelle” (Nasterea naturala).

Cand se dezvolta sentimentele materne?

Chiar de la nasterea viitoarei mame, am putea spune! Si chiar in generatiile precedente! Sentimentele materne se dezvolta in functie de calitatea dragostei si ingrijirilor primite inca de la nastere de viitoarea mama.

Primele ore ale vietii sunt cele mai importante. O prezenta imediata, piele pe piele, plina de tandrete si de lapte, sterge socul brutal al sosirii nou-nascutului intr-o lume atat de straina. Despartirea, pentru acordarea de ingrijiri bebelusului sau mamei, il innebuneste complet si cu cat se prelungeste mai mult acest timp al despartirii, cu atat mai mult se intensifica furia bebelusului. Mama, pe de cealalta parte, fie se alarmeaza la randul ei, fie asteapta linistita un micut pe care nu l-a vazut niciodata si care poate nu-i va parea al ei. In loc sa il vada pe micutul ei asa cum arata atunci cand iese, umflat, fragil si atat de emotionant, i se aduce o papusa infofolita, foarte curata, careia nu i se vede decat fata, mai mult o jucarie decat o fiinta din carne si sange.

Dezvoltarea sentimentului matern si dezvoltarea sentimentului patern vor intalni obstacole care provin din istoria personala a fiecaruia si care isi au radacinile uneori in istoria stramosilor. In vremea noastra, datorita progreselor inregistrate de contraceptie, intervine si un fapt nou: copilul este din ce in ce mai des rodul unei dorinte reale a parintilor si al dragostei lor reciproce, ceea ce le permite sa raspunda cu rabdare nevoilor esentiale ale nou-nascutului pe care le cunoastem mult mai bine in prezent.

Puteti afla mai multe despre obstacolele de mai sus in articolele noastre „Cum devenim femei?”, „Cum devenim mame?”, si „Cum devenim tati?”.

Ce putem face pentru a dezvolta sentimentele materne?

Putem considera ca bebelusul este o persoana inca de la nastere (Françoise Dolto si-a dedicat intreaga viata profesionala lucrului cu copiii pornind de la acest principiu esential pe care ea insasi l-a conceput).

Si sa nu uitam ca ne-a ales pentru a-i fi alaturi pe parcursul dezvoltarii sale, pentru a-l pregati in fata vietii oferindu-i autonomie de indata ce va fi posibil, deoarece el nu este aici pentru noi ci pentru sine.

Spuneti ca bebelusii vorbesc cu parintii lor inainte de nastere. Ne puteti explica?

Nu, bebelusii nu vorbesc cu parintii lor inainte de nastere. Este un titlu pe care l-am ales pentru a face mai atractiva stiinta maternologiei si pentru a-i atrage pe parintii care citesc site-ul catre nevoile esentiale ale bebelusului in primele cinci luni de viata. In uter, acesta se afla intr-o etapa intermediara intre cer si pamant, intr-o lume in care Viata il dezvolta fara incetare.

Este adevarat ca nou-nascutul trece printr-o puternica stare de stres dupa nastere? Am citit pe www.maternologia.ro ca asezarea bebelusului pe abdomenul mamei sale dupa nastere are un efect miraculos si ca un micut care nu a cunoscut acest gest poate fi afectat toata viata. Puteti explica acest lucru?

Da, nou-nascutul trece printr-o foarte puternica stare de stres inca de la nastere. Pe de o parte, el tocmai a traversat mai mult sau mai putin dificil, cu mai multe sau mai putine suferinte si temeri, vaginul mamei sale, pe de alta parte el tocmai a parasit o lume in care traia ca in rai, o lume perfecta, pentru a ajunge intr-o lume total necunoscuta de el, care in fiecare clipa este noua si imperfecta. In timp ce el soseste acolo cu toate simturile ascutite la maxim. In cateva momente el trece de la fiinta creata in mod remarcabil de Viata la fiinta care traieste un sentiment de insatisfactie totala.

Prin apropierea „piele pe piele” de mama sa, el regaseste mirosul, zgomotele batailor inimii, sunetul vocii si poate chiar gustul (?) acesteia si pe deasupra isi potoleste imediat aceasta senzatie necunoscuta de foame care il face repede sa sufere. Ceea ce permite copilului regasirea catorva elemente, repere care formeaza o punte intre perioada de dinainte si perioada de acum. Aceasta prima faza trebuie prelungita cat mai mult timp posibil, doua sau trei ore, in deplina intimitate si cu tatal daca este posibil. In acel moment micutul va simti cum se intoarce catre el chipul mamei sale al carei expresie ii va modela in bine sau in rau viitorul afectiv. Chipul celuilalt, singurul cunoscut pentru moment, ii va servi drept pasaport pentru lume.

Da, poate fi afectat toata viata de absenta acestei prime intampinari, insa poate fi afectat toata viata si de o falsa primire. Mama face tot ce poate pentru a fi o mama buna, dar de fapt ea nu este acolo; mintea ei este prinsa in lanturi care o retin departe de prezenta reala a copilului ei. Ea traieste cu convingerea ca din moment ce se ocupa bine de copil pe plan material, acest lucru ii este de ajuns si la un moment dat el va fi in stare sa intre in comunicare cu ea. Se poate intampla acest lucru daca mama nu este singura cu copilul, dar acesta va avea tendinta de a fi prea cuminte si va ramane, pe plan afectiv, la varsta ratiunii sau personalitatea sa nu va fi una fireasca, el isi va fabrica un eu fals asa cum il numesc psihanalistii.

Amprenta lasata de absenta unei primiri imediate? O lipsa de incredere in viata, insa acest lucru poate sa ii afecteze si sistemul nervos, deci poate face din el un micut nervos. Ceea ce se va rasfrange asupra sistemului sau digestiv. Lucrul cel mai grav este fara indoiala acela ca ar putea sa simta angoase care vor putea reiesi la suprafata pe tot parcursul vietii sale. Ar mai fi multe alte consecinte...!

Insa trebuie sa stiti imediat ca puteti recupera evenimentul explicandu-i tot ce i s-a intamplat de indata ce va este adus inapoi: „Ai fost luat de langa mine, nu ai putut sa imi recunosti vocea, mirosul... sunt foarte trista pentru asta, te-am auzit plangand si nu puteam veni sa te vad... dar vei intelege ca nu este vina mea...etc!” Vocea cunoscuta il va inconjura cu un uter sonor, mediu care il linisteste si care ii permite sa asculte cu multa atentie. Actionand astfel, ii veti alina rana si veti ocupa din nou locul care v-a fost luat prin indepartarea copilului. Vocea dvs va fi pentru el ca un cantec familiar. Explicati-i bine toate detaliile referitoare la starile prin care ati trecut amandoi, fiecare in parte, in tot acel timp. Vorbiti in momentul in care stiti ca nu veti fi deranjata. Este recomandat ca si tatal sa ii povesteasca prin ce-a trecut. Probabil ca si el isi doreste asta, insa nu indraznste sa se exprime. Bebelusul recunoaste tonalitatile joase ale vocii acestuia.

Cum a fost primul dvs contact cu o maternitate romaneasca? Care au fost impresiile dvs?

S-a intamplat in 2005 la maternitatea X, foarte cunoscuta si foarte importanta. Cea mai pregnanta amintire care mi-a ramas a fost vizita la spatiul rezervat nou-nascutilor. Am vazut acolo cel putin cincisprezece leagane care contineau fiecare un nou-nascut strans infasat, inclusiv cu bratele inauntru, cu o bonetica roz asortata pe cap. Toate capetele intoarse in aceeasi directie. Nici unul nu plangea. Am avut impresia ca vad niste clone. Iar directoarea care asigura vizita s-a oprit langa unul dintre ei: „Aceasta micuta a fost abandonata de mama sa, chiar in noaptea in care s-a nascut, ieri.” Se practica acolo o fortare aproape integrista a mamelor sa alapteze la san, toti bebelusii la aceeasi ora, evident.

Am vizitat multe maternitati pentru a vorbi despre maternologie. Am fost primita intotdeauna atent si chiar cu foarte mult interes. Din nefericire nu a avut nciun efect! Acelasi lucru s-a intamplat si dupa colocviul sustinut in 2006, la care au asistat 120 de profesionisti. Dupa aceea am trimis trei e-mailuri fiecarui participant in parte in urmatoarele doua luni. Si de aceasta data fara niciun ecou.

Se implinesc zece ani de la prima dvs vizita in Romania. Care sunt schimbarile? Care sunt problemele nerezolvate?

Nu am intrat desigur niciodata intr-o sala de travaliu si nu pot sa va vorbesc decat despre ceea ce imi spun tinerele mele prietene care au nascut la Bucuresti. Lucrurile merg rau. Cititi marturiile de pe site: „Nastere normala - extragere fortata”, „Fiul meu nu voia sa se nasca in acea zi”.

Problemele de rezolvat sunt numeroase, fara indoiala. Insa una din primele si cele mai simple ar fi cred aceea de instala un leagan langa fiecare pat, pentru ca mama sa fie mereu aproape de micutul sau.

Insa cel mai important si mai dificil lucru este acela de a face sa dispara fantoma lui Ceausescu pe care am simtit-o bantuind inca holurile maternitatii. O fantoma care lasa in mintea oamenilor ideea ca institutionalizarea copiilor este o metoda normala de intampinare a lor in aceasta lume. In timp ce este cu totul si cu totul inacceptabila. Orice femeie poate avea acest gand indepartat inca de la inceputul sarcinii: „Oricum, daca nu iese bine, voi putea sa il abandonez!”

In Romania nasterea este mai degraba traumatizanta pentru femei - cand nu este vorba de cezariana. Cum putem actiona pentru a nu avea experiente neplacute?

Vreti sa spuneti ca cezariana nu este traumatizanta? (nu vorbim de cezariana necesara din cauza unui pericol potential). Intr-adevar fizic aceasta este mai putin traumatizanta pentru femeie ca nasterea naturala, dar pentru copil cum este? El se afla inca din ziua in care cele doua celule s-au intalnit intr-un proces de viata care este programat pentru a se desfasura singur pana la iesirea din uter si chiar cateva ore dupa aceea, insa in timpul sau, nu in cel impus de medicina! Cezariana asa cum este infatisata si propusa din ce in ce mai mult (si in Franta): un progres pentru femei - in secolul douazeci si unu nu se mai pune problema ca femeile sa sufere in timpul nasterii, nu-i asa! - prezinta un inconvenient major atat pentru copil, asa cum am precizat mai sus, cat si pentru mama care, stiind de la inceput ca va naste prin cezariana, se poate interesa mult mai putin sau chiar deloc de copilul pe care il poarta, care bineinteles simte acest lucru, si se poate trezi cu un produs al medicinei si al mintii sale, ceea ce nu favorizeaza legaturile afective cu un copil din carne, oase si sange.

A doua parte a intrebarii dvs!!! In momentul de fata puteti cere inainte de nastere, ca o datorie in calitate de reprezentant al bebelusului si pentru a-l proteja, sa vi se lase copilul pe burta complet dezbracat, nespalat, sters foarte putin atat cat pentru a fi curatat de sange si, de asemenea, sa fie lasat si tatal inauntru alaturi de voi pe toata durata nasterii daca doreste acest lucru. Si dupa aceea.

Cereti, cereti asta in numar cat mai mare, sprijinindu-va pe stiinta maternologiei. Cu cat vor fi mai numerosi (in cuplu desigur!) cei care cer acest lucru, cu atat mai multe sanse veti avea sa obtineti castig de cauza. Iar aceasta lupta va consolida legaturile cu copiii vostri. Trebuie sa aparati atenuarea socului provocat de ruptura cu vechea lui viata de fat.

Aveti trei copii, zece nepoti si paisprezece stranepoti. V-a ajutat maternologia? Ne puteti da mici exemple?

Nu va pot da mici exemple; fiecare poveste este unica si rodul unei lungi istorii de familie. Insa va invit sa cititi in rubrica „Marturia voastra” „Povestea micutei Lucie”. Ea are acum patru ani, este una dintre cei paisprezece stranepoti ai mei. Povestea ei contine o multime de istorioare adevarate.

Va multumesc pentru intrebarile dvs care m-au impins sa caut in profunzime o cunoastere inchisa acolo. De vreme ce am fost si eu ca noi toti, un bebelus.