"Lângã noi soseºte un domn, care se prezintã ca fiind dr. Franklin, conducându-ne la un ascensor destinat personalului spitalului. Drumul pânã sus e înfrricoºãtor, fiindcã niciunul dintre noi nu rosteºte o vorbã, iar în secunda când pãºim pe un coridor slab luminat, ne trezim în faþa unei uºi pe care scrie: NEUROLOGIE ICU. Dnul dr. Franklin spune.
_Înainte sã vã conduc la fiica dv, trebuie sã stãm de vorbã. Ne îndrumã spre o sãliþã ºi ne roagã sã luãm loc.
_E grav, nu-i aºa? întreabã mama.
_Încã îi mai facem niºte teste, dar este într-adevãr grav.
Nu se sinchiseºte sã rosteascã câteva vorbe liniºtitoare. Eu îmi þin respiraþia. Dr. Franklin se apleacã, cu palmele împreunate ca la rugãciune.
_Vestea asta nu poate fi datã pe un ton mai blând. În creierul fiicei dv. s-a spart un vas de sânge – e vorba de un anevrism. În aparenþã, a fost vorba de o suferinþã congenitalã, care nu a putut fi detectatã pânã în momentul de faþã. Un fel de minibombã cu ceas pe care a purtat-o cu ea încã de la naºtere.
Încerc sã pricep explicaþia lui. În creierul lui Bree s-a aflat în permanenþã o bombã în stare de funcþionare?
_I se poate întâmpla oricui. Într-o bunã zi, de obicei fãrã sã te avertizeze în vreun fel, vasul pocneºte, iar persoana – El se opreºte ºi, chiar ºi în liniºtea aceea, eu pricep ce vrea sã spunã.
_Briana e moartã? Vocea mamei tremurã. Fiica mea a murit?
_Examenul MRI ne aratã cã sângerarea ce a avut loc în creierul sãu e una ireversibilã. Ochii ei sunt ficºi ºi dilataþi. Pupilele ei nu reacþioneazã atunci când îndrept spre ele un fascicol luminos.
_Nu o puteþi vindeca? Nici nu-mi dau seama cã am vorbit pânã ce ei nu-ºi întorc faþa cãtre mine.
Dr. Franklin clatinã din cap.
_Nu putem.
_ªi copilul? întreabã mama.
_Despre asta voiam sã vã vorbesc. El face semn cu mâna ºi aproape imediat, în rezervã intrã o doamnã, închizându-ne înãuntru ca pe niºte muºte prinse în plasa sufocantã a unui pãianjen.
Ea reuºeºte sã surâdã, întinzându-ne mânã în semn de salut, în timp ce se prezintã ca fiind dr. Kendrow, medicul ºef al serviciului de terapie intensivã al secþiei de noi-nãscuþi. Nici nu apuc sã înþeleg cele spuse de dr. Franklin, cã a ºi a apãrut un alt medic cãruia trebuie sã-i fac faþã.
_Copilul e în viaþã ºi într-o stare f. bunã, spune dna dr. Kendrow. Briana e conectatã la un ventilator, astfel cã organele sale funcþioneazã în continuare. Inima ei e tânãrã ºi puternicã. Tinereþea o ajutã f. mult. Atâta vreme cât va rãmâne în viaþã, conectatã la aparat, copilul va fi în siguranþã.
Mama pare speriatã ºi albã precum o coalã de hârtie.
_Bine.
Încerc mai departe sã asimilez vestea cã bebeluºul e în regulã ºi cã o maºinãrie e cea care face ca organele interne ale surorii mele sã funcþioneze în continuare. Pare o secvenþã decupatã dintr-un film science-fiction.
Dna dr. Kendrow o prinde pe mama de mânã, þinând-o strâns într-ale sale.
_Noi considerãm cã bebeluºul a ajuns deja în a 28 a sau a 29 a sãptãmânã de viaþã – fiind prea mic ºi prea puþin dezvoltat pentru a se naºte chiar în momentul acesta. Dacã facem o cezarianã în decursul acestei nopþi, fetiþa va avea f. puþine ºanse de supravieþuire. Sau, în caz cã va supravieþui, va trebui sã-ºi petreacã câteva luni la ICU(ICU-engl. in orig.-abreviere-Sectia(Serv) de Terapie Intensivã – nota trad.), cea ce înseamnã cã ar putea avea un handicap permanent.
Ochii îmi sunt arºi de alte lacrimi. Sora mea a murit iar fetiþa ei e condamnatã.
_ªi dacã nu o operaþi prin cezarianã? Vocea mamei tremurã.
_Cred cã ar fi bine ca Briana sã rãmânã conectatã la aparatul de ventilaþie cât mai mult timp posibil. Ca sã-i dãm o ºansã fetiþei sã se dezvolte în mod normal. Fiindcã orice zi, orice orã, orice minut în care copilul are ºansa sã rãmânã în uter, îi îmbunãtãþesc ºansele de a duce o viaþã normalã dupã ce va veni pe lume.
Mã gândesc la vorbele doctoriþei. O viaþã fãrã mamã. Cât de normalã poate fi o asemenea viaþã? Apoi îmi amintesc de momentele în care mama o îndemna pe Bree sã dea copilul spre adopþie. Aud ºi acum certurile lor. O vãd pe avocata aceea care a venit la noi acasã; îmi amintesc cum mama îi spunea mereu lui Bree sã-l caute pe Jerry. Inima îmi bubuie cu putere iar palmele mele asudã abundent. E decizia mamei mele! Destinul fetiþei lui Bree se aflã acum în mâinile atinse de artritã ale mamei.
Ea nu scoate un cuvânt iar eu o fixez cu privirea, aºteptând, un indiciu, ceva, un semnal cã ea nu va lua decizia aceea de neconceput.
Dr. Kendrow spune:
_Nu e un caz unic, dnã Scanland. În alte cazuri, ºtiinþa medicalã a reuºit sã hidrateze ºi sã alimenteze în continuare femeile însãrcinate aflate în comã, pânã ce bebeluºii lor au ajuns la momentul venirii pe lume. Putem proceda astfel ºi cu fiica dumneavoastrã.
_ªi dupã aceea? Vocea mamei devine o ºoaptã.
_Dupã aceea echipamentele vor fi oprite, spune dr. Franklin, permiþând trupului sã urmeze sufletul.
Aerul din sãliþã a devenit uscat ºi, preþ de o clipã, simt cã ameþesc.
Mama se ridicã cu greu în picioare.
_Vreau sã-mi vãd fiica.
Sar de pe scaun, ducându-mã repede lângã ea.
_ªi eu.
Dr. Franklin aprobã.
_Desigur. Dar daþi-mi voie sã fac o precizare.... oricât de bine vi se va pãrea cã aratã, aparatul e cel care þine în funcþiune plãmânii Brianei, þinând-o ºi pe ea în viaþã.
Interiorul acelui salon aratã exact ca în acele imagini pe care le-am urmãrit la televizor, într-o navetã spaþialã. Pe biroul aflat în centrul încãperii se aflã mai multe monitoare ºi aparate, asistentele purtând halate verzi identice. Paturile par sã pluteascã învãluite în semiîntuneric, pacienþii fiind conectaþi cu ajutorul unor fire, cordoane ºi aþe IV. Încãperea pare un atelier, o navã spaþialã care gãzduieºte niºte forme de viaþã ce sunt prinse într-un dans medical extrem de ciudat. Patul Brianei e împins într-o parte, lângã perete, alãturi de un aparat care zumzãie ritmic. Ea e întinsã pe pat, cu o drãcie lipitã deasupra gurii, aceasta fiind legatã printr-un tub de maºinãria aceea zumzãitoare.
Ea aratã ca ºi cum ar dormi, o prinþesã adormitã care aºteaptã ca Fãt-Frumos al ei sã vinã ºi s-o trezeascã cu un sãrut. Pãrul ei e rãvãºit pe pernã, ochii sunt închiºi, iar pântecul e o minge mare acoperitã de aºternuturi. Pielea sa e palidã; mâinile stau întinse pe pat, de-o parte ºi de alta a corpului, unghiile ei strãlucind în nuanþa roz a lacului „Luscious Flamingo”, noul ei ton favorit. Acum douã seri, am urmãrit-o cum îºi fãcea unghiile. Poartã ºi acum uniforma supermarket-ului Wal-Mart."
Lurlene Mc Daniel- Darul Brianei
fragment
Ce-ati face daca o alta viata, un alt destin ar depinde de decizia voastra? Ati avea puterea sa o luati sau ati lasa-o pe umerii altora, daca acest lucru ar fi posibil?
