Si-apoi, imi imaginez diminetile. Diminetile in care eu ma trezesc singura, cu gandul la tine, iar tu te trezesti in doi. In doi, si totusi singur. Sau poate ca impreuna, dar asa ma amagesc eu. si ma gandesc daca-i spui „iubita mea”, daca o saruti de dimineata, daca o privesti cu drag. si-mi trece prin fata ochilor fiecare gest posibil pe care l-ai putea face, pe care l-ar putea face... si de fiecare data simt o durere in piept. O durere ascutita ca un cutit, care patrunde pana la capat.
Si ma asez pe genunchi, si ma rog fierbinte pentru tine. Sa fii fericit. Iar daca fericirea e numele EI, atunci ma rog sa pot sa-ti dau drumul de tot. Sa pot sa... sa pot.
Si ca sa nu innebunesc de dor, ca sa nu ma apuc sa alerg pe strazi fara directie, imi repet ca nu e adevarat. Ca totul e in mintea mea. Ca tu nu esti al ei. Ca ea nu e a ta. Ca inima ta e a mea...si tu stii asta, si eu stiu asta. si iar imi imaginez fiecare gest, fiecare cuvant adresat ei, si ma intorc de pe o parte pe alta. si nu pot dormi. Nu pot manca. Nu pot zambi. Nu pot lacrima. Nu pot... si tu nu stii. Tu nu stii ca e atat de dureros?
O zi din viata unei femei de cariera
